Ultima ora
Publicat: miercuri, 20 septembrie 2017

REPORTAJ AGERPRES: Palatul guvernatorului Daciei Romane de la Apulum

Sit unicat în România și unul dintre puținele cunoscute și păstrate pe teritoriului fostului Imperiu Roman, Palatul guvernatorului Daciei Romane de la Apulum, ce ar putea deveni ”o bijuterie a coroanei” obiectivelor turistice din Alba Iulia, a împlinit un sfert de secol de la debutul cercetărilor arheologice, lucrări stopate de nenumărate ori din cauza lipsei finanțărilor.

Campania din anul acesta desfășurată pe șantierul unde se păstrează singura parte conservată din respectivul monument unicat a fost prima care a beneficiat de fonduri din partea autorităților locale, pe lângă finanțarea alocată de către Ministerul Culturii, astfel încât și perioada în care s-a derulat ea a fost dublă, respectiv de șase săptămâni, față de cea din 2016.

”Este primul an în care (autoritățile locale — n.r.) într-adevăr ne ajută. (…). Anul trecut, (campania a durat — n.r.) aproape trei săptămâni, anul acesta dublu. Fondurile au provenit de la Ministerul Culturii și Primărie. Cu Primăria am realizat anul acesta un proiect de colaborare, multianual, pe cinci ani, și atunci urmează ca să primim bani în fiecare an ca să putem să continuăm mai intensiv săpăturile arheologice în așa fel încât să avem o finalitate, până la urmă, și să terminăm de investigat suprafața care a mai rămas necercetată și să o punem în valoare”, a menționat, pentru AGERPRES, coordonatoarea cercetărilor arheologice, Viorica Rusu Bolindeț, de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca și care întreprinde săpături aici începând cu 1992.

Terenul aparține 70% Primăriei, iar restul Ministerului Culturii, care l-a dat în custodia muzeului din Alba Iulia, a menționat arheologul.

Descoperirile arheologice făcute pe strada Munteniei, din Orașul de Jos, se situează în imediata vecinătate a săpăturilor, respectiv la 50-100 de metri sud, efectuate în urmă cu peste un secol de primul director al muzeului din Alba Iulia, Adalbert Cserni, la sud-est de castrul legiunii a XIII-a Gemina. În decursul a 17 campanii derulate între 1888 și 1908, pe suprafața mai multor hectare, Cserni a descoperit un vast edificiu, pe care l-a denumit „marile therme”, datorită numeroaselor camere dotate cu bazine și cu instalații de încălzire. De fapt, Cserni dezvelise o parte semnificativă a Palatului guvernatorului Daciei Romane, așa cum au identificat, mai recent, Ioan Piso și Alexandru Diaconescu. Din cercetările lui Cserni au rămas din păcate doar niște planuri și câteva fotografii, pe suprafața în cauză fiind construite ulterior locuințe.

La nord de săpăturile lui Adalbert Cserni, arheologii Ion Berciu și Alexandru Popa au efectuat și ei cercetări, în 1943 și 1962, descoperind părți din același complex arheologic, respectiv ruinele unui ansamblu de clădiri, cu încăperi decorate cu tencuială pictată cu nuanțe de roșu pompeian și dotate cu instalații de încălzire. Cei doi nu au făcut însă legătura între descoperirile lor și vastul complex dezvelit de Adalbert Cserni, pe care l-au numit în continuare ”thermele romane de la Apulum”.

Cercetările arheologice de pe strada Munteniei au debutat în 1992, când o firmă care intenționa construirea unui bloc de locuințe, a excavat aici o suprafață de 60/18 metri pătrați până la o adâncime de doi metri și jumătate, provocând astfel ”distrugeri incalculabile din punct de vedere istorico-arheologic”.

Pe lângă vestigii de epocă postromană, medievală, premodernă și modernă, au fost distruse atunci mai multe clădiri romane, care aveau podele pavate cu marmură și mozaicuri, pereți placați, de asemenea, cu marmură sau decorați cu tencuială pictată policromă, și erau dotate cu instalații de încălzire, canale pentru aducțiunea/evacuarea apei.

Potrivit Vioricăi Rusu Bolindeț, săpăturile arheologice întreprinse în intervalele 1992-1994 și 1996-2003 s-au concentrat asupra elementelor de construcție de pe cele patru laturi ale gropii excavate și pe urmele de clădiri romane rămase nedistruse de la baza acesteia.

În primele trei campanii s-a stabilit stratigrafia generală, au fost puse în evidență principalele faze de locuire și s-au făcut cercetări pe fundul gropii excavate, fiind dezvelite camere aparținând primei faze romane a sitului, datate începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea. Din 1998, pe latura nordică a complexului au fost descoperite cinci camere aparținând ultimei faze de locuire romană, din al doilea sfert al secolului al III-lea.

Din 2007, săpăturile arheologice au fost reluate cu voluntari străini, apoi din anul 2008 au fost din nou alocate fonduri de la Ministerul Culturii.

Anul acesta, alături de studenți și masteranzi români s-au aflat și trei voluntari din Japonia, Canada și SUA. „Responsabilitatea științifică a șantierului este a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, dar colaborarea este toată locală. Colaborez cu Muzeul Național al Unirii, cu Universitatea ‘1 Decembrie 1918’, cu Direcția Județeană de Patrimoniu”, a menționat coordonatoarea cercetărilor arheologice.

Printre descoperirile înregistrate de-a lungul timpului se află și o încăpere, situată în extremitatea vestică a laturii sudice, în care au fost surprinse in situ toate elementele componente ale unei instalații de încălzire, de la podeaua pe care se așezau stâlpii constituiți din cărămizi la cărămizile de mari dimensiuni care se puneau peste aceștia, pentru a asigura stabilitate podelei de opus signinum, foarte rezistentă și foarte bună conducătoare de căldură, și la cărămizile cu patru proeminențe (tegulae mammatae) prinse între zid și tencuială, menite să asigure circulația aerului cald prin podea și prin pereți. Denumit hipocaust, sistemul de încălzire vechi de mii de ani seamănă cu cel folosit și în zilele noastre în unele țări europene. Încălzirea edificiului se producea prin intermediul unor curenți de aer cald, prin pereți și pardoseală.

Artefactele descoperite în campaniile derulate începând cu 1992 sunt foarte variate, a mai spus Rusu Bolindeț.

Astfel au fost găsite inscripții puse de guvernatori ai provinciei sau de membri ai staff-ului în cinstea divinităților sau ale împăraților. Se remarcă o inscripție în cinstea Eponei, protectoarea cailor și a cavalerilor, și a guvernatorului celor trei Dacii, Caius Iulius Septimius Castinus, de către Libella, șeful atelajelor sale.

Printre vestigiile scoase la lumină s-au aflat și părți ale unor statui din bronz aurit, bronz și marmură, de mărime naturală sau de dimensiuni mai mari, care au aparținut fie unor înalți demnitari romani, fie unor divinități. Printre piesele unicat din Dacia romană găsite la Apulum se numără două plăcuțe votive din argint, cu reprezentările zeilor Fortuna și Mercur, cu atributele lor specifice. Totodată, nu lipsesc descoperirile monetare. Dintre acestea, se remarcă două tezaure care însumează peste 500 de monede din argint și bronz, tezaurizate din vremea Severilor până în timpul împăratului Aurelian.

În cercetările arheologice recente a fost descoperit și singurul mozaic cunoscut până acum pe sit, respectiv unul realizat din tessarae albe și negre, care avea un chenar în formă de tablă de șah.

Predominant este însă, respectiv în proporție de 75%, materialul tegular ștampilat — cărămizi, țigle, olane — care poartă sigla legiuniia XIII-a Gemina, însoțită de antroponime (nume de centurioni sau de meșteri care activau în cărămidăria unității militare). Lor li se adaugă un număr mare de ștampile ale trupelor speciale însărcinate cu paza guvernatorului— pedites singulares (pedestrași), equites singulares (cavaleri) și numerus singularium (numele generic al formației de luptă în care erau organizate gărzile guvernatorului).

Acest gen de descoperiri confirmă caracterul oficial al complexului, astfel de material tegular nefiind întâlnit în structura locuințelor private.

De asemenea, au fost descoperite obiecte confecționate din os (ace de păr și de cusut, jetoane), din metal (piese de echipament militar și de podoabă confecționate din argint și bronz), din ceramică ( lămpi, vase de lux — terra sigillata și veselă utilizată în viața de zi cu zi), din sticlă (recipiente folosite pentru păstrarea parfumurilor și a medicamentelor).

”În 2017 am continuat secțiunile pe care le-am deschis pe latura sudică și estică a sitului din 2014 și 2016. Am încercat ca să realizăm o imagine coerentă cu clădirile care au fost descoperite dintr-o secțiune săpată începând cu 2007, în care vestigiile romane au fost impresionante. Și atunci normal că am continuat, pe terenul care este liber, să dezvelim în suprafață cât mai mult, ca să avem ansamblul acesta arhitectonic. (…) Inventarul arheologic este foarte impresionant, începând de la țiglele și olanele de acoperiș ale clădirii romane din ultima fază până la tot felul de obiecte speciale, artefacte speciale, care pot să ofere elemente de datare pentru ceea ce găsim, adică de la monede, obiecte de sticlă, foarte multă ceramică de lux și uz comun, obiecte tegulare, obiecte de metal, din os (ace de păr, diferite mânere încrustate), tencuială pictată. Deci, toate categoriile de artefacte care se găsesc, de regulă, într-un nivel roman de locuire de foarte bună calitate”, a declarat Viorica Rusu Bolindeț.

Pe lângă două monede romane, de început de secol II și prima jumătate a secolului al III-lea, au fost găsite și în jur de zece monede din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fiind o succesiune de locuire, arheologii au găsit inclusiv semințe carbonizate de struguri, probabil de la un teasc, posibil din secolul al XIX-lea.

”La început (în 1992 — n.r.), intenția a fost ca această zonă să devină un parc arheologic. Din 1992 am împrejmuit terenul în ideea aceasta de a-l păstra și de a ajunge în timp să punem în valoare descoperirile. Pentru aceasta a fost și ideea pentru care, timp de 25 de ani, cu toate sincopele și cu toate perioadele mai grele în care nu a fost finanțare și nu am avut campanii, să nu abandonăm locul acesta, ca să se construiască peste el și să se distrugă practic un monument unicat”, a afirmat Rusu Bolindeț.

Pentru ca cercetarea arheologică să fie finalizată e nevoie de o finanțare constantă, a subliniat arheologul, adăugând că la finalizarea acesteia se intenționează punerea în valoare a Palatului prin realizarea unui Centru cultural de artă și arheologie.

”Noi avem un climat temperat, iar ruinele nu rezistă dacă le lăsăm în aer liber”, a explicat Viorica Rusu Bolindeț. Ea a menționat că există deja un proiect, al arhitectei Iulia Strâmbu, care presupune realizarea peste vestigiile descoperite a unui muzeu de sit, care să includă ruinele și obiectele găsite aici. ”Ruinele ar urma să fie păstrate astfel in situ, adică în poziția în care au fost găsite, iar vizitarea lor s-ar putea realiza pe o rețea de pasarele metalice, care ar include trasee ale clădirilor dezvelite, ele fiind prevăzute din loc în loc cu nișe unde ar urma să fie expuse diferite artefacte. În acest mod, vizitatorii ar putea vedea ruinele și exponatele pe viu și fără a le afecta”, a spus coordonatoarea cercetărilor arheologice.

În partea europeană a Imperiului Roman sunt puține astfel de complexe descoperite și mult mai puține păstrate, respectiv ”praetorium consularis” de la Aquincum (Budapesta, Ungaria), din Colonia Claudia Ara Agrippinensis (Köln,Germania) și Carnuntum (Petronell, Austria). Dintre acestea, numai cel de la Köln a fost parțial păstrat în subsolul Primăriei, unde poate fi vizitat ca muzeu de sit.

”Aceste sedii oficiale ale administrației provinciale romane sunt vreo șase în tot imperiul, dintre care în Europa cercetate sunt la Koln, care este păstrat într-o parte din subsolul primăriei și poate fi vizitat, la Aquincum, poate cel mai interesant și cu planul cel mai coerent, construit pe o insulă a Dunării, de unde încă din antichitate a trebuit să fie mutat din cauza inundațiilor. El nu este valorificat. La Carnuntum este cunoscut că există, tocmai, culmea, printr-o paralelă care s-a făcut între o inscripție găsită la Apulum și cu un demnitar care era în staff-ul guvernatorului. Acolo este cercetat geofizic, dar nu a fost cercetat arheologic propriu-zis”, a precizat Viorica Rusu Bolindeț.

Conform acesteia, respectivele vestigii merită cu prisosință să fie puse în valoare, fiind un monument unicat pentru România și care ar atrage mulți turiști ce ar afla astfel ”cât de splendid” era Apulum în antichitate.

Începând cu a doua jumătate a secolului II d. Hr., guvernatorul Daciei Romane și-a stabilit sediul la Apulum. Palatul servea ca sediu oficial al administrației provinciale romane, fiind o combinație între o instituție de prim rang în provincie și reședința privată a guvernatorului. ”Praetorium consularis” era situat la est-sud-est de castrul legiunii XIII Gemina. Un officium (cancelaria) al unui guvernator de rang consular avea un efectiv de 200 — 300 de funcționari.

Mica Romă a Daciei — Apulum a fost cel mai mare centru urban din Dacia Romană, în secolele II-III, și a fost sediul Legiunii XIII Gemina, care a staționat aici până la abandonarea provinciei în timpul împăratului Aurelian (anul 271).

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>