„România, pentru tine!” – publicație literară consacrată zilei naționale

Dragostea pentru propria țară, dragostea pentru valorile naționale este un lucru nobil și, poate, cel mai frumos sentiment uman prin intermediul căruia se profilează devotamentul, fenomen despre atașamentul curat al omului față de tot ceea ce este natal. Deci, prin cuvântul natal se distinge, în mod prioritar, dragostea de propria țară, pământ în care te-ai născut și ai crescut de-a lungul timpului. Astfel, pentru unii oameni valorile naționale sunt lucruri sacre și deosebit de importante în viața de toate zilele, respectiv, acestea fiind onorate cu multă sfințenie și devotament. Printre acește clasificări cu accent pe valorile naționale se regăsesc românii, popor care, în majoritatea cazurilor, își iubeste patria, își iubeste originile, își iubeste pământul natal și limba natală. Respectiv, intelectualitatea română este acea parte a poporului care prin valorile și creațiile spirituale respectă cu generozitate sentimentul credincios față de cultura națiunii. Ei încearcă prin orice mijloace de comunicare să abordeze importanța tradițiilor naționale, astfel valorificând cultura, limba și unitatea națională. Corespunzător, din rândul intelectualității române fac parte și scriitorii, personalități ce stau în slujba scrisului și a cuvântului literar. Printre scriitorii români și intelectualitatea română eminentă se regăsesc și domnii Gheorghe A.Stroia și Cristian Petru Bălan, autori de opere literare și nu numai, iar în cazul dat, coordonatorii unui proiect literar de o mare importanță care este consacrat zilei naționale a României – 1 decembrie.

Așadar, la inițiativa scriitorilor Gheorghe A.Stroia (România, acad., prozator, poet, publicist, exeget literar și de artă, editor) și Cristian Petru Bălan (S.U.A., prof., dr., acad., prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător şi artist plastic) a fost realizat proiectul literar-editorial „România, pentru tine!”, consacrat zilei naționale a României. Proectul în cauză este o Antologie Literară de Poezie (coordonatori: Gheorghe A.Stroia și Cristian Petru Bălan; Editura Armonii Culturale, România, 2017) ce cuprinde 57 de poeți români din întreaga lume, iar versurile/poemele prezente în lucrare sunt dedicate în exclusivitate țării românești, istoriei românești, meleagurilor și tradițiilor românești. Într-o ținută editorială de excepție, antologia respectivă este însoțită de un cuvânt introductiv destul de interesant și emoționant al scriitorului Gheorghe A.Stroia, întitulat „România, pentru tine! Sau magia dorinței de a fi împreună”, relatările fiind centrate pe valorile naționale românești, fenomene ce trebuiesc omagiate și onorate la cel mai înalt nivel și, respectiv, onorate la nesfârșit de către întreg poporul român. Astfel, Gheorghe A.Stroia își exprimă gândul foarte frumos și elegant, spunând următoarele: Poeții români, reuniți între filele acestei antologii, nutresc cele mai alese sentimente față de România, față de istoria neamului românesc, respect din care se zămislește, cu angelice aripi, fără îndoială, viitorul. Există printre autori, membri ai diverselor asociații/ uniuni literare sau culturale din țară și din străinătate – Uniunea Scriitorilor, Liga Scriitorilor, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Academia Româno-Americană de Arte și Științe, Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română, ș.a., dacă ar fi să enumerăm doar câteva dintre acestea. Tocmai pentru a nu transforma antologia într-o modalitate de mediatizare a acestor uniuni, am ales să nu prezentăm și CV-ul autorului, ci să lăsăm să curgă din fagurele de miere al poeziei, către cititor, doar mierea cuvântului, frumusețea simțământului”. Însă cu referire la creațiile în versuri ale autorilor prezenți în antologie, domnul Gheorghe A.Stroia scrie cuvinte înălțătoare, cu adevărat, pline de sens și înțelepciune: Poeziile incluse în antologie sunt diverse atât din punctul de vedere al speciilor literare abordate (elegie, odă, imn, pamflet), cât și al prozodiei/versificației, însă, indiferent dacă ele reprezintă evocări ale momentelor de substanță ale istoriei, ale unor personalități naționale/locale, ori înglobează prezentări pitorești ale realităților satului românesc, suntem convinși că toate acestea formează un întreg eclectic, debordând de simțire și curățenie sufletească. Energiile ce emană din acest întreg sunt, fără îndoială, motivante, înălțătoare, reunite într-un fluviu de pozitivitate ce inundă îndepărtatele țărmuri ale sufletului. O multitudine de doruri, vise, s-au împletit într-o furtună de curaj și spiritualitate, s-au revărsat din suflete sentimentele de adorație pe care le datorăm țării care ne-a născut și ne-a crescut, fără a uita să devenim mai buni, mai sinceri, mai curați. Considerăm că antologia ROMÂNIA, PENTRU TINE! și-a atins scopul, acela de a reuni, în jurul unui sentiment profund și autentic, inimile și sufletele nobile ale românilor de pretutindeni. O întreagă magie s-a derulat fulgerător, sub ochii noștri: MAGIA DORINȚEI DE A FI ÎMPREUNĂ”. Totodată, Gheorghe A.Stroia, cu o capacitate de critic literar, realizează o analiză succintă privind creațiile în versuri a fiecărui poet prezent în antologie. Respectivele analize decurg din „sentimentele curate și înălțătoare pe care trebuie să le nutrim față de țara de poveste”, așa spune autorul, în continuare relatând: „Este, de fapt, o reconfirmare a crezului literar-artistic al revistei și editurii Armonii Culturale, fondate cu scopul de a promova valoarea, oriunde s-ar afla ea, de a aduce un serviciu pozitiv de imagine României, pentru tot cea are ea mai frumos și mai curat. Așa după cum am mai spus, faptele reprobabile ale compatrioților noștri, răspândiți peste tot în lume, nu ne reprezintă pe noi ca români, ne dezicem de tot ceea ce este urât, imoral, lipsit de condescendență și scrupule. Îmbrățișăm, însă, cu aripi de lumină și prietenie, pe toți românii care ne fac cinste, prin inteligența lor, prin arta sau cultura lor, prin omenia și generozitatea lor, pentru nețărmuritul respect pe care îl poartă țării natale!”. Deci, așa cum precizează Gheorghe A.Stroia „cincizeci și șapte de inimi – care au strigat la unison: ROMÂNIA, PENTRU TINE!”, în lucrarea de față sunt prezenți următorii scriitori-poeți: Constanța Abălașei-Donosă; Paraschiva Abutnăriței; Mariana Adăscăliței; Petruș Andrei; Stan M. Andrei; Petronela Apopei-Ignat; Aneta Badea; Cristian Petru Bălan; Vasile Bele; Mariana Bendou; Virginia Bogdan; Cornel Boteanu; Isabela Brănescu; Anca Bucur; Victor Burde; Angela Burtea; Mihai Caba; Cornel Costea; Florentina Danu; Ligya Diaconescu; Olga Alexandra Diaconu; Gabriel Dragnea; Alexandru-Ioan Enache; Felicia Feldiorean; Maria Filipoiu; Vasile Sevastre Ghican; Marin Ifrim; Ionel Marin; Galina Martea; Nicolae Mătcaș; Alexandra Mihalache; Bonnie Mihali; Valeria Moroșan; Georgeta Muscă-Oană; Costache Năstase; Lia Daniela Nenciu; Maria Niculescu; Constantin Oancă; Dan-Gheorghe Obogeanu; Ion N. Oprea; Marioara Oprișan; Veronica Oșorheian; Adina Corina Panfil; Lucia Silvia Podeanu; Ileana Pop-Nemeș; Mariana Popa; Florin T. Roman; Lia Filoteia Ruse; Vasile Rușeți; Ionel Sima; Gheorghe A. Stroia; Al. Florin Țene; Konstantyn Ungureanu-Box; Mariana Vicky Vârtosu; Constanța Velcea; Gheorghe Vicol; Anișoara Vleju.

            Așadar, „România, pentru tine!” este un proiect literar nespus de reușit și foarte binevenit în spațiul cultural român, totodată, fiind de o importanță și semnificație aparte pentru ziua națională a României. Este o dedicație, cu adevărat specială, consacrată țării românești și neamului românesc de pretutindeni, realizată de către scriitorii Gheorghe A.Stroia și Cristian Petru Bălan. Această acțiune  construită de către scriitorul român urmează a fi lăudabilă cu multă considerație și, în același timp, urmează a fi înscrisă în registrul cultural al valorilor naționale românești. Nemijlocit, sunt necesare cuvinte de mulțumire tuturor autorilor/poeților prezenți în antologie și, nu în ultimul rând, coordonatorilor Gheorghe A.Stroia și Cristian Petru Bălan.

În contextul dat, urmează doar să spunem: La Mulți Ani, România!

Galina MARTEA

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.