Ziarul Solidaritatea, dezvăluiri incendiare despre boierii sindicali din România

Uniunea Generală a Sindicatelor din România – UGSR anunţă astăzi, 19 martie 2013, lansarea celui de-al treilea număr al Ziarului „SOLIDARITATEA”  într-o nouă prezentare grafică, mult mai modernă, ce conţine şi coduri QR. Publicaţia continuă seria de dezvăluiri incendiare referitoare la furtul patrimoniul UGSR, trecând în revistă, de asemenea, cele mai acute probleme cu care se confruntă astăzi angajaţii, dar şi pensionarii din România, .
Primele 3 pagini ale publicaţiei dezvăluie, într-o anchetă a jurnalistului Dan Badea, ilegalităţile afacerii SIND ROMÂNIA SRL, societate înfiinţată  în 1992 de trei  confederaţii sindicale – CNSLR, Cartel Alfa şi CSI Frăţia. Totodată, preşedintele UGSR, Ştefan Călinescu, prezintă într-un material concis modul în care liderii unor confederaţii sindicale mistifică istoria, pentru a acoperi jefuirea patrimoniului sindical (pag.2).
Paginile 5-6 ale Ziarului „Solidaritatea” prezintă în exclusivitate un nou document oficial emis de către Departamentul Naţional Anticorupţie din care rezultă fără dubii că patrimoniul UGSR a fost însuşit ilegal de unele confederaţii sindicale  prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Lista activelor din turism ale UGSR, odată perle ale turismului românesc, astăzi – ruine sub domnia boierilor sindicali, este prezentată în pagina 10 a „Solidarităţii”.
Pagina 7 a Ziarul „Solidaritatea” publică un studiu al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care trage un semnal de alarmă asupra impactului defavorabil pe care modificarea Codului Muncii a avut-o asupra angajaţilor. Problemele pe care le au de înfruntat angajaţii de la Metrou, nevoiţi să-şi ceară drepturile în stradă, constituie subiectul unui alt material pe care îl găsiţi în aceeaşi pagină.
Pe de altă parte, vă prezentăm, în pagina 9, un caz fericit, cel al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, instituţie care a ieşit victorioasă din lupta împotriva  dictaturii fostului director general Ioan Roşca şi datorită sprijinului acordat angajaţilor de membrul nostru afiliat, Federaţia Română a Jurnaliştilor  MediaSind, precum şi de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi de Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, membre ale CIS şi CES.
În paginile 8-9 ale publicaţiei, aflaţi cine sunt şi ce acţiuni desfăşoară Federaţia Naţională „Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară „Sindalimenta”, două dintre cele mai active organizaţii sindicale din cadrul UGSR.
Tradiţional, în ultima pagină a Ziarului „Solidaritatea” citiţi editorialul semnat de redactorul-şef al publicaţiei, Cristi Godinac. După ce, în numărul trecut, a explicat „De ce acum?” este nevoie de reorganizarea mişcării sindicale în România şi care este misiunea UGSR, în ediţia curentă a publicaţiei acesta arată şi  „Cu cine?” se poate realiza acest lucru.
Despre toate acestea şi chiar mai mult…în Ziarul „Solidaritatea”.
Acesta poate fi citit şi pe site-ul http://www.ugsr.ro/  –  http://www.ziarulsolidaritatea.ro/

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.