Ultima ora
Publicat: vineri, 03 martie 2017

ROŞIA MONTANĂ (2) – DUHUL AURULUI

Despre fiecare loc din lumea asta,  se spune că îşi are propria sa poveste. Puţine sunt însă cele care nasc legende… iar printre ele, după cum vom încerca să desluşim împreună, se numără, aici în Apuseni şi Roşia Montană, localitate suspendată în versantul drept al Arieşului, pe una dintre văile care îşi adună apele dintre umerii de roci vulcanice intens mineralizate ale Metaliferilor.

     Nimic din liniştea şi pacea peisajului de aici, aşa cum îl percepe ochiul şi sufletul călătorului, de pe drumul ce coboară muntele dinspre Bucium Poieni, nu lasă să se întrevadă istoria agitată a acestor meleaguri. Căci peste tot şi peste toate, aici la Roşia Montană, stăpân a fost dintotdeauna… “Duhul Aurului”…

     De acolo, din inima de piatră a muntelui, în care Dumnezeu l-a ferecat cu milioane de ani în urmă, preţiosul metal continuă şi astăzi să atragă, să agite spirite şi să modeleze destine, continuă să facă istorie.

     Cum arăta oare peisajul de aici, în care astăzi scormonesc de zor arheologii, acum nouăsprezece secole?…

     Încă nu se uscase bine sângele celor căzuţi în ultimul război de cucerire a Daciei din 106 al erei creştine, iar aici la Roşia Montană, atraşi de “febra aurului”, au început să vină primii colonişti ai Marelui Imperiu Roman.

     Aşa a început se pare, marea epopee a acestei aşezări miniere care de atunci va intra în istorie sub numele de “Alburnus Major”. Existau puţine certitudini în legătură cu acest episod, până la începerea Programului Naţional de Cercetare a Patrimoniului de la Roşia Montană, propus de Ministerul Culturii şi Cultelor, coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României, şi susţinut financiar de firma Gold Corporation. Timp de câţiva ani buni, aici la Roşia, sute de arheologi şi specialişti de la muzeele de istorie de pe tot cuprinsul României, alături de colegii lor veniţi din străinătate, au scotocit fiecare brazdă de pământ, încercând să recupereze cu meticulozitate fragmentele acestei lumi ascunse sub vălul uitării.

     Şapte sute şaizeci şi cinci de hectare din totalul de două mii prospectate până în prezent, s-au dovedit accesibile şi interesante pentru cercetarea arheologică prin săpături de suprafaţă, restul fiind reprezentat de cariere, halde, păduri, construcţii sau drumuri moderne, râuri, lacuri, stânci sau cimitire.

     Mult prea atenţi să nu piardă nimic din ceea ce pământul le dezvăluia, după atâta amar de vreme, arheologii, aproape că nici nu au observat comentariile răuvoitoare ale celor care din afară le-au pus la îndoială munca, seriozitatea şi probitatea profesională acreditând ideea că s-ar fi descărcat, prin săpături arheologice fictive, întreaga suprafaţă cercetată. Iar asta în ciuda faptului că realităţile arheologice au impus în multe cazuri conservarea şi restaurarea „in situ” a vestigiilor arheologice. Aşa s-a întâmplat în cazul „incintei funerare romane de la Tău Găuri, clasată ca monument istoric, în cazul vestigiilor de pe Dealul Carpeni, a monumentului Piatra Corbului, a Centrului Istoric Roşia Montană cu cele 35 de case monument istoric, în cazul vestigiilor arheologice miniere dintre care cele mai importante sunt galeria Cătălina Monuleşti şi sectorul minier antic Păru Carpeni.

     De acolo din adâncurile muntelui, scormonit fără încetare timp de aproape două milenii, ”Duhul Aurlui” dezbină, macină destine şi naşte noile legende care aruncă în derizoriu crâmpeiele de adevăr.

     Furia cu care s-a exploatat aurul în perioada modernă şi contemporană a dus la distrugerea parţială sau totală a unora dintre cele mai valoroase vestigii antice de aici de la Roşia Montană, galeriile miniere romane.

     Prin anii ’80, Aurel Sântimbreanu, inginerul şef al exploatării miniere de atunci reuşea să convingă autorităţile şi să salveze câte ceva, amenajând pentru cuircuitul turistic una din galeriile romane situată aproape de centrul localităţii Roşia Montană.

     Mai există încă zeci de kilometri de galerii romane cu profil trapezoidal ca acestea săpate cu dalta şi pe care specialiştii în arheologie minieră români şi străini le-au studiat şi cartografiat în ultimii ani, în cadrul Programului Naţional de Cercetare a Patrimoniului de la Roşia Montană.

     Risipite pretutindeni în masivul Cârnic, în sectoarele Carpeni, Orlea şi Ţarina de la la nord de valea Roşia sau în masivul Cetate, ele explică bogăţia şi varietatea materialului arheologic descoperit nu doar în subteran ci şi în zona aşezării de la suprafaţă. Opaiţele, fragmentele ceramice, vasele de sticlă, colierele, fibulele dar şi marea varietate a celorlalte obiecte din metal, confirmă importanţa acestei aşezări în perioada administraţiei romane începând cu secolul al doilea al erei creştine.

     Din această perioadă datează, mai mult ca sigur şi prima atestare a localităţii sub numele de Alburnus Major. Aşa cum aflăm de pe una din tăbliţele cerate datate şase februarie anul 131 după Cristos, descoperite alături de un bogat inventar de obiecte de minerit, în galeriile sistemului Cătălina Momuleşti, Alburnus Major reprezenta pe atunci un “pagus”, o aşezare alcătuită din mai multe cartiere locuite de smninţii de iliri aduse din sudul Dalmaţiei cunoscute sub numele de: pirustae, baridusta şi sardeates. Nu este deci o întâmplare faptul că într-un asemenea sistem de galerii subterane săpat de aceşti meşteri anonimi cu dalta şi ciocanul, la Păru Carpeni, specialiştii conduşi de cercetătoarea Beatrice Cauuet de la Universitatea Toulouse Le Miraile din Franţa au descoperit un complicat sistem de roţi hidraulice de lemn folosite la evacuarea apelor din minele de atunci.

     Deşi la început de drum, cercetările în acest domeniu al arheologiei miniere de aici de la Roşia Montană au reuşit să clatine din temelii multe din şabloanele existente până acum în lumea academică. Printre ele şi mitul mineritului preroman de aici de la Roşia Montană. Din păcate, nu s-au descoperit până în acest moment urmele vreunei aşezări dacice în zonă care să confirme existenţa acestei activităţii. Chiar dacă ştiau de existenţa filoanelor de aur de aici de la Roşia, Dacii au exploatat cu siguranţă cu precădere zăcămintele aluvionare de aur mult mai bogate pe atunci şi mai uşor de prelucrat.

     Undeva la 250 de metri spre Sud-Vest, în punctul „Basil Cozma”, cunoscut aşa după numele proprietarului terenului, pe versantul estic al Dealului Hăbad, avea să iasă la lumină în campania din anul 2002, un insolit monument funerar circular. După cum susţin autorii descoperirii, Mihaela Simion, Decebal Vleja şi Virgil Apostol în studiul publicat doi ani mai târziu, prin aspectul exterior, concepţia ahitecturală, modul de îmbinare a blocurilor, şi natura tumulară, monumentul amintea de aşa numitul „Mausoleu al Aureliilor” din cadrul necropolei de est a Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. Nici unul nici celălalt nu îşi mai găsesc un corespondent similar, cel puţin arhitectonic, pe teritoriul Daciei Romane.

     După aproape şapte ani de cercetări arheologice preventive de suprafaţă aici la Roşia Montană, rezultatele sunt uluitoare:  patru necropole de incineraţie şi zone funerare, mai multe zone sacre, edificii şi un monument funerar circular  la Tăul Găuri.

     Iată de ce, alături de centrul istoric al aşezării actuale Roşia Montană cu cele 35 de case  de secol XIX, monument istoric, perimetru care include şi galeriile romane de la Cătălina Monuleşti şi Masivul Văidoaia, în viitorul „parc arheologic” pe care îl prevede proiectul, vor fi incluse şi conservate cele mai importante vestigii arheologice descoperite până în prezent: Monumentul funerar de la Tău Găuri, zona dealului Carpeni, sectorul minier Păru Carpeni (sistemul hidraulic roman) şi zona Piatra Corbului.

     Indiferent că s-a numit Valea Roşie, Verespatak sau Roşia de Munte din evul mediu şi până în epoca modernă, aşezarea de aici la Roşia Montană de la poalele dealului Cetăţii a fost întotdeauna a celor care au scos cu trudă aurul din inima muntelui.

     Iar Duhul aurului le-a fost călăuză din generaţie în generaţie şi tot el le-a modelat destinul.

     S-au închis recent şi ultimele abataje care mai scoteau din subteran aurul de aici de la Roşia, dar şi cariera de la Bucium Poieni de peste munte, iar de acel secol XIX în care aşezarea medievală renăştea trăindu-şi clipele de glorie mai amintesc doar însemnele de pe clădirile coşcovite cu ziduri groase ca de cetate şi frontispicii încărcate de bazoreliefuri.

     Aici totul pare că stă în loc şi sunt din ce în ce mai puţine soluţiile viabile care pot rezolva situaţia acestei comunităţi umane care din tată în fiu nu a ştiut decât să smulgă aurul din inima muntelui, şi care a moştenit de la cei din vechime toate secretele mineritului.

     Nimeni nu le va dărâma zidurile acestor amintiri. Singurul lor duşman rămâne timpul.

     Oamenii locului încă mai speră să se întoarcă la ceeea ce ştiu mai bine. Să smulgă aurul pe care îl simt ascuns în inima muntelui. Pentru el au inventat roţi hidraulice şi şteampuri alimentate de apa tăurilor astăzi risipite pe poalele munţilor din prejmă.

     Treptat, începe să se ridice vălul care a acoperit aproape două milenii ruinele anticului „Alburnus Major”. Contribuie la asta cu prisosinţă, în numele nostru al tuturor celor îndrăgostiţi de aceste meleaguri şi de poveştile cu aurul Apusenilor, colectivele de arheologi de la Muzeele judeţene din Alba Iulia, Cluj Napoca, Deva sau de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Pe ei ar trebui să-i întrebăm mai întâi, de viitorul Roşiei Montane, de importanţa vestigiilor anticului Alburnus Major sau de soarta locuitorilor de aici.

     Mihai Răducă şi Teodora Marin

FOTO: Teodora Marin

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>