Ultima ora
Publicat: vineri, 17 ianuarie 2014

Realitatea din spatele știrilor – C. F. POPESCU

Sau fapte pe lângă care trecem nepăsători. Și atunci, nu le acordăm importanță. Drept rezultat, nu înțelegem prea bine ce se întâmplă și de ce. Vinovată: lumea jurnaliștilor, dar nu numai.
Citeam acum mai mulți ani, pe vremea când încă ziarele apăreau în format tipărit, relatarea acestui fapt.
În miezul unei zile de lucru, în centrul orașului Târgu Mureș, un domn între două vârste, aflat la volanul mașinii sale, însoțit de soția sa, așteptând la semafor, observă cum din mașina de alături, patru tineri încep să-și arunce gunoaiele din mașină pe stradă. Domnul, demodat firește, le atrage atenția. Drept pentru care tinerii, vexați ireparabil în superbia tinereții lor, coboară și îl bat preț de mai multe minute, cu bâte. În miezul zilei, în centrul orașului, rezultă că polițiștii nu erau pe acolo. Deznodământ. Peste trei sau patru zile, domnul acesta moare în spital, în urma loviturilor. Deznodământul acestui deznodământ nu a existat. Nici prefectul județului, nici primarul municipiului Târgu Mureș, nici șefii poliției nu și-au dat demisia. Ni se va răspunde. Instituția demisiei de onoare, stimate domn, este o luminiță care încă nu se vede în România. Posibil. Dar ea trebuia să fie făcută vizibilă, cu condiția ca acel faimos câine de pază să nu doarmă profund.
O altă știre (de prime time de data aceasta), tot mai de demult, ne spune altceva. În seara unei zile de lucru, primul ministru al Regatului Unit al Marii Britanii, Tony Blair, însoțit de soția sa, este văzut intrând într-o secție de poliție din Londra, pentru a plăti amenda/cauțiunea, ca să-și poată scoate fiul din arestul poliției.
Iată ce înțelegem noi că s-a întâmplat.
Undeva, pe o stradă din Londra, unul sau doi polițiști observă că un tânăr încalcă o lege. Drept pentru care o aplică pe loc. În cel mult un minut sau două, acești polițiști își dau seama/află pe cine au în față. Nu importă. Ei aplică legea. Șeful secției de poliție știe deja ce colet prețios urmează să găzduiască. Nu are nici o tresărire. Aplică, de data aceasta, procedura. Raportează pe firul scurt celui mai înalt șef al poliției. Acesta nu are nici el, nici o tresărire. Îi raportează tot pe firul scurt, ministrului de interne. Nici acesta nu are vreo tresărire. Și, firește, îi aduce la cunoștință primului ministru. Acesta din urmă, politician versat, înțelege într-o clipă că din stradă până la înălțimea funcției lui, legea a funcționat în viața reală. Drept pentru care, are de evaluat propria reacție, în calitate de părinte și în aceea de prim ministru și șef al partidului la guvernare. Ca părinte, alege să-și ia copilul de acolo. Altminteri, acesta ar fi rămas în arest până când cineva ar fi venit să plătească amenda. Ca om politic, înțelege că dacă nu respectă regula, bulgărele de zăpadă va deveni foarte repede o avalanșă sub care va fi îngropat. Semnificație. Departe de noi bănuiala că Tony Blair este un înger. Dar prin reacția sa, le-a transmis tuturor concetățenilor săi că este egal cu ei. În fața comandamentelor morale. Și în fața legilor.
Noi, nefiind juriști, mai înțelegem din toate acestea, că noțiunea OPORTUN (” nu este momentul acum…”;” să mai așteptăm…”;” să mai vedem…” prin contrast cu” acum!”) nu are ce căuta în aplicarea legii. Pusă în mișcare, ideea OPORTUN este tot una cu intruziunea intereselor personale sau de grup de orice fel (politice, personale, economice). Această intruziune înseamnă eliminarea independenței justiției, a cărei aplicare începe cu începutul. Cu aplicarea legii, încă din stradă.
Ce se întâmplă însă când cineva se joacă cu butonul numit OPORTUN, apăsând ba pe” stop” ba pe” play”?
Iată o altă serie de știri.
De data aceasta, lumea jurnaliștilor români a făcut de mai multe ori mare tărăboi. A relatat de-a lungul vremii ritualurile MISA (Mișcarea de Integrare în Absolut) vs. Yoga, care s-au petrecut ba la Drobeta Turnu Severin, ba la Mangalia, ba la Durău (lângă Piatra Neamț). Este drept, aceste ritualuri aveau toate ingredientele senzaționalului cotidian. Ritualuri sexuale față de care site-urile pentru adulți sunt bieți copii, spirale către extrasenzorial, către metafizic, către absolut.
Poliția nu avea nevoie să afle din presă că în jurisdicția ei se petrec fenomene ample. Conceptul OPORTUN, apăsarea pe” stop” însă, rezultă că a determinat-o să-și înfrâneze curiozitatea. Poate pudoarea. Dacă ar fi fost curioasă, ca să nu spunem dacă și-ar fi făcut datoria, ar fi putut observa probabil, tot felul de lucruri interesante: tulburarea liniștii publice, atentat la bunele moravuri, corupere de minori, cine știe ce alte lucruri…
După multă vreme însă, deducem că cineva a apăsat butonul OPORTUN, de data aceasta pe” play”. Căci tot în prime time, ne sunt arătate camioane pline cu mascați echipați pentru luptă. Aceștia descind vijelios și vitejește în mai multe apartamente în cartierul Ferentari, de unde încarcă mari cantități de broșuri, pliante, DVD-uri etc. Presupunem că le studiază și acum.
În același timp însă ce se mai petrece? Pe de o parte, societatea civilă (o parte a ei) este activă. Gabriel Andreescu, profesor și activist în domeniul drepturilor omului, mai ales în problematica minorităților și a libertății religiei, inițiator și conducător al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), avea să publice în anul 2013 volumul” MISA. Radiografia unei represiuni”, la editura Polirom. La conducerea APADOR-CH, este secondat de doamna Monica Macovei. D-sa avea să devină ministrul justiției, în perioada 2004-2007. Firește, APADOR-CH a fost o susținătoare activă și zgomotoasă a acestei mișcări autointitulată spiritualistă.
În justiție, de cealaltă parte, domnul Bivolaru a fost condamnat pentru delicte de drept comun, dar avocații D-sale au reușit să mute discuția din dreptul penal în dreptul constituțional, ceea ce face să i se acorde azil politic într-o țară europeană. Iar bomboana de pe colivă a fost aceasta. Doamna ministru Macovei, în calitatea sa de Ministru al Justiției, a trebuit să declanșeze acum procedurile de extrădare a domnului Bivolaru, proceduri care, evident, până acum, nu au dus la nici un rezultat.
În ce ne privește, cu referire la fenomenul MISA, suntem derutați. Deruta aceasta provine, firește, din mediocra noastră capacitate de a înțelege, dar și din repetatele blocări și deblocări ale butonului OPORTUN.
Ne-am mai lămuri, poate, dacă am ști că doamna Monica Macovei este edificată. Când știa despre ce este vorba? Când știa adevărul? Atunci când susținea drepturile de exprimare sub forma MISA? Sau când aplica, în calitate de ministru procedurile de extrădare ale conducătorului spiritual al acestei mișcări?
Altfel spus, MISA este o chestiune legată de rituri orgiastice, de corupere de minori sau este o chestiune legată de spiritualitate? Nu pot fi adevărate ambele variante. Și dacă MISA este totuși o mișcare spiritualistă, nu s-ar putea, vă rugăm, fără dezlănțuiri orgiastice? Nu suntem pudibonzi. Dar chiar și orgiile, considerăm că sunt chestiuni care aparțin vieții private, deci ele trebuie învăluite într-o oarecare discreție.
La desert (pour la bonne bouche cum spun francezii), un eveniment marca Sarkozy. O vreme după ce acesta a câștigat alegerile prezidențiale în dauna doamnei Ségolène Royal, un designer și un întreprinzător au avut ideea să lanseze pe piață păpuși Vaudou/Voodoo cu chipurile celor doi, dotate desigur, cu setul de ace necesare eliberării energiilor negative. Păpușile au avut un mare succes de piață. Doamna Ségolène Royal nu a acordat vreo importanță faptului. În schimb, domnul Nicolas Sarkozy, un președinte hiperactiv cum îl descria presa franceză pe jumătate critic și vigilent, pe jumătate admirativ, s-a adresat justiției, cerând ca aceasta să interzică vânzarea păpușilor. (Dacă am fi malițioși, am putea presupune că păpușa cu chipul lui se vindea cel mai bine. Dar nu suntem). Înainte de orice, s-a declanșat o amplă dezbatere dacă președintele în funcțiune are dreptul să se constituie parte civilă într-un proces (iată câinele de pază!). Până la urmă a avut acest drept. Și, puțin timp după aceea, înaltul magistrat francez și-a prezentat motivarea sentinței cu o claritate carteziană.
Argumentarea sa conține aceste elemente.
Ce avem de judecat aici, își începe el pledoaria, este echilibrul între libertatea de exprimare și apărarea demnității persoanei. Desigur, a continuat el, îndemnul la violență, fie ea și simbolică, este un atac la demnitatea celuilalt. Dar, a conchis el (și aici a citat fără să pună ghilimele PRINCIPIILE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI REFERITOARE LA LIBERTATEA PRESEI), limitele acceptate în ce priveşte critica, sunt mai largi când este vorba de politicieni, decât în cazul persoanelor obişnuite. Limitele acceptate în ce priveşte critica, sunt mai largi când este vorba despre guvern şi oficialităţile guvernamentale, decât în cazul cetăţeanului obişnuit. Guvernul trebuie să se abţină să recurgă la sancţiuni împotriva presei [prin extensie, a oricărei forme de exprimare] pe motivul defăimării instituţiilor publice şi a oficialităţilor.
Așadar, ce s-a întâmplat aici? Întâi de toate, constatăm că în Franța un proces nu durează de la 7-8 ani, până la o viață de om. Să admitem că acesta era un proces (mai) simplu. Dar avem și exemplul unui proces foarte complicat, legat de o inginerie financiară sofisticată, în care au fost în joc sume enorme și numele a doi miniștri dintre care unul avea să devină președinte (Afacerea Clearstream), proces în care s-a ajuns la o sentință definitivă în câteva luni.
Apoi. Un înalt magistrat, liber de orice influență, alege între a da o satisfacție efemeră președintelui în exercițiu și, pe de o parte, a apăra libertatea de exprimare, iar pe de alta, de a-l proteja pe contribuabilul francez. Căci, fabricantul păpușii ar fi câștigat procesul la CEDO peste câțiva ani, ar fi adus o expertiză contabilă din care să rezulte o sumă mare pe care a pierdut-o, drept pentru care cetățeanul francez ar fi avut de plătit o prea frumoasă sumă, pe nedrept.
Ce concluzii am putea formula după toate acestea?
Funcționarea corectă a mecanismului democratic cere ca toți cei implicați să respecte în egală măsură regulile jocului. Iar arbitrii (câinele de pază, adică media și justiția) să sancționeze prompt orice abatere sau orice tentativă de abatere.
Cel mai evident element în sprijinul acestei concluzii generalizatoare apare la situația relatată din Marea Britanie, stat în care totul funcționează în absența unei Constituții scrise.
Prin contrast, ca într-o oglindă care deformează, din tot ce stă în spatele evenimentelor românești aduse în discuție și alese aproape la întâmplare, rezultă că nimeni nu cunoaște sau nu vrea să respecte regulile jocului. Sau le cunoaște și vrea să le respecte numai atunci când îi convine. Când, adică, are un oarece gheșeft (la propriu sau simbolic).
Din perspectiva noastră, scuza necunoașterii nu mai este valabilă pentru nimeni, oricine ar fi și în orice poziție s-ar afla. Au trecut peste două decenii. Toată lumea știe (sau avea obligația să afle) tot ce trebuie știut. Au trecut deja peste două decenii într-o epocă în care totul se mișcă foarte repede, de unde rezultă că timpul nu mai este aliatul nostru. (Nu a fost niciodată, începând cu anul 1990). În atari condiții, trebuie să apară (sau să fie puse în funcțiune) dispozitivele de constrângere (morală, cetățenească și juridică), pentru ca nimeni să nu mai aibă dreptul să pretindă că nu știe regulile jocului. Pentru ca nimeni, sub acest fals argument, să nu mai aibă dreptul să le persifleze.
Pe scurt, întrucât timpul nu mai este aliatul nostru, este necesar (parafrazând faimoasa formulare maioresciană a formelor fără fond), ca formele să se umple urgent cu tot fondul necesar. În această ecuație a formelor cu fond, istețimea, bășcălia, metaforizarea, caricaturizarea tipic românești, cărora trebuie să le adăugăm disprețul, trebuie să fie eliminate în totalitate. Locul istețimii, al bășcăliei, al deriziunii, al ironiei, al metaforei, al bancurilor și al vorbelor maidaneze cu așa-zisă intenție ironică, este în altă parte. În divertisment. La crâșmă sau la televiziunile comerciale.
În ecuația formelor cu fond este nevoie numai de inteligență, de responsabilitate și de onestitate. În afara credinței în aceste valori însă, vom continua să umplem formele cu un fond caricatural care distorsionează norme, reguli, legi, valori, ierarhii, funcționarea instituțiilor, aplicarea promptă și corectă/irefutabilă a legii, comportamente. Pe scurt, orice coerență.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>