Ultima ora
Publicat: miercuri, 30 august 2017

Să râdem cu coloneii!

Aproape că mă jenează lipsa de calitate profesională a adversarilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, erijați peste noapte în Consiliu Director. Ei cred că, dacă au sustras ștampila de la sediu și au schimbat, abuziv, parola de acces la site, chiar sunt Consiliu Director. În realitate sunt niște impostori.

Mă jenează pentru că e oarecum descalificant să faci scrimă cu niște măcelari care nu cunosc sau nu respectă regulile luptei sportive. E descalificant, pentru că ești obligat să lupți pe un teren impropriu, care nu mai are nicio legătură cu jurnalismul. Dar, atunci când ești atacat pe stradă, trebuie să te aperi.

Pe site-ul (confiscat) al UZPR, a apărut, cu titlul apocaliptic SCANDALOS: Doru Dinu Glăvan vrea desfiinţarea uzpr şi substituirea sa cu dublura din Reşiţa!”un text nesemnat, de un infantilism comic care trebuie neapărat „cauterizat”, din rațiuni de igienă profesională. E vorba de un scenariu de comedie proastă, în care Doru Dinu Glăvan este acuzat, nici mai mult, nici mai puțin, că vrea desfiinţarea actualei Uniuni, cu sediul în Bucureşti şi mutarea puterii sale, constant abuzive, în familie, la UZPR Caraş-Severin, unde este preşedinte!”. Păi, în situația asta, hai să râdem cu coloneii!

Zice nesemnatarul: „Doru Dinu Glăvan, care a participat la şedinţa Consiliului Director, din ziua menţionată (19 iulie 2017 n.n.), nu a prezentat niciun punct de vedere cu privire la situaţia juridică sub care este înregistrată UZPR-Reşiţa, în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial”. Da, dar eu am fost acolo și știu că nu i-a cerut nimeni președintelui acest punct de vedere. Au uitat, probabil, să i-l ceară, având alte priorități (de fapt, una singură, să-l silească să-și dea demisia). Și ce punct de vedere ar fi trebuit să exprime președintele, în afară de documentele propriu-zise ale înființării filialei, care sunt foarte explicite? Ceea ce nesemnatarul cu grade prezintă sub forma unei acțiuni de commando, este, de fapt, un demers absolut legal: Filiala Reșița a Uniunii Ziariștilor Profesioniști este o filială cu personalitate juridică, începând din 21.12.2004.

Nesemnatarul mai scrie, în continuare, cu aerul descoperirii marii conspirații mondiale: „Dar, pe site-ul Ministerului Justiţiei figurează înscrisă, încă din data de 13 iulie 2017, la poziţia 723, UZPR Caraş-Severin (titular!), fără menţiunea de filială”. Ei, și? Care-i vina lui Glăvan, că cei de la Ministerul Justiției nu au menționat cuvântul „filială”, de vreme ce, pe actul de constituire (din 2004!) scrie, negru pe alb, „se deschide o filială a UZP la Reșița, Str […] conform articolului 2 din Statutul UZP”?

După care,același  nesemnatar se miră consternat: Culmea este faptul că la poziţia 7 are asociaţi pe Păuna Cristina şi Cenan Glăvan Oana Maria. Iar ca tacâmul să fie complet, la punctul 10 apare, la rubrica de conducere/reprezentant, nimeni altul decât Glăvan Dinu Doru Pavel”. Extraordinar! Cum a îndrăznit Doru Dinu Glăvan să facă parte din conducerea unui ONG? Cine i-a dat voie?… Hai să vedem cine i-a dat voie, conform actului constitutiv:

„Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dl. Miron Mihai […], (s.n.)

Potrivit Procesului Verbal al ședinței extraordinare a Conferinței Naționale a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din data de 17-19.09.2004,

Conform prevederilor din art. 24 și art. 27 alin . (2) lit. c)din Statutul UZPR,

Cu respectarea dispozițiilor O.G . nr. 26 / 2000, cu modificările și completările ulterioare,

În calitate de reprezentant legal al UZP și împuternicit al adunării generale a acesteia, denumită Conferință Națională,
Aduc la cunoștință tuturor celor interesați și înaintez spre înregistrare, la autoritățile competente, următoarele:


  1. Se deschide o filială județeană a UZP la Reșița (str. etc., etc.), conform articolului 2 din Statutul UZP;
    2.Denumirea filialei județene din Reșița este „Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Caraș-Severin”;
    (s.n.)
    3. Se numește în funcția de președinte al filialei Caraș-Severin, dl. Glăvan Doru Dinu, CNP […], pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire, începând cu data dobândirii personalității juridice a filialei Caraș-Severin;
    4. Filiala Caraș-Severin a UZP va funcționa 
    cu respectarea prevederilor statutului Uniunii, pe care-l recunoaște drept statut propriu al filialei;…” (s.n.)

Cu o logică „infailibilă” – a cărei logică nu o înțeleg – , nesemnatarul (sau „nesemnatarii”, căci aici, bănuiesc, e vorba de „conducerea colectivă”), trage/trag  o concluzie mortală: Cu alte cuvinte, Glăvan vrea desfiinţarea actualei Uniuni, cu sediul în Bucureşti şi mutarea puterii sale, constant abuzive, în familie, la UZPR Caraş-Severin, unde este preşedinte!”

După care își justifică infantil, cu majuscule, propria gafă a convocării Adunării Generale din 2 septembrie: „ACEST MOTIV SCANDALOS A STAT LA BAZA DESFIINŢĂRII DISPOZIȚIEI NR. 8/29.07.2017 ŞI CONVOCAREA ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE PENTRU SÂMBĂTĂ, 2 SEPTEMBRIE 2017”.

Ce se întâmplă, domnilor colonei? Ați terminat gloanțele? Ați trecut de la atac la scuze, ca după o partidă de sex ratată? Sau v-a părăsit eminența cenușie, recte colonelul STS Adrian Fulea? Căci, de la un timp, domnia sa cam tace. Nu mai gesticulează, nu mai dă telefoane, nu mai trimite e-mailuri… O fi fost chemat la „bază”? O fi fost pus să aleagă între STS și UZPR? O fi, noi nu știm, doar ne întrebăm.

Până aflăm răspunsul, să râdem cu Stan și Bran. Sau cu coloneii. Sau de ei. E o binemeritată sancțiune.

Miron MANEGA,

certitudinea.ro

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>