Ultima ora
Publicat: joi, 28 noiembrie 2013

România şi marea şansă chineză – Ion MARIN

China îşi consolidează pe zi ce trece statutul de primă forţă economică a lumii, ceea ce a obligat toate celelalte ţări, începând cu Statele Unite ale Americii să-i reconsidere poziţia sa geopolitică, să-i recunoască un rol economic şi politic în structura globală actuală din ce în ce mai importantă. Analiştii susţin că în 2020 China va fi prima putere economică a lumii, depăşind Statele Unite ale Americii la cei mai importanţi macro-indicatori. Până la acel moment, care nu e deloc îndepărtat, şi judecând după ritmurile extrem de ridicate, chiar dacă în ultimii ani reduse într-o anumită măsură din motive strategice, spre a evita riscurile supraîncălzirii economice, Republica Populară Chineză anunţă, an de an, noi rezultate şi recorduri care le depăşesc pe toate celelalte înregistrate de alte ţări până în prezent.

Astfel, în februarie a.c., autorităţile de la Beijing au anunţat că  Republica Populară Chineză a devenit lider global în privinţa schimburilor comerciale, depăşind Statele Unite ale Americii, care au dominat comerţul internaţional după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Conform acestor date, China a înregistrat în 2012 schimburi comerciale în valoare de 3870 miliarde de dolari, faţă de 3820 miliarde de dolari cât au totalizat exporturile şi importurile SUA. Mai important decât această diferenţă de 50 de miliarde de dolari în favoarea Chinei este faptul că înregistrează un surplus comercial de 231 miliarde de dolari, în vreme ce SUA se confruntă cu un deficit de 730 miliarde de dolari. Acest rezultat se datorează creşterii economice de aproape 10 procente pe an, timp de 35 de ani, respectiv din 1978, când ţara cu cea mai mare populaţie din lume, până atunci extrem de săracă, a început să beneficieze de roadele concepţiei reformatoare,  înnoitoare, a lui Deng Xiaoping. Ceea ce dovedeşte că reuşita Chinei s-a bazat nu pe schimbarea regimului comunist, axat pe structuri organizatorice ferme, în care ideologia reprezintă un mod de a implementa formule manageriale eficiente, ci pe îmbinarea acestora cu virtuţile economiei de piaţă şi valorificarea capitalului străin, atras de o forţă de muncă ieftină şi bine instruită.

Miracolul chinezesc este departe de a fi studiat şi înţeles de lumea europeană şi euroatlantică, fenomen şi mai accentuat în fostele ţări comuniste din estul Europei, care au trecut sau trec încă prin degringolada tranziţiei de la economia centralizată de stat la economia de piaţă, minată de ceea ce se cheamă neoliberalism, mai exact, capitalism sălbatic şi distrugere voluntară a aseturilor şi structurilor ce au aparţinut statului, de fapt poporului, construite de vechiul regim. Aceste procese sunt diferite de la o ţară la alta, mult mai accentuate în state precum România, Bulgaria, Albania şi, într-o măsură, Ţările Baltice. Experienţa chinezească se impune de la sine şi aceasta nu în faţa unor astfel de ţări ce se află prin contraperformanţele lor în apropierea a ceea ce analiştii numesc state eşuate, ci în faţa celor mai mari puteri economice, ştiinţifice, politice şi militare ale lumii.

China este de multă vreme prima putere asiatică, depăşind în toate privinţele rivalul său tradiţional, Japonia, iar în momentul de faţă contracandidatul său, de data aceasta, la nivel mondial, nu a mai rămas decât Statele Unite ale Americii, depăşit deja, aşa cum am arătat, la capitolul definitoriu pentru o economie naţională, al schimburilor comerciale. Este adevărat că în baza datelor Băncii Mondiale din 2011 produsul intern brut al SUA în sumă de 15000 miliarde de dolari este aproximativ dublu faţă de cel al Chinei, dar acest decalaj este pe zi ce trece diminuat.

China devine cel mai atractiv partener comercial pentru ţările europene, şi în acest context este relevant că Germania are în prezent un export de două ori mai mare către China decât către Franţa. Pe măsura acestor realizări fenomenale, se înregistrează o creştere impresionantă de la an la an a influenţei politice a Republicii Populare Chineze. Recentele alegeri în care conducerea ţării a trecut în mâinile unei noi generaţii, în frunte cu preşedintele Xi Jinping, pentru o perioadă de 10 ani, constituie o garanţie fundamentală că toate aceste procese vor continua şi se vor consolida. Relevant este că la Marele Forum Anual al Asiei de la Boao din provincia Hainan, preşedintele Xi Jinping a ţinut să asigure întreaga lume că Republica Populară Chineză nu va suferi niciodată de boala hegemoniei şi expansiunii, ceea ce este o trimitere la puteri care s-au întemeiat pe asemenea modalităţi de dezvoltare, şi că va asigura pacea şi stabilitatea în regiune, fiind împotriva haosului pe care l-ar putea genera conflicte precum cel din peninsula Coreei.

Toate acestea sunt realităţi şi garanţii incontestabile pentru statele ce văd în Republica Populară Chineză un partener de afaceri şi de conlucrare internaţională de prim rang. România s-a numărat printre aceşti parteneri cu mult înainte ca Republica Populară Chineză să ajungă colosul economic şi forţa geopolitică de primă mărime de astăzi.

Relaţiile româno-chineze au cunoscut un veritabil boom în timpul regimului comunist, care în cadrul conjuncturii conflictului dintre China şi URSS, s-a poziţionat de partea Beijingului, fapt ce i-a atras ostilitatea Moscovei, dar compensată în bună măsură de autorităţile comuniste chineze, printr-o poziţie fermă ce a oferit garanţii regimului de la Bucureşti, inclusiv în anul de cumpănă 1968, când România s-a opus invadării Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică și toate celelalte țări membre ale Tratatului de la Varșovia.

Relaţiile economice româno-chineze s-au dezvoltat mult în perioada respectivă, însă după evenimentele din decembrie 1989 s-a înregistrat o descreştere continuă, datorită reticenţei unor politicieni care considerau că în felul acesta îşi manifestă ataşamentul faţă de capitalism. După ce o vreme a accentuat această latură de interes scăzut faţă de relaţiile cu China, unul dintre foștii președinți ai României a descoperit spre sfârşitul mandatului, în preajma anului 2000, “cu entuziasm” realităţile copleşitoare ale Chinei şi a anunţat un program extrem de ambiţios de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, în stilul întregii sale politici interne şi externe, dar rămas până la urmă la stadiul de declaraţii nefinalizate.

Următorii guvernanți, din anii 2001-2004 au încercat o remediere, o revenire la relaţiile solide de prietenie şi cooperare cu China, dar marile proiecte antamate în perioada respectivă au fost tărăgănate sau chiar abandonate de guvernele ce au urmat. În treacăt fie spus, în vreme ce autorităţile chineze manifestau o deschidere extrem de susţinută faţă de relaţiile cu România, cele din ţara noastră continuau să afişeze un dezinteres total.

România ar fi avut după 2007 şansa de a folosi o altă conjunctură istorică şi un alt interes major al Chinei, acela de a facilita R.P.Chineze accesul pe marea piaţă europeană. L-au folosit alţii, între care polonezii şi bulgarii, dar practic “cap de serie” cu realizări greu de egalat a devenit, între timp, Germania.

Proiectele antamate de români la diferite niveluri, în special judeţene, ca, de pildă, un mare proiect în Dâmboviţa şi un altul privind construirea unui pod peste Dunăre la Brăila au fost amânate sine die sau abandonate.

În urmă cu trei ani, cu ocazia acordării Trofeului Fundaţiei „România 2000” şi a ziarului „Ultima oră”, ambasadorul Chinei în România, Liu Zengwen, mi-a acordat un amplu interviu în care îşi exprima amărăciunea pentru dezinteresul şi chiar lipsa de solicitudine a autorităţilor române faţă de demersurile sale de a aduce capital chinezesc în România. Fundaţia “România 2000”, al cărui preşedinte este dl.Florea Dumitrescu, fost ambasador în Republica Populară Chineză ani îndelungaţi şi în prezent preşedinte al Asociaţiei de Prietenie Româno-Chineză, a făcut numeroase demersuri pentru întărirea relaţiilor cu R.P.Chineză şi a adresat în spiritul statutului său privind relaţiile cu străinătatea mai multe scrisori şi memorii unor organe ale statului român, începând cu Parlamentul şi Preşedinţia, în care s-au prezentat propuneri concrete de dezvoltare a relaţiilor româno-chineze. Am avut prilejul să vizitez această imensă şi uimitoare ţară în 1994 şi apoi în 2008, când mărturisesc, aidoma atâtor altor vizitatori ai Chinei, că nu am mai recunoscut nimic din cele văzute anterior, dat fiind ritmul inimaginabil al construcției și dezvoltării țării, uriașelor sale metropole, începând cu capitala Beijing. De fapt, aceasta este etapa, scurtă istoric, în care China a luat avântul nemaiîntâlnit cu care a uimit întreaga lume.

În aceste vizite am observat nu numai progresele uriaşe, sub aspect economic, ci şi relaţiile dintre structurile Partidului Comunist şi managementul întreprinderilor, fie de stat, fie particulare precum și ceea ce se poate considera a fi un raport optim între disciplină şi demnitate.

La o reuniune națională a actualei puteri,  un lider al zilei a cerut colegilor săi să se inspire şi din ceea ce s-a creat înainte de decembrie 1989, enumerând marile realizări economice, investiţiile în industrie, agricultură şi infrastructură, dar şi preocupările pentru combaterea, de fapt, pentru inexistenţa şomajului, pentru finanţarea şi susţinerea învăţământului, a sănătăţii publice etc., fără a se omite, evident marile erori ale sistemului.

În China, tocmai preluarea a ceea ce a fost valoros în orânduirea precedentă, dealtfel socotită a fi neîntreruptă în pofida unor schimbări de esență, în special în privința raporturilor plan-piață, proprietate de stat-proprietate privată, menţinerea structurilor organizatorice şi socio-ierarhice existente, valorificarea lor şi îmbinarea cu progresul cel mai accentuat, cu stimularea cercetării ştiinţifice prin canalizarea capitalului în astfel de domenii, stau la baza progreselor formidabile pe care această ţară le înregistrează de aproape patru decenii, adică respectiv cu mult înainte ca în ţările est-europene să se fi abandonat calea dezvoltării  planificate de tip comunist şi să se treacă la economia de piaţă, începând cu ceea ce s-a numit liberalismul sălbatic, aşa cum am arătat. Pe lângă risipa şi managementul păgubos, trecerii în plan secund a ceea ce înseamnă ordine și legalitate, s-a renunţat la ceea ce în China reprezintă fundamentul dezvoltării, respectiv progresul tehnic şi ştiinţific, la noi cercetarea fiind Cenuşăreasa bugetului şi a preocupărilor guvernamentale de ani şi ani, la fel ca şi învăţământul de toate gradele. Pe de altă parte, tot ce a fost corect sub aspectul eficienţei şi funcţionalităţii, dincolo de învelişul ideologic, a fost înlăturat şi distrus cu metodă strategică, agreată, dacă nu dictată de interese străine, fie ele și doar comericale, economice, care au dus la falimentarea agriculturii, începând cu baza sa materială, precum sistemul de irigaţii, reţeaua de combinate chimice şi de fabrici de maşini agricole, continuând cu fărâmiţarea sistemului integrat şi eficient ce cuprindea producţia cerealieră, zootehnia, fabricile alimentare şi de conserve, e drept, orientate în principal către export, în detrimentul calității vieții, ceea ce a şi alimentat ura populaţiei împotriva regimului înlăturat odată cu schimbarea paradigmei geopolitice din 1989. Însă, ceea ce a urmat a fost mult mai grav, pe lângă distrugerile arătate, adăugându-se închiderea şi tăierea la fier vechi a aproape 2000 de mari întreprinderi, ceea ce a dat naştere unui şomaj exploziv de peste 30% din forţa de muncă existentă şi care şi-a găsit debuşeul numai prin migraţie în state ale Europei mai dezvoltate şi prin acceptarea unor munci subcalificate, plătite derizoriu în raport cu piaţa locală, iar în cele mai multe situaţii sub limita decenţei.

În China, dimpotrivă, demnitatea şi decenţa, dar şi mândria naţională sunt cele care stau la baza fructificării forţei de muncă din ţară, valorificării a ceea ce a fost bun, atât sub raportul structurilor economice cât mai ales în privinţa organizării şi păstrării fundamentelor etice, credinţei în valorile fundamentale ale vieţii şi naturii umane, ale statului social. În plus, corupţia, care la noi face ravagii, este pedepsită exemplar.

Iată de ce în momentul de faţă avem de a face cu incompatibilităţi de fond, structurale, între cele două ţări şi economii, pe care presa şi uneori diverşi politicieni le semnalează la nivel epidermic, superficial, atrăgând cel mult atenţia că firmele chinezeşti fiind cu capital de stat, nu toate, cum se ştie, nu pot da “comisioanele” pe care le solicită, nu rareori, reprezentanţii părţii române, de unde şi blocajul permanent în privinţa implementării unor investiţii. Altă motivaţie este de natură ideologică, implicită sau explicită, o poziţie de acest fel fiind exprimată recent la cel mai înalt nivel.

 După vizita la București din noiembrie 2013 a premierului chinez Li Keqiang, se conturează un moment în care se poate ajunge la o reevaluare a acestei situaţii, ceea ce ar putea fi cât se poate de benefic pentru România, având în vedere nu doar intenţiile ci și modalitățile concrete de implementare a unor proiecte cu adevărat ambițioase, uriașe, cum a spus chiar premierul chinez, de peste 8 miliarde de euro, în principal în domeniul infrastructurii, energiei și IT. Dincolo de complexitatea raporturilor cu UE, care impune ceea ce președintele țării a numit un anume ”frame” statelor membre în raporturile cu China, inclusiv celor reunite la București în cadrul summit-ului țărilor din Europa Centrală și de Est, voci lucide susțin că acesta poate fi ultimul tren pe care România îl mai poate prinde pentru o colaborare de amploare cu China, întrucât acum mai există politicieni în conducerea acestei ţări care cunosc nemijlocit România și care o apreciază și pentru raporturile  de excepție din a doua jumătate a secolului XX  dintre cele două țări, așa cum dealtfel a ținut să sublinieze, nu o dată, și înaltul lider chinez prezent la București într-o vizită cu adevărat istorică. Și chiar dacă actuala conducere ar cunoaşte mai puţin România,  se dovedeşte extrem de pragmatică şi, cu siguranţă, poate continua demersurile deja făcute pentru a face din România un cap de pod, pe lângă cele deja existente, pentru relaţiile cu Uniunea Europeană. Refuzurile de care China s-a izbit în anii anteriori în această direcţie, aşa cum am arătat, au făcut ca prietenii şi “fraţii chinezi” de odinioară să se orienteze către alte ţări din estul sau centrul Europei, precum Bulgaria, Ungaria sau Polonia. Astfel, în momentul de faţă, China investeşte circa 1,5 miliarde de dolari în Bulgaria în proiecte de infrastructură, energie şi agricultură. Şi Ungaria a încheiat acorduri pentru utilizarea unei linii de credit de 1 miliard de euro de la Banca Chineză de Dezvoltare pentru proiecte de investiţii ale statului ungar. Dar marea campioană a atragerii investiţiilor şi fondurilor din China în fostele ţări comuniste, în prezent membre ale Uniunii Europene, este Polonia, unde anul trecut schimburile comerciale s-au ridicat la 14 miliarde euro, de peste 3 ori mai mult decât în cazul României. Aceasta pentru că, deşi periodic guvernele sau “administraţiile prezidenţiale” succesive româneşti au redescoperit mirajul dezvoltării chinezeşti şi oportunităţile pe care le oferă această mare şi accesibilă economie de primă mărime la nivel mondial, până în prezent proiectele propuse au rămas la nivelul declaraţiilor şi programelor fără viitor, după cum declara recent, cu amărăciune, în urma unei alte vizite la nivel înalt la Beijing, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China.

Să sperăm că de data aceasta marea şansă chineză, pe deplin accesibilă şi indiscutabil necesară, nu va mai fi irosită și va da impulsul unei schimbări de esență în raporturile bilaterale, ducând la deschiderea unei direcții de dezvoltare perene, cu multiple beneficii.

Nu este însă vorba doar de o îmbunătăţire a indicatorilor cantitativi şi nici măcar de o ameliorare strategică, ci de o schimbare fundamentală de viziune.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>