Ultima ora
Publicat: vineri, 06 octombrie 2017

Să râdem cu (și de) aleșii neamului: Autoritățile spun că iarna nu-i va (mai) lua prin surprindere

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Timișoara, că autoritățile nu vor mai fi luate prin surprindere de iarnă, în acest sezon, întrucât în toate zonele țării au fost semnate contractele pentru deszăpezire.

„În acest an nu vor fi luați pe nepregătite de iarnă. (…). Din punct de vedere al contractelor pentru deszăpezire, în acest an avem acoperite toate zonele din întreaga țară. Din 58 de zone avem acoperite 57. Vorbesc de contracte multianuale pe 4 ani. S-a încheiat și contractul pentru asigurarea sării. Mai avem două loturi pe București, dar urmează să fie soluționate și acele contestații. Dacă nu se vor soluționa în timp util, avem utilajele necesare să facem față”, a afirmat ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a explicat că încă de la începutul anului a cerut ca fiecare direcție regională de drumuri și poduri să devină unitate operațională, astfel încât să-și poată lansa singură procedurile de achiziții și să nu mai aștepte după avizele de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Niciunul nu va avea vreo scuză dacă apar probleme în procesul de deszăpezire. De asemenea, vom avea procedura ca în momentul în care avem un cod portocaliu sau suntem informați că sunt condiții meteo nefavorabile pe o anumită regiune, voi trimite un secretar de stat în acea regiune, care se va implica și coordona personal împreună cu directorii și cu toți factorii implicați activitățile pentru a se finaliza așa cum ne dorim cu toții”, a detaliat Răzvan Cuc.

El a precizat că dorește ca deszăpezirea să se facă în 12 ore, așa cum a cerut și premierul Mihai Tudose, dar trebuie ca și participanții la trafic să înțeleagă că îndepărtarea zăpezii se face mult mai eficient dacă drumurile naționale și autostrăzile sunt degajate de autovehicule, în caz contrar prioritară devenind salvarea vieților oamenilor.

Ministrul Răzvan Cuc a participat vineri, la Timișoara, la cea de-a 38-a ședință a șefilor de Secții de Drumuri Naționale, eveniment organizat în acest an de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>