Ultima ora
Publicat: duminică, 22 decembrie 2013

Revoluţia Română, filmul evenimentelor

În urmă cu 24 de ani, pe 22 decembrie 1989, pe la ora 7 dimineaţa, Elena Ceauşescu a fost informată că un număr mare de muncitori înaintau spre centrul Bucureştiului. Baricadele miliţiei care trebuiau să blocheze accesul spre Piaţa Universităţii şi Piata Palatului au fost inutile. La ora 9:30, Piaţa Universitatii era plină de oameni.

Au trecut 24 de ani de la Revoluţia română din 1989, când protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din luna decembrie au dus într-un final la sfărţitul regimului comunist.

România a fost singura ţară din estul Europei care a trecut la democraţie printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră într-un mod pasnic la democraţie.

De ce erau românii nemulţumiţi de regimul comunist

Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandomane și un regim de austeritate menit să permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru sărăcia extinsă din țară. Iar, în paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc.

Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie lui. În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și culturile personalității ale liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

În martie 1989, o serie de activiști de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceaușescu („Scrisoarea celor șase”), dar la scurtă vreme, Nicolae Ceaușescu obține o victorie politică importantă: Republica Socialistă România reușește achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.

Ceausescu nu era un incult

În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al președintelui Ceaușescu transcris cu toate greșelile gramaticale și de pronunțare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele țării, fiindcă ziarul avea o răspândire națională necondiționată de numărul cititorilor (puțini au citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din bibliotecile publice.

Evenimentele de la Timișoara au scânteia revoluției

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți. La cea mai mare întreprindere din Timișoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest și popularizarea lui în oraș, dar Securitatea a reușit calmarea spiritelor.

16 decembrie 1989

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică.
La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.

O parte a multimii se îndreapta spre Caminele Studenteşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autoritatile. Aici s-au efectuat primele arestari.

Ora 16:00. Se întamplă inevitabilul. Sunt blocate tramvaie de către manifestanţi şi se striga pentru prima dată “Jos cu Ceauşescu!”.

Mulţimea se întoarce într-un numar şi mai mare în Piaţa Maria, apoi în Piata Operei, scandând o serie de lozinci anticomuniste. Pe drum sunt distruse pancardele de propaganda care împanzeau orasul. Acum se naşte drapelul revoluţiei, steagul din care a fost decupată stema comunistă.

Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut.

17 decembrie 1989
Protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități militare.

Ceausescu a organizat o teleconferinţă, în care cere Ministerului de Interne şi Securităţii să deschida focul asupra civililor, fara somaţie. în aceasta zi au cazut primele victime ale revoluţiei.

Pe treptele Catedralei Ortodoxe se adună un grup de copii şi tineri civili care încep sa scandeze: “Jos Ceausescu!, Libertate! Vrem o tara libera!”. Dintr-un transportor blindat se trag rafale care secera multimea.

18 decembrie 1989

În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de Securitate în haine civile. Primarul Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marțială, interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane.

Sfidând interdicțiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

19 decembrie 1989
Revolta de la Timişoara a luat amploare. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara pornea sirena aeriana. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în strada. 7 persoane au murit şi aproape 100 au fost ranite.

20 decembrie 1989 – Revolutia muncitorilor
Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astazi “Piata Victoriei”) şi au inceput să strige sloganuri anti-guvernamentale: “Noi suntem poporul!”, “Armata e cu noi!”, “Nu vă fie frica, Ceausescu pică!”.

În Oltenia, regimul a încercat sa folosească muncitori din fabrici pentru a opri revolta din TimiŞoara. Au fost incarcate trenuri pline cu muncitori Şi au fost trimisi la Timişoara.

Un muncitor explica: „Ieri, directorul făbricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii devastează Timișoara și că este de datoria noastră se mergem acolo și să ajutăm la înăbușirea demonstrațiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.”

Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.

Exemplul Timişoarei a fost urmat şi de alte orase din ţara, precum Arad, Sibiu, Targu Mures, Alba Iulia, Reşita, Braşov, Fagăraş, Cluj-Napoca şi Caransebeş.

Ceauşescu fiind plecat în Iran, când s-a intors în tară pe data de 20 decembrie, a descoperit o situaţie deteriorată.

La ora 19:00, 20 decembrie, a dat o declaraţie televizată dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timişoara ca „duşmani ai Revolutiei Socialiste”.

21 decembrie 1989 – Adunarea populară

În data de 21 decembrie, a fost convocată, în jurul prânzului, o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România.
Populația, totuși, a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze.

Lipsa sa de înțelegere a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună, și a continuat să laude realizările „Revoluției Socialiste”, neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.

Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie. O parte dintre participanții la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental și au început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect.

Oamenii care au părăsit piața erau panicați, aruncau pe jos steagurile și pancartele cu lozinci. Foarte mulți dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieței Palatului, și au început să strige sloganuri anticomuniste și anticeaușiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceaușescu, cine ești/Criminal din Scornicești”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piața Kogălniceanu până în Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană.

Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universității București, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

Ceauşescu, soţia sa, precum şi alti oficiali s-au panicat, iar dictatorul s-a intors în interiorul cladirii. Transmisiunea directa a mitingului a fost intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să-şi dea seama ce se întampla. Incercarile lui Ceausescu de a linişti populaţia luaseră o întorsatura neaşteptata.

În cursul după-amiezii, Nicolae Ceaușescu a ținut o teleconferință fulger cu prim-secretarii comitetelor județene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acțiuni organizate și dirijate, cu scopul destabilizării țării, și îndreptate împotriva integrității și independenței României. S-a pronunțat pentru mobilizarea generală a între­gului activ de partid și de stat, a tuturor forțelor armate, (Miliție, Securitate, unități mi­litare).

„Trebuie să demascăm și să respingem cu hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului”, spunea acesta.

Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineața. Protestatarii – neînarmați și neorganizați – au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, ofițeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) și ofițeri de Securitate îmbrăcați în haine civile. Represiunea a început spre miezul nopții, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale. Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii. Protestatarii au reușit să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forțele de ordine.

Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare (unul se afla în fața Hotelului Negoiu, iar altul, în spațiul aflat în fața fostului Minister al Comerțului Exterior – stația de troleibuze Piața Universității), duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava.

Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piața Romană mai mulți colegi de-ai lor au fost înjunghiați cu șurubelnițe.

La un moment dat, toți pasagerii care au coborât la stația de metrou Piața Universității (inclusiv femeile, bătrânii și copiii) au fost maltratați. Cei prinși erau bătuți, târâți pe jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi.

Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și Salubrității

Bilanțul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava. Nicolae și Elena Ceaușescu au rămas în acea noapte în dormitorul special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informați operativ asupra desfășurării evenimentelor și a da indicații privind modul de acțiune.

22 decembrie 1989

Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” și de destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat, și din contră, s-a început organizarea de proteste și mai ample împotriva regimului

22 decembrie 1989, ora 7:00

Pe la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției care trebuiau să blocheze accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piața Universității era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranți, forțele armate (unități ale armatei, miliției și securității) au început să fraternizeze cu demonstranții.

22 decembrie 1989, ora 10:00

Dupa ora 10, era circa 50.000 de oameni în piață, și în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000.

Ceaușescu a luat un portavoce și a încercat să se adreseze mulțumii de la balconul clădirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie. Elicoptere împărțeau manifeste (care nu ajungeau la mulțime din cauza vântului nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă victime ale recentelor „tentative de diversiune”, să meargă acasă, și să se bucure de sărbătoarea de Crăciun.

22 decembrie 1989, ora 10:07 – Fuga lui Ceauşescu
Generalul Iulian Vlad a intreprins măsuri de izolare a lui Ceausescu. L-a convins pe Ceausescu să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secretă din ţară (probabil la buncarul din zona Piteşti)

22 decembrie 1989, ora 11:00
Un comunicat radio şi televiziune dat din ordinul lui Ceauşescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de trădare şi că s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. O ancheta ulterioară realizata prin exhumarea cadavrului in 2005, a afirmat ca s-a sinucis cu pistolul unui subordonat.

22 decembrie 1989, ora 11:00 
Dupa fuga lui Ceausescu din clădirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucureşti, precedat de o stare de euforie generală. Mulţimile descatuşate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunişti sunt vandalizate. Ţintele preferate fiind portretele dictatorului.

22 decembrie 1989, ora 12:15 
Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând exaltati fuga dictatorului.
Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara. Au avut loc manifestatii spontane de protest fata de regim. La unele manifestatii populaţia a atacat sedii de partid şi de stat sau chiar posturi de militie. Cativa militieni au fost chiar omorati.

22 decembrie, ora 13:30 – Aparitia primului ziar liber: LIBERTATEA

Cativa jurnalisti de la „Informatia Bucurestiului”, intre care Octavian Andronic, Val Voiculescu, Sorin Rosca Stanescu, Horia Tabacu, Stelian Motiu, care in noaptea respectiva se aflasera in zonele fierbinti ale revolutiei au decis sa scrie adevarul despre cele intamplate si au editat intr-un timp record primul ziar liber al Revolutiei – LIBERTATEA. Ziarul a fost mai intai imprastiat de la balconul redactiei din str. Brezoianu multimii care astepta aparitia sa, fiind apoi dus spre diferite puncte ale orasului de catre redactori si voluntari.

22 decembrie 1989, ora 15:00 – Conturarea guvernului

Petre Roman citește de pe balconul CC al PCR Declarația în trei puncte a „Frontului Unității Poporului”, care este citită în jurul orei 15:00 și la Televiziune.
S-au conturat trei centre de putere: la Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru, și personajul cel mai important, sosit după ora 14:00, Ion Iliescu, la sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluționarii pătrunși, și pe de altă parte grupul lui Ilie Verdeț, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de minute a căzut, fiind huiduit de mulțime: „Fără comunism!”), și în Ministerul Apărării, unde se afla gen. Victor Stănculescu).

22 decembrie 1989, ora 23:00 – Anunţarea unui nou organ al puterii

Grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR unde sunt rostite cuvântări, apoi se întorc la Televiziune unde iau legătura cu generalul Stănculescu. În jurul orei 23:00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca nou organ al puterii.

Conducătorii statelor au început să trimită mesaje de sprijin al revoluției române. Au trimis mesaje de sprijin: SUA (președintele George H. W. Bush), URSS (președintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, și Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluției și viitor președinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franța (președintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) și RSS Moldovenească.

Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantități de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical ș.a.m.d. au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.

Procesul de preluare a puterii de catre noua structura nu se incheiase. Obiective importante atat in Bucuresti cat si in provincie sunt atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuti. Ei primesc eticheta de teroristi. Poplatia si armata au fost chemate sa apere cuceririle fragede ale revolutiei.

De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care creaza o situatie confuza si o stare de psihoza generala. S-au inregistrat numerosi morti si raniti.
Pentru urmatoarele 3 zile, toata tara era in haos. Au avut loc numeroase lupte inversunate.

In noaptea de 22 spre 23, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc in Piata Palatului.

23 decembrie, ora 21:00 – Haos si paranoia
Tancuri şi cateva unitati paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii. S-au distribuit arme la multi civili, care actionau in colaborare cu unitatile armatei.

Riposta exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte, asupra locurilor din care se trageau focuri raslete, a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta, de exemplu, deschiderea unei ferestre sau miscarea unei perdele, se tragea haotic cu munitie de razboi. Argumentandu-se ca “teroristii roiesc” si ataca peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii.

24 decembrie 1989 – Bucurestiul in razboiâ

La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras in razboi. Tancuri, Tab-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si inconjurau punctele problematice pentru a le proteja.

Între timp, Ceauşescu impreuna cu sotia sa Elena ce se aflau la Snagov, au plecat cu elicopterul spre Pitesti. In apropiere de Boteni au abandonat elicopterul, caruia i s-a cerut sa aterizeze de catre armata. Pe jos, sotii Ceausescu au ajuns la o statie de cercetare agricola aflata la 5 km de Targoviste, unde au fost preluati de militieni si transportati dupa cateva peripetii la garizoana din Targoviste.

25 decembrie 1989 – Condamnarea si executarea lui Nicolae si a Elenei Ceausescu

In ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid. Au fost executati in incinta garizoanei din Targoviste. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Steaua, unde s-au ratacit.

Au fost gasite a doua zi si aduse cu morga la Spitalul Militar. De acolo au fost transportate la cimitirul Ghencea si inmormantate in secret.

Fragmentele din filmarea cu procesul si finalul executiei au fost difuzate in aceeasi zi la televiziunea nationala.

Intensitatea luptelor armate a scazut brusc dupa difuzarea pe 25 decembrie pe postul national de televiziune a executiei sotilor Ceausescu, insa s-au mai inregistrat atacuri pana pe data de 27 decembrie.

Statisticile victimelor revoluției din decembrie 1989 potrivit Ministerului Sănătății:

În total: 1104 morți și 3321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceaușești, erau 126 morți și 1107 răniți.

La Timișoara:
în perioada 16 – 21 decembrie 73 morți și 296 răniți
după 22 decembrie 20 morți și 77 răniți

La București:
până în 22 decembrie, ora 12:08 (ora la care cuplul Ceaușescu fuge), s-au înregistrat 49 morți și 599 răniți
după ora 12:08, din 22 decembrie s-au înregistrat 515 morți și 1162 răniți

La Arad
după 22 decembrie 19 morți și 38 de răniți

La Brăila s-au înregistrat 42 de morți.

La Cluj s-au înregistrat până în 22 decembrie 29 morți și 58 răniți.

La Constanța s-au înregistrat 32 morți și 116 răniți.

La Sibiu s-au înregistrat 99 de morți și peste 100 de răniți.

La Hunedoara șase persoane au fost ucise și alte 19 rănite.

Sursa: Wikipedia

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>