Revoluţia română după 24 de ani. Speranţe şi deziluzii

După căderea Zidului Berlinului şi evenimentele din decembrie 1989, neorevizioniştii unguri, mai cu seamă cei din conducerea Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, credeau în iniminenţa abolirii Tratatului de la Paris (Trianon, 4 iunie 1920).

În seara zilei de 21 decembrie 1989, când i-am raportat ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, domnul general-colonel Iulian N. Vlad, sinteza situaţiei operative, am început prin a enunţa concluzia: “Ardealul, pe arcul carpatic, este prins într-o centură de foc şi violenţe”.

În intervalul orar 18.00 – 20.00, pe baza datelor de ultim moment, transmise telefonic de către şefii structurilor judeţene de informaţii, se conturase o situaţie cât se poate de îngrijorătoare.

În judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov, agenţii diversiunilor stradale violente au creat condiţiile propice ocupării sediilor comitetelor judeţene ale PCR şi ale consiliilor populare judeţene, ale securităţii şi miliţiei, după ce, cu o zi înainte, şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă, a demobilizat grupările de forţe ale Armatei din zonă.

Violenţe fizice, atacuri armate, incendieri, devalizări de bunuri şi documente, sustrageri de arme prin efracţie şi folosirea lor în scopul provocării forţelor de ordine, instigări la linşaj şi crime, comiterea de asemenea acte erau semnalate din judeţele menţionate. În judeţul Timiş, pentru crearea de panică, după lăsarea întunericului, s-a recurs la incendierea unor depozite de fâneţe, vâlvătăile fiind vizibile şi dincolo de frontieră.

Continuarea pe cotidianul.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.