Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Raportul liberății presei în lume, ediția 2017

Organizația Reporteri fără Frontiere a lansat clasamentul anual al libertății presei. România se situează pe locul 46, urcând 3 locuri față de anul trecut.

România intră astfel în grupul țărilor cu presa cea mai liberă din lume, cu doar două-trei locuri în urma Marii Britanii și Statelor Unite, dar înaintea unor țări cu tradiție democratică mai îndelungată precum Italia, Grecia sau Japonia și a colegelor post-comuniste: Polonia, Ungaria sau Bulgaria.

Reporterii fără Frontiere rezumă astfel situația presei din România:
„Politizarea excesivă a mass-media, mecanisme corupte de finanțare, politici editoriale subordonate intereselor patronilor și infiltrarea redacțiilor de agenți ai serviciilor de informații – acesta este efectul transformării presei în instrument de propagandă, vizibil mai ales în anii electorali.”

Ca mai toate clasamentele democrației, libertății și prosperității, și acesta este dominat de țările din nordul Europei: Norvegia, Suedia, Finlanda și Danemarca. În ultima cincime a clasamentului mondial, a țărilor cu probleme foarte grave în ce privește presa se află un bloc de șapte foste republici sovietice: cele din Asia Centrală, Azerbaidjan, Belarus, Rusia, țări în conflict precum Siria, țări dominate de regimuri religioase ca Iranul, iar la coadă de tot sunt Eritreea și Coreea de Nord.

Autorii raportului spun că față de anul trecut a apărut o nouă tendință îngrijorătoare, anume declinul libertății presei în țări considerate democratice, precum Statele Unite, Marea Britanie sau Noua Zeelandă.

„Venirea la putere a lui Donald Trump în Statele Unite și campania pentru Brexit în Marea Britanie au fost marcate de atacuri la nivel înalt împotriva presei și un discurs anti-presă toxic, care au împins lumea într-o nouă eră de post-adevăr, dezinformare și știri false”, spun autorii raportului.

„Libertatea presei a dat înapoi în țările unde a triumfat modelul liderului autoritar. Polonia lui Jaroslaw Kaczynski… a coborât cu șapte locuri în 2017… Ungaria lui Viktor Orban, cu patru locuri, iar Tanzania lui John Magufuli, cu 12”, constată raportul, amintind în aceeași categorie Turcia lui Tayyip Erdogan, pe care o numește „cea mai mare închisoare de jurnaliști profesioniști” – și Rusia lui Vladimir Putin. Siria, pe locul 177 în lume, este considerată țara cea mai periculoasă pentru jurnaliști, din cauza conflictului care durează de șase ani.

Printre puținele semnale pozitive din raport se numără progresul relativ rapid al libertății presei în UE și Balcani în ultimii ani. Potrivit unui indice calculat de „Reporteri fără frontiere”, în 2013-2017 această regiune a cunoscut o îmbunătățire a scorului libertății de 17,5%m, mult peste rata de 8,7% a regiunii Europei de Est și Asiei Centrale.

Sursa: Europa LiberăActiveWatch Romania

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=79622

Publicat de la data Apr 27 2017. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 februarie 2018, 9:52
 

NE
Rafale
1°C
22 km/h
Perceput de temperatură: -7°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 22 km/h NE
Rafale de vânt: 43 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:10
Apus: 17:50
Prognoza 20 februarie 2018
Zi
 

ENE
Zăpadă
2°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Zăpadă
0°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Mobile application powered by Make me Droid, the online Android/IOS app builder.