Ultima ora
Publicat: joi, 30 ianuarie 2014

Reforma statului? Un moft! – C.F. POPESCU

    Ne apropiem de finalul a două mandate prezidențiale agitate și puse sub semnele întrebărilor și al contestărilor din cele mai diferite unghiuri de abordare. De la legitimitatea/legalitatea discutabile ale adjudecării celui de-al doilea mandat (la o analiză foarte atentă, nici adjudecarea celui dintâi mandat nu este scutită de întrebări), la invalidarea flagrant ilegală a unui referendum de demitere, la nenumărate semne de întrebare legate atât de direcții strategice, cât și de destule aspecte punctuale. Simplu spus. Încotro a evoluat România în plan extern și intern de 10 ani încoace?
Sintetizând, spre o agitație sterilă, pe două planuri. Un plan care aparține națiunii. Un al doilea plan, care se referă la o anumită persoană. (Despre persoană, nu dorim să discutăm aici).
Îl auzeam acum mulți ani (spre finalul mandatului Iliescu-Năstase), pe politologul Stelian Tănase exprimând ipoteza conform căreia, societatea românească nu este pregătită să suporte cu bine două mandate consecutive ale aceleiași grupări politice. Nu putem ști ce ar fi fost un al doilea mandat consecutiv cu Adrian Năstase – președinte de data aceasta și nici nu are rost să construim scenarii contrafactuale. Putem evalua însă ce au însemnat două mandate ale unui președinte autointitulat jucător, ironizând” subțire” litera și spiritul Constituției.
Cum a evoluat diplomația României în acești 10 ani? Unde sunt liniile ei de continuitate, căci noi nu le vedem?
În vremea triadei diplomatice Iliescu-Năstase-Geoană, fusese amorsată o negociere pe care unii au numit-o simbolică, legată de tezaurul României aflat la Moscova. Simbolică sau nu, dar de 10 ani de zile, nimeni nu a mai auzit nici un cuvânt în această chestiune. S-a adăugat pe parcurs și” dosarul” Gojdu (sub oblăduirea unui alt personaj controversat, MRU).
Să ne oprim un moment asupra chestiunii situării României pe axe. Dacă rememorăm cu oarecare atenție, vom constata că retorica politicii mondiale americane s-a desfășurat în trei registre succesive. Cel dintâi. Proaspăt câştigător al celui dintâi mandat, președintele George W. Bush Jr. propunea, în esență, aceste strategii. Rusia și China devin din parteneri, concurenți. SUA trebuie să-și asume rolul de lider economic mondial. Odată cu tragedia” 11 Septembrie”, președintele american a trebuit să schimbe strategia din mers. Și aici a apărut al doilea registru. Au apărut conceptele” război împotriva terorismului”,” axa răului” și acțiunile Afganistan – Irak, declanșate cu urarea” Good hunting, Gentlemen!”
În acest moment, România s-a situat declarativ și nu numai, pe axa Washington-Londra.
Iată însă că, odată ce și-a adjudecat al doilea mandat consecutiv, președintele american a părăsit pe nesimţite retorica războiului și acesta este al treilea registru. Aici au apărut discrepanța, contratimpul, cacofonia. România a rămas în același registru al unei axe care, de acum, pentru următorii 4 ani, din perspectiva SUA, a rămas în surdină.
Mai mult. Odată ce Barack Obama a câștigat primul său mandat, el reprezentând orientarea mai de stânga pe tabla de șah politică americană, politica românească a devenit, în contratimp, tot mai dur, neoliberală.
În toată această perioadă,” axele” economice Moscova – China, precum și alte posibile piețe, au fost cu totul ignorate, în condițiile în care în interiorul pieței europene, excedentele visate ale României nu au apărut.
În plan intern, lucrurile au fost și mai încurcate. Un prim mandat prezidențial, marcat la început de manevre ciudate prin care majoritatea parlamentară, așa cum rezultase ea din alegeri, a fost alterată și apoi, războiul de uzură cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Scandaluri publice puse în scenă în tușe groase, demiteri forțate de miniștri, amenințări și procese declanșate împotriva altor miniștri, invocarea” mapei profesionale”, în alte cazuri. Procedee aduse azi, la un randament mult sporit, în conviețuirea cu năbădăi și invective cu guvernul Ponta II.
În centrul mandatului (al doilea) Băsescu-Boc (mandantele 1… n), cuvântul cheie al strategiei a fost REFORMA STATULUI.
În orice stat consolidat, o asemenea țintă presupune o analiză prealabilă aprofundată, o dezbatere publică complexă, grupuri de lucru etc. Și apoi, reforma nu este otova. Ea se petrece pe domenii, pe subsisteme și de-abia din interrelaționarea efectelor, rezultă reformarea întregului. Nimic din toate acestea nu s-a petrecut, însă.
Am văzut un ministru de interne care avea relații flexibile și cu cultura și cu exprimarea în limba sa maternă, desființând scurt 15.000 de poziții în poliție. Cei obligați să plece, conform exprimării D-sale, nu aveau sânge în instalații. În același context, absolvenții Academiei de Poliție au fost șomeri mai mulți ani la rând. Aceasta, în condițiile în care orice cetățean vede cu ochiul liber că ordinea publică este în mare suferință…
Am mai văzut un ministru al învățământului, despre care nici acum nu știm prea bine cine este el, de unde a apărut și ce îl califica pentru această poziție, impunând o lege a învățământului care ridică probleme grave de tot felul, pe tot parcursul ei. De fapt, începuturile profesionale ale D-sale în înalta funcție pe care o deținea, au fost curajoase. Principalele sale consiliere erau o fostă absolventă de” Ștefan Gheorghiu”, la bază învățătoare și o altă învățătoare adusă de undeva din Transilvania. Domnul Ministru era în plin deșert. Nu avea în România, nici facultăți de Științe ale Educației, nici Institutul Academiei Române, de Științele Educației. Legea, atât de” savant construită”, constatăm cu o stupoare care a ajuns în pragul indignării, este lăsată de guvernul Ponta II, aproape în întregime așa cum a fost ea” creată”.
În fine. Ideea cheie a reformei a fost aceasta, ca un scor de handbal: 1 la 7.
Trebuie să plece 7 angajați, ca să poată fi angajat unul singur. Relație numerică aplicată otova. Să ne imaginăm secția de chirurgie plastică dintr-un spital, din care, într-un fel sau altul, în câteva luni pleacă 4 medici și 3 asistente. Angajăm un om. Întrebare retorică. Mai este aceasta o secție funcțională? (Să ne amintim în treacăt de tragedia de la Maternitatea Giulești, favorizată în primul rând de lipsa personalului, indiferent de ce ar spune și a și spus, oricine).
Așadar, dacă extrapolăm, ideea cheie a Reformei Statului a fost una singură: DESFIINȚAREA STATULUI.
Adică, statul? Un moft. Important este” să ne luăm țara”.
Firește, au apărut detalii semnificative. Proiecte abracadabrante, numite bombastic reforme. Desființarea județelor, desființarea sistemului medical de urgență, exact când licuricii, de data aceasta în persoana lui Barack Obama, duceau lupte grele care au consumat în întregime primul mandat prezidențial al celui de mai sus, de a impune ceea ce este cunoscut sub numele” Obama care”. Un sistem de asigurări medicale, pe care SUA se chinuiesc din anii ’30 să-l implementeze și încă nu au reușit pe deplin, prin care aceia care nu sunt asigurați și aceia cărora asigurarea nu le este suficientă pentru acoperirea tratamentului/a îngrijirii, să fie suportați de bugetul federal. În acest timp, noi închideam spitale cu zâmbetul pe buze, îi lăsam pe bolnavii de cancer fără morfină și, în genere, cântam pe toate vocile hitul ajuns pe primul loc în topuri,” Sângele în instalații”.
A mai fost și Procesul Comunismului. Un fiasco și iată de ce. Prin analogie cu o practică judiciară corectă. Proba obținută ilegal, chiar dacă este corectă și importantă, nu este valabilă. Așa și aici. Coordonatorul cercetării, un fiu al unui tovarăș trimis din URSS, care urmează să-i vitupereze” cu obiectivitate științifică” pe alți tovarăși trimiși din URSS. Pentru simpla credibilitate inițială, ar fi fost nevoie de cineva care nu are nici o legătură cu nici un tovarăș trimis din URSS. De exemplu, Doamna Iulia Hossu Longin.
Așadar, DES-FIIN-ȚA-RE!
În definitiv, devine atât de evident! Reforma statului, căci acum chiar că este nevoie de o reformă, se referă la un singur lucru, foarte simplu de exprimat.
DEPOLITIZAREA STATULUI.
De la mandatul CDR încoace (1997), asistăm la o perversă politizare a instituțiilor societății, care se tot accentuează. De la Televiziunea Română și celelalte instituții de presă publice, la ministere, la Regiile Autonome, la Casa de Pensii, la inspectoratele școlare, la directorii școlilor, liceelor și grădinițelor, la instituțiile descentralizate, peste tot, asistăm din 4 în 4 ani, la mișcări masive de trupe înregimentate politic. Ca unul care aveam vreo 38 de ani în anul 1990, o spun răspicat, că nici pe vremea lui Ceaușescu nu era chiar în halul ăsta.
Acest fenomen” de luare în posesie a țării” are două componente.
Primul, cel mai grav. Corpurile profesionale sunt aneantizate. Sunt spulberate. Dispare motivația internă, pentru că nici un proiect de carieră nu mai poate fi construit.
De aici, exodurile spre zări mai senine, exact ale acelora dedicați profesiunii, performanți. Adică exodul celor mai valoroși. A devenit imposibil, din anul 1997 încoace, să-ți faci meseria, să fii cel mai bun și cel mai pasionat în domeniul tău, să te perfecționezi continuu și, în consecință, să ocupi în mod firesc poziția în organigramă care ți se cuvine. Să ajungi să ai puterea deciziei în domeniul tău, putere care rezultă, nu din libido dominandi, ci din cunoaștere, din discernământ profesional și etic, deci din adevăr și din responsabilitate, cu adevărat.
Ai lipit afișe? Ai adus bani (mulți) pentru” cauză”? Hai, domne, scutește-ne cu competența ta! Știm noi mai bine! Ești doar un ageamiu! Și dacă nu înțelegi, îți și demonstrăm! Și aici, invariabil, apar înscenările, urmate de marginalizare și strivire.
Ne aflăm într-un punct care teoretic era imposibil, dar, iată, este perfect posibil în viața reală. Ne aflăm într-un punct în care Caragiale + Eugen Ionescu la un loc sunt depășiți. Ne aflăm în punctul în care D-sa domnul” Pinalti” spune cine este bun să fie șeful secției de cardiologie la spitalul din frumosul D-sale oraș.
A doua componentă. Cu cât funcțiile sunt mai bine remunerate, cu atât incompetența personajelor care le ocupă, crește. La ROMATSA, se pare că nu avem specialiști în conducere, într-un domeniu riguros standardizat pe plan internațional. La un aeroport din țară, avem pe post de director un fabricant de ciorapi. La cutare sanatoriu din Mangalia, avem nu știm ce fost director de restaurant. În fruntea structurilor operaționale, în pozițiile de reprezentare ale României (inclusiv europarlamentarii), avem tot felul de stâlpi și liane ai/ale cluburilor de fițe. La banii publici pentru promovarea culturii române în străinătate, avem tot felul de pornografii. Și, de foarte multe ori, căci suntem atât de sensibili în fața frumosului, tot felul de domnișoare standard top model. Desigur, este foarte plăcut să obții o audiență la un top model, care deține funcția de director sau de mânuitor al sforilor. (Atenție, totuși! Sforarul nu este același lucru cu eminența cenușie).
În toate aceste cotloane s-au aciuit și se aciuiesc șerpăriile transpartinice care supraviețuiesc și se înmulțesc din mandat în mandat. În atari condiții, separarea puterilor devine o biată aparență. Și, așa, de exemplu, se pot explica nenumăratele sesizări ale Curții de Conturi rămase fără răspuns, adică fără sume uriașe recuperate. Până acolo, încât unii au ajuns să folosească sintagma” stat captiv”. Mai bine de un an de inactivitate antipatriotică a unei majorități parlamentare de 70%, pare a susține temeinicia afirmației. Cei care vorbesc despre” stat captiv”, nu spun însă și continuarea. De la” stat captiv” la” stat eșuat”, calea este scurtă.
Răspunsul/rezolvarea situației dramatice descrise se află doar la tandemul Guvern-Parlament. Doresc ele, au ele viziunea necesară, abnegația necesară, onestitatea necesară să înceapă cu adevărat reforma acestui stat? Reformă care, în primul rând, aparține domeniului moralității, adică al restabilirii ierarhiei valorilor în societate? Vom încerca să analizăm posibilitățile de răspuns cu altă ocazie.
Acum însă, rămânem cu o singură întrebare de biet cetățean obișnuit.
Unde a ajuns de 10 ani încoace, tezaurul României aflat la Moscova, căci după minimele noastre informații, în gara Chitila-Triaj nu a ajuns?

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>