Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

România și cei circa trei milioane de puturoși susținuți de stat

În recenta sa prezentare privind starea inflației din România, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras atenția asupra unui aspect deloc de neglijat în dinamica economiei naționale: forța de muncă disponibilă dar neangrenată în circuit din varii motive.

Astfel, conform documentelor puse la dispoziția presei, există la nivelul țării  circa 4 milioane persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, care, deși sunt în vârstă de muncă, nu au și nici nu caută un loc de muncă și nu desfășoară o activitate pe cont propriu. Altfel spus, populație susținută prin diverse forme de ”recompensare” de statul român și , prin extrapolare, de către populația activă a României.

Dintre cei nominalizați de către Mugur Isărescu,  doar 10% ar fi disponibile să muncească, deși nu caută o slujbă. Adică în jur de 400.000 de cetățeni.

Jumătate dintre românii ce stau pe tușă și privesc la ceilalți cum muncesc  trăiește în mediul rural, 46% dintre ei au doar studii gimnaziale, iar 50% studii liceale.

O categorie aparte, destul de numeroasă – 33%, este cea formată din persoanele în vârstă extrem de greu de reintegrat pe piața muncii. Și ar rămâne 67% persoane active, apte de muncă, circa 2.700.000 de români, obișnuiți, marea parte a lor, să trăiască din ajutoarele primite de la stat.

Studiul prezentat de guvernatorul BNR  poate fi lecturat INTEGRAL AICI

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=87522

Publicat de la data Noi 10 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 februarie 2018, 0:05
 

NNE
Ploaie
3°C
11 km/h
Perceput de temperatură: -3°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 11 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:11
Apus: 17:49
Prognoza 19 februarie 2018
Zi
 

ENE
Ploaie cu zăpadă
2°C
Vânt: 18 km/h ENE
Rafale de vânt: 25 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Parţial noros
-2°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team