Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Record de instituții de învățământ înscrise în proiectul ECO JUNIOR 2017

 

Anul acesta, 591 de instituții de învățământ din România vor participa la proiectul ECO JUNIOR 2017, în care aproximativ 3000 de cadre didactice, împreună cu voluntarii Asociației Drumeții Montane, vor organiza acțiuni de promovare a mediului înconjurător și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.

            Copiii implicați în Eco Junior 2017 vor participa, pe echipe, la activități specifice, în funcție de vârsta lor, și vor învăța lucrul în echipă, să se sprijine unul pe altul, să socialieze și să dobândească abilități caracteristice.

            Părinții trebuie să înțeleagă că nu este suficient doar ca un copil să meargă la școală cu rigurozitate, ci mai trebuie implicat și în multe activități extra-școlare.

În educație, impactul cel mai mare îl are parintele, care poate constitui un model, de aceea copilul trebuie încurajat să se implice în astfel de proiecte.

Proiectul Eco Junior este organizat, ca în fiecare an, de voluntari. Mulțumim profesorilor care s-au implicat și care au demonstrat că elevii lor sunt asemeni copiilor lor.

Lista școlilor înscrise pe judete în 2017: Alba 6, Arad 5, Arges 19, Bacau 22, Bihor 3, Bistrita-Nasaud 6, Botosani 11, Braila 8, Brasov 16, Bucuresti 17, Buzau 48, Calarasi 9, Caras-Severin 9, Cluj 14, Constanta 22, Dambovita 45, Dolj 3, Galati 31, Giurgiu 1, Gorj 16, Harghita 3, Hunedoara 7, Ialomita 12, Iasi 18, Ilfov 4, Prahova 35, Suceava 29, Neamt 1, Maramures 15, Mehedinti 9, Mures 19, Neamt 19, Olt 9, Salaj 10, Satu mare 6, Sibiu 14, Teleorman 8, Timis 21, Tulcea 4, Valcea 5, Vaslui 12, Vrancea 21

            Puteți vizualiza lista completă a școlilor înscrise accesând www.asociatia.drumetiimontane.ro

Pentru părinții care doresc și alte proiecte pentru copiii lor, îi invităm să participe anul acesta la Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, în cadrul căruia se vor organiza 7 evenimente, în diverse zone montane  din România.

Categoria destinată acestora este “Family”, în cadrul căreia părinții, împreună cu copilul sau copiii, vor parcurge trasee montane, vor participa la o proba de orientare, vor afla detalii despre zona montană prin joc.

Detalii despre Ștafeta Munților se găsesc pe www.stafetamuntilor.ro. Tot acolo sunt publicate și invitațiile, cu cel mult o lună înainte de eveniment.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=78357

Publicat de la data Apr 9 2017. Categorii EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 mai 2018, 0:25
 

E
Senin
19°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 67%
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:41
Apus: 20:44
Prognoza 23 mai 2018
Zi
 

ESE
Predominant însorit
27°C
Vânt: 7 km/h ESE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

E
Parţial înnourat
14°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 97.983 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team