Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Reducerea analfabetismului funcțional. Demersuri, exemple de bună practică și propuneri de soluții, 21 noiembrie, Iași

Publicat: marți, 14 noiembrie 2017

Asociația Ține de Noi împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociația Română de Literație și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași organizează în data de 21 noiembrie 2017  conferința “Combaterea analfabetismului funcțional.

Analfabetismul funcţional este o temă sensibilă în România, ţinând cont de faptul că procentul de analfabeţi funcţionali la nivel naţional depăşeşte 42%. În termeni statistici, această realitate denotă un adevărat dezastru în educaţia românească, având în vedere că media europeană este de 20%, iar ţinta preconizată este de 15% până în 2020. Dacă nimic nu se schimbă în măsurile aplicate până în prezent în România, probabil că la nivelul anului 2020, analfabetismul funcţional va rămâne tot în jur de 40%, ceea ce ar avea un impact negativ considerabil la nivel economic şi social.

Astfel, scopul conferinţei noastre este de a aduce împreună reprezentanţi ai diferitelor instituţii care cunosc această realitate îngrijorătoare şi care înţeleg importanţa reducerii într-un timp cât mai scurt a ratei analfabeţilor funcţionali în România. Dezbaterea pe această temă va include atât teme legate strict de educaţie şi elaborarea unor strategii care să aibă drept rezultat reducerea procentului amintit, cât şi teme conexe, precum impactul unei inserţii profesionale scăzute asupra agenţilor economici, care nu dispun adesea de resursele necesare pentru a compensa lipsa de competenţe a celor care doresc să se angajeze în domeniul respectiv.

În ciuda cunoaşterii acestei probleme a cărei gravitate este general recunoscută, strategiile aplicate până acum – în măsura în care modul în care s-a intervenit până acum poate fi definit drept „strategie” în adevăratul sens al cuvântului – nu au dat rezultatele aşteptate, în sensul în care problema s-a agravat, iar numărul analfabeţilor funcţional a continuat să crească în România.
Rezultatele obţinute ca urmare a desfăşurării Conferinţei vor fi publicate şi diseminate la nivel naţional şi vor reprezenta, în opinia noastră, un punct de plecare pentru o nouă şi eficientă strategie în domeniu, în scopul conştientizării cauzelor care determină un procent atât de mare de analfabeţi funcţionali în România şi aplicării celor mai bune metode pentru a fi combătute.

13.00 – 13.40: Societatea civilă și guvernanța în România
Invitați: prof. dr. Mircea Miclea, prof. dr. Laurențiu Șoitu, Alexandrina Dingă

13.40 – 14.30: Credeți că alfabetizarea funcțională a elevilor din învățământul obligatoriu ar trebui să fie prioritatea MEN pentru perioada 2018-2020?  Prezentarea Raportului Audierii Publice
Prezintă: prof. dr. Mircea Miclea, prof. dr. Carmen Crețu

14.30 – 15.00: Pauză de cafea

15.00 – 15.30: Analiza efectelor programului Reading to Learn asupra profesorilor și asupra rezultatelor elevilor
Invitat: Dr. Ciprian Fartusnic, Director Institutul de Științe ale Educației

15.30 – 15.45: Analfabetismul funcțional în rândul studenților
Invitați: prof. dr. Oana Macari, prof. dr. Sebastian Popescu

15.45 – 16.30: Impactul analfabetismului funcțional asupra viitorului României – panel cu reprezentanți ai beneficiarilor educației: profesori, elevi, părinți, angajatori, reprezentanți ai instituțiilor statului.

Participanți la panel: reprezentanți ai instituțiilor publice, prof. Paloma Petrescu (reprezentant societatea civilă), Alexandru Manta (reprezentantul elevilor), Costi Neagu (reprezentantul Asoociaților de părinți), reprezentanți parteneri sociali, reprezentanți ai mediului de afaceri

16.30 – 17.30 – Discuții libere

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=87697

Publicat de la data nov. 14 2017. Categorii EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 septembrie 2018, 23:56
 

E
Senin
17°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:04
Apus: 19:11
Prognoza 24 septembrie 2018
Zi
 

SV
Precipitaţii
30°C
Vânt: 22 km/h SV
Rafale de vânt: 29 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

SE
Parţial înnourat
9°C
Vânt: 4 km/h SE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 24 septembrie, orele 02 – 10 Zonele afectate : Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 1 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de valabilitate: 24 […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 3 Intervalul : 24 septembrie, orele 10 – 23 Zonele afectate : Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia și Transilvania, precum și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN MESAJ 2 Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de […]

Loto

Horoscop

  • 132.013 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team