Ultima Oră

Radu Afrim – invitatul Eugeniei Vodă, la TVR 1

Invitatul Eugeniei Vodă la ediţia Profesioniştilor de sâmbătă, 25 ianuarie, va fi un personaj cu totul special: regizorul de teatru Radu Afrim. Foarte iubit în special de publicul tânăr şi cunoscut pentru spectacolele sale originale, nonconformiste, provocatoare, Radu Afrim este regizorul care a reuşit să aducă „underground-ul” la Teatrul Naţional din Bucureşti. Emisiunea poate fi urmărită atât la TVR 1, cât şi pe platforma online tvrplus.ro, de la ora 23.00.

„Pariul acestei ediţii e acela de a descifra resorturile biografice ale unei sensibilităţi artistice excepţionale: un om plecat din orăşelul transilvan Beclean şi ajuns unul dintre cei mai sofisticaţi regizori europeni”, spune Eugenia Vodă. Realizatoarea mai declară că şi-a conceput emisiunea „ca un continuu balans între nebunia Vieţii şi nebunia Teatrului, între scenariul unei biografii uneori senzaţionale şi scenariul unei cariere exemplare! De ne-ratat!”, după cum Eugenia Vodă recomandă.

Radu Afrim a absolvit secţia regie a Facultăţii de Teatru în 2000, dar şi Facultatea de Litere – română-franceză (1995) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Printre spectacolele montate de Radu Afrim se numără: No Mom`s Land, la Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti, De ce fierbe copilul în mămăligăE doar Sfârşitul lumii – la Teatrul Odeon din Bucureşti, Trei surori sau Alge-Bernarda’s house remix la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe. Tot de numele lui Radu Afrim se leagă şi piesele: Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, pusă în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Plaja, Adam Geist, Omul Pernă, toate trei la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Inimi cicatrizate la Teatrul de Stat Constanţa, Jocul de-a vacanţala Teatrul Municipal Baia Mare.

Realizatoarea TVR a început seria Profesioniştilor în acest an cu o ediţie specială, dedicată actriţei Stela Popescu, la cea de-a doua ediţie, inivitatul ei fiind profesorulul universitar doctor Teofil Lung. Fostul director general al Institutului Geologic al României (IGR), profesorul doctor inginer Ştefan Marincea a fost invitatul Eugeniei Vodă la ediţia Profesioniştii din 18 ianuarie, cea de-a treia premieră din 2014 a emisiunii TVR 1. Întreaga colecţie de emisiuni Profesioniştii poate fi urmărită şi online, pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro.

Comments

comments

Short URL: http://ultima-ora.ro/?p=22430

Posted by on Ian 23 2014. Filed under MASS-MEDIA. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2018 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Constanța: Constanța, Eforie, Mangalia, Năvodari, Techirghiol, 23 August, Agigea, Corbu, Costinești, Limanu, Tuzla;Județul Tulcea: Sulina, Beștepe, C.A. Rosetti, Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Crișan, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Murighiol, Nufăru, Sfântu Gheorghe, Valea […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 22-01-2018 Ora : 21 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 21:30 si 02:00 In zona : Județul Olt: Cungrea, Curtișoara, Dobroteasa, Grădinari, Leleasca, Pleșoiu, Sâmburești, Strejești, Teslui, Verguleasa, Vitomirești, Vulturești;Județul Vâlcea: Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Drăgășani, Ocnele Mari, Budești, Dănicei, Drăgoești, Frâncești, Galicea, Golești, Ionești, Lungești, Mihăești, Milcoiu, Mitrofani, Nicolae […]

22 ianuarie 2018, 23:49
 

N
Parţial noros
0°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 3°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 74%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:44
Apus: 17:11
Prognoza 23 ianuarie 2018
Zi
 

V
Parţial însorit
1°C
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

E
Parţial noros
-7°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Horoscop

Statistica
Designed by Gabfire themes