Regimul juridic specific al subfeţei terenurilor – Corneliu TURIANU

Principiul potrivit căruia proprietarul suprafeţei de teren este şi proprietarul subfeţei cunoaşte importante limitări stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legi speciale.

Prin art.136 din Constituţia României revizuită în 2003 este statuat principiul de interes general (naţional) potrivit căruia bogăţiile de interes public ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietaţii publice (alin.3), iar „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”, adică nu pot fi vândute sau înstrăinate, sub nici o formă. Dar „În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate” (alin.4).

Textul constituţional nu distinge între prorietarii suprafeţelor de teren – proprietate publică sau privată – stabilind doar că, indiferent de proprietarul suprafeţei, bogăţiile de orice natură ale subsolului (subfeţei) cum sunt: hidrocarburile, petrolul, zăcămintele minerale etc. fac parte exclusiv din domeniul public naţional.

Dispoziţii asemănătoare găsim în anexa la Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică care, printre alte bunuri declarate de interes public naţional care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, figurează „bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ” (pct.1) şi „ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice” (pct.26).

Dispoziţiile constituţionale sunt dezvoltate în Legea petrolului nr.238/2004 şi Legea minelor nr.85/2003.

În Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că şi monumentele istorice, vestigiile şi obiectivele arheologice, tezaurele care se vor descoperi atât la faţa solului, cât şi în subsol, sunt sub protecţia legii, proprietarii şi deţinătorii de terenuri fiind obligaţi să asigure integritatea acestora.

Din dispoziţiile constituţionale şi ale legilor ordinare susmenţionate rezultă, pe de o parte, că nu întotdeauna proprietatea subsolului aparţine în întregime proprietarului suprafeţei de teren, iar, pe de altă parte, că proprietarul terenului este obligat să suporte folosirea subsolului pentru lucrări de interes general efectuate de către o autoritate publică.