Ultima ora
Publicat: duminică, 01 octombrie 2017

Referendum în Catalonia: Secesioniștii își proclamă victoria

Premierul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a proclamat duminică seara victoria secesioniștilor la referendumul privind independența față de Spania, informează DPA. Autoritățile de la Barcelona au anunțat că au votat 2,26 milioane din cei 5,34 milioane de alegători, iar 90% din voturi au fost pentru secesiune, precizează Reuters.

Mai „Ne-am câștigat dreptul de a avea un stat independent, cu statut de republică”, a afirmat Puigdemont, înconjurat de miniștrii săi. Rezultatele vor fi cunoscute în zilele următoare și vor fi comunicate parlamentului catalan, pentru a permite implementarea legii referendumului. Aceasta prevede că în cazul unui vot popular în favoarea secesiunii, va urma o declarație de independență. mult de 460 de persoane au fost rănite în confruntările violente cu poliția duminică, în ziua referendumului privind independența Cataloniei, a comunicat primarul Barcelonei, Ada Colau, transmite DPA.

Inițial, premierul catalan nu a oferit cifre, ci doar a dat de înțeles că marea majoritate a răspuns „da” la întrebarea supusă referendumului: „Doriți să fie Catalonia un stat independent, sub formă de republică?”. „Uniunea Europeană nu mai poate continua să-și întoarcă privirea”, a susținut Puigdemont, citat de DPA.

Ca urmare a ciocnirilor între susținătorii referendumului și poliția spaniolă, 844 de persoane au solicitat duminică îngrijiri medicale, potrivit datelor sistemului medical din Catalonia, preluate de AFP.

Autoritățile secesioniste catalane au acuzat poliția spaniolă de brutalități ‘nejustificate’, după ce polițiști în echipament de intervenție au pătruns în forță în școli și alte clădiri publice desemnate ca secții de vot, și au confiscat materiale electorale. Susținători ai referendumului ocupaseră aceste sedii încercând să le mențină deschise pentru procesul de votare.

Purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Jordi Turull l-a indicat pe șeful executivului spaniol, Mariano Rajoy, drept principalul vinovat pentru aceste agresiuni.

Ministrul de externe în guvernul catalan, Raul Romeva i Rueda, a cerut Uniunii Europene să intervină. ‘Cerem instituțiilor europene să condamne violența pe care o suferă cetățeni europeni’, le-a spus el reporterilor.

Catalanii au început să formeze cozi, duminică în zori, pentru a vota la referendumul de independență, în ciuda încercărilor guvernului spaniol de a preveni desfășurarea scrutinului, informează Reuters care citează martori.

Cozile cu oameni care doresc să voteze au început să apară la mai multe centre de votare indicate că vor funcționa în școli din Barcelona.

AFP transmite că sute de catalani au început să se adune, duminică dimineața, în fața birourilor de vot din Barcelona și din alte orașe pentru a participa la un referendum de autodeterminare interzis de autoritățile spaniole.

Conform jurnaliștilor AFP, la Barcelona, dar de asemenea la Girona, bastion al liderului separatist catalan Carles Puigdemont, sau la Figueras, oamenii au spus că se află acolo pentru a proteja secțiile de votare și a-și apăra dreptul de a vota.

Totodată, într-o nouă știre, Reuters citează un martor care relatează că întăriri ale Gărzii Civile spaniole au fost desfășurate în zori în Barcelona, circa 100 de furgonete de poliție ieșind din port, unde erau staționate.

„M-am trezit devreme pentru că țara mea are nevoie de mine”, a declarat Eulalia Espinal I Tarro, un pensionar de 65 de ani care, alături de alte circa o sută de oameni, a venit la un birou de votare, la o școală din Barcelona, la ora locală 5 dimineața (3,00 GMT), cu patru ore înainte începerea votării, conform programului anunțat.

„Nu știm ce se va întâmpla, dar trebuie să fim aici”, a spus acesta, pentru Reuters.

ORA 08.12 Au apărut urnele și buletinele de vot în unele secții de votare

Urne și buletine de vot au apărut în unele secții de votare din Catalonia, înaintea referendumului planificat, duminică, pentru despărțirea de Spania, a anunțat presa locală, în ciuda declarării votului ca ilegal de către autoritățile spaniole, transmite Reuters.

TV3 din Catalonia a arătat urne și buletine de vot pregătite la o secție de votare dintr-o suburbie a Barcelonei. Ziarul La Vanguardia a anunțat că primele urne de vot au sosit în mai multe centre.

Votarea urmează să înceapă la ora 9.00 (7.00 GMT), dar nu este clar dacă poliția va permite ca ea să meargă înainte.

ORA 09.36 Guvernul catalan afirmă că alegătorii pot folosi orice secție de votare la referendum

Guvernul regional al Cataloniei a declarat că va permite alegătorilor la referendumul interzis asupra independenței, programat duminică, să voteze la orice secție de votare pe care o găsesc deschisă în regiune, dacă secția de care aparțin a fost închisă, informează Reuters.

Într-un alt pas pentru a facilita votul, buletinele de vot tipărite la domiciliu vor fi acceptate ca valabile, a declarat Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului regional, într-o conferință de presă.

După ce o instanță a interzis votul, poliția spaniolă a arestat oficiali catalani, a confiscat broșuri de campanie și a sigilat multe din cele 2.300 de școli desemnate ca secții de votare.

Urmărește evoluția evenimentelor pe AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>