Ultima ora
Publicat: marți, 24 septembrie 2013

SAIZESCU, CEL ISTEȚ CA UN PROVERB – Corneliu LEU

Am întărziat puțin, față de rigorile tipografice la octogenara aniversare de anul trecut și, ne mai apucând să public această prefață pe care mi-a cerut-o pentru ultima sa carte, mi-am spus cu naivă inconștiență că, arta fiind nemuritoare, nu-i nimic : o voi publica anul acesta pe 14 noiembrie când Geo m-ar fi ajuns din urmă cu cei 81 de ani. Și iată că soarta nu-mi mai lasă altă variantă decât, depășind durerea, de a-l ajunge eu cândva !
Este omul despre care pot să spun în deplină convingere că ne-am iubit cu umor și prin umor. Nu am făcut nici un film cu el, nu i-am fost producător, nu mi-a fost regizor și, poate de asta, ne dezamăgindu-ne reciproc prin incontrolabila meschinărie a relațiilor cotidiene, am rămas într-o statornică comuniune de idei asupra actului de demnitate artistică pe care trebuie să-l slujim în întregul său univers românesc. Pentru că, dacă e vorba de universul artei de pretutindeni, o spun cu mâna pe inimă evocând zecile de personaje cu apariții scurte și mult mai penetrante decât un rol principal, pe care el le-a creat cu o perseverență frizând geniul, că nu există în filmografia lumii lucrătură mai de bijutier decât a lui Geo Saizescu, spre a merita consacratul „Oscar pentru rol secundar”.
Și îmi fac datoria de a publica în memoria lui cele ce-i scrisesem ca dedicație pe 12 noiembrie anul trecut :
Mai inspirată, mai adevărată, mai precis descrisă, mai încântătoare și mai penetrantă definiție despre sclipirea promptă, nativ pătrunzătoare și intelectual formată în știința logică a ironiei ce caracterizează inteligența românească, nu cred că există. Și ea ne devine tutelară, prin geniul tutelar care a formulat-o.
Este firesc, deci, pentru fiecare generație de la Anton Pann încoace, să ne întrebăm cam cine ar corespunde, cine s-ar apropia, a cui inteligență, promptitudine improvizatoare, spirit critic și spirit inventiv ar putea aspira să fie definită așa cum Poetul l-a definit pe antecesorul său în ale versului românesc.
În ce privește generația mea, eu m-am convins că există cel puțin unul. Iar acela este, cu dulcea amintire pe care i-o port, dar și cu temeiurile probate de întreaga sa operă, Ion Băieșu. Cândva, poate că voi argumenta lucrul acesta. Cu toate că, dacă ne gândim bine, nu mai este nevoie. Ar fi nevoie, mai degrabă, ca la fiecare generație, să începem a-i „nominaliza” pe cei care ar mai fi de menționat ca atare. Pentru că inteligența unei generații, chiar dacă se demonstrează prin unul sau câțiva, se cerifică prin mai mulți. Mai ales dacă o considerăm de specific național, cum este cazul la noi. Deoarece, chiar și genetic vorbind, dacă la oricare dintre națiuni putem vorbi de anumite calități si virtuți definitorii, calitatea de a fi isteț este a noastră. Adică destul de ințelept, foarte spontan, prompt la deprindere și îndemânare, adăugând apoi profunzimi tradiționale și de spirit iscoditor ironic pentru a deveni nu isteț oricum, ci „isteț ca un proverb”. Vor sau nu vor unii, este aceasta o calitate a noastră și, cu toate superficialitățile, delăsările sau blazările care de asemenea ne caracterizează, avem dreptul și chiar obligația să defilăm așa prin lume, subliniind pentru exemplul altora, tocmai prin asemenea „nominalizări” pe care juriul obiectiv al opiniei publice să le confirme apoi sau să le infirme. Pentru că orice dezbatere va sublinia tot mai mult trăsăturile a căror existență o căutăm prin ea și, astfel, specificul inteligenței românești se va defini din ce în ce mai bine în lume.
Într-o asemenea înșiruire de nominalizări, în materie de cinematografie eu l-aș cuprinde, acum, la vârsta care-i supune aprecierii publice întreaga operă, pe Geo Saizescu, personaj complex și complet al acestei complexe „cea de a șaptea artă”; cea care dintre toate artele oferă publicului celui mai complet, cele mai complexe satisfacții. Cele mai directe, cele mai populare, cele mai ample prin subordonarea multor altor practici artistice, cu tehnicile cele mai lesne de ajuns la interesul „consumatorului”, chiar dacă acesta este unul pasiv care doar se relaxează asistând la evenimentul artistic, sau e pasionatul care retrăiește prin artă, adică „trăiește” activ actul artistic alături de cei care în fața lui îl practică.
Din pricina acestei complexități am avut întotdeauna rezerve la definirea profesiei de regizor, în condiția în care nu o confundăm cu ambiția demiurgică de creator atotcuprinzător al diferitelor arte și meșteșuguri, cum aspiră mulți ne văzându-și lungul nasului și, tocmai de asta, cad în mediocritatea comercială a filmelor de serie. Or, la Geo Saizescu poate fi vorba de stângăcii de talia benefică a picturii naive, de neîmplinirea tehnică a unor ambiții privind efectul artistic, de o anumită romanțiozitate care-i îndulcește umorul cu care vrea să atace, de exprimări criptice care presupun mai multă meditație, spectatorul ne găsind fluiditatea comodă din alte pelicule; dar în nici un caz nu poate fi vorba la el de acele perfecțiuni banale și standard care, plasând de la început producția în domeniul comercialului, n-o mai scoți de acolo și nu mai reușeșeti în vecii vecilor s-o ridici în categoriile de adevărată creație artistică atât de greu de atins, cum spuneam mai înainte, tocmai datorită imperativului de a dirija concomitent în registrele mai multor arte.
Din punct de vedere organizatoric și managerial, așa cum are nevoie orice producție – iar aici e vorba de industria filmului, nu de arta sa – Hollywoodul a împăcat de multă vreme ambițiile demiurgic-regizorale lăsându-le să se manifeste, în funcție de fondurile pe care le pot investi sau atrage, pe cele care și-au demonstrate harul; dar găsind calea onorabilă și pentru cele mai limitate, prin diversele categorii de regizori pe care îi angajează producătorul: Un regizor pentru filmările cu echipa de turnare propriu zisă, specializat în joc actoricesc, mișcare în cadru, ansamblu de imagine, conlucrare cu direcția de fotografie, etc; un regizor de montaj, care prin ochiul său atent și priceperea în tăietură asigură cursivitatea și efectele emoționale sau subliminale ale povestirii cinematografice în urmărirea imaginilor; un regizor de lupte, sau de scene de masă, dacă este cazul, un regizor de sunet creind nu numai informațiile sonore, ci întreaga dimensiune emoțională audio și tot așa, după necesitățile fiecărui film din această categorie de serie industrială. Iar uneori, atunci când toate firele se strâng în mâinile unui producător talentat, el însuși om de preferințe și gust artistic, ajungându-se chiar la producții remarcabile care depășesc comercialul. Dacă producătorul este, însă, numai un finanțist al celei de a șaptea arte, atunci fie se rezumă la calcule de marketing mizând pe un scenariu bun pe care-l cumpără, pe o regie inspirată pe care o plătește mai bine, sau, tot așa, pe o echipă de profesioniști bine afirmați în domenii strict limitate.

În asemenea condiții, șansa de a ți se recunoaște geniul este destul de riscantă, lumea producției ne recunoscând întotdeauna criteriile de festival pe care le impun o altă categorie de specializați din domeniul criticii, cronicii și arhivisticii de film, iar somptuoasele manifestări trebuind să facă tot mai realist compromisul dintre covorul roșu cu toalete exorbitante și finanțele promoționale ale meschinăriilor bancare. Și unii și alții, au inventat astfel fățarnica scuză cu „film de artă” care, la modul bigot-elitist chiar, tot se apropie de caracterizarea: „film care, în ciuda lipsei de atracție, s-ar putea să nu fie prost”.
Ei bine, producțiile lui Geo Saizesscu au calitatea că nu li se poate pune un asemenea semn de întrebare. El nu face parte din categoria celor care cred că, știind să povestească cinematografic, ar putea fi neapărat și autorii unor subiecte ce merită a fi povestite astfel; și ratează prin faptul că povestesc frumos ceea ce nu știu să creeze interesant ca literatură. Isteț, el e dotat cu flerul de a ști ce este aceea atracție și, mai ales, a ști să o caute într-o scriitură bună, care și-a verificat autenticitatea la public.
Asta nu înseamnă că nu a trecut prin furcile caudine ale experiențelor industriei descrise mai sus. De exemplu, ca regizor desemnat să întărească jocul actoricesc și povestea montată coerent, el a salvat o peliculă a Fraților Grigoriu care erau foarte buni muzical și foarte departe de rigorile povestirii cinematografice iar, ca profesor, a format generații de studenți în această direcție.
Istețimea i se vede însă, mai ales în alegerea din buna literatură a subiectelor sale preferate, fie că e vorba de spiritul hâtru al umorului nostru folkloric, care a făcut din el exegetul cinematografic al lui Păcală, fie că e vorba de literatura clasică în care aproape că s-a confundat cu personajul lui Hasek, fie că e vorba de superbi prozatori români distinși prin duioșie și umor, cum e Gib Mihăescu în perioada interbelică și D.R.Popescu în apropiata actualitate.
Acum, acest artist scormonitor își verifică înțelepcunea din proverb chiar scormonind la modul riscant într-un gen în care de multă vreme s-au realizat și performanțe artistice și mari tunuri comerciale foarte greu de depășit: Tentează la filmul polițist umblând la literatura de calitate pe care a scris-o cea mai distinsă Doamnă a policierului românesc.
De ce face asta? E mai puțin interesant de știut. Interesant cu adevărat e că o face cu acea înțeleaptă dăruire prin care toată viața a căutat sâmburii de aur ai unor subiecte valoroase din literatura afirmată și consacrată, cu care să se măsoare dându-le o nouă consacrare prin originalitatea viziunii sale artistice, revalorificându-le semnificațiile și repunându-le în circulație parabola artistică prin profesionista decupare specifică povestirii cinematografice.
Este acesta un har și o profesie. Harul aduce cu el și înțelepciunea de a recunoaște că multe dintre ideile mari ale omenirii care s-au spus prin literatură, conduc de foarte multe ori la operele cinematografice care au și ținută intelectuală și audiență la un public foarte larg; că mari profesioniști ai celei de a șaptea arte și-au dat proba de foc prin marile ecranizări din istoria cinematografiei mondiale; că în ecranizare te poți realiza deplin și nu vii numai cu o „recitire” cum fac regizorii de teatru, de cele mai multe ori doar fiindcă se vor originali. Profesia, însă, este foarte grea, pentru că te obligă să te confrunți mereu cu opere bine consacrate, cu o literatură în plină circulație, cu idei care s-au mai spus și, poate din pricina aceasta, pretind să fie respuse cât mai bine. Față de starea în care, trecându-ți prin minte o măruntă povestioară proprie, mai ciupești idei pe care le-ai văzut în alte filmări, condimentezi cu câteva urmăriri în trombă sau câteva momente de amor frugal și probezi originalitatea doar inventând efecte noi de cascadorie, aceasta atinge un nivel artistic net superior. În același timp, creatorul de ecaranizări este echivalentul superior al traducătorului, pentru că el nu trebuie doar să transpună cuvintele și sensurile dintr-o limbă într-alta; el traduce scriitura prin imaginile filmice ale unui limbaj universal care vin cu pretenții artistice foarte mari, dar și cu mari satisfacții atunci când ajung să rezoneze în sufletele spectatorilor de orice limbă. Mai mult chiar: Și aici, ca și în arta traducerii, talentul și cultura își spun cu greutate cuvântul, cei chemați pășind pe calea gloriei artistice, iar cei instruiți doar tehnic rămânând la meritele lor, măcar de valoare informativă.
Această probă de foc, Geo Saizescu o cunoaște prea bine. Și o demonstrează acum, chiar în precaritatea vieții noastre culturale, retipărind ceea ce l-a inspirat din tipăritură. Desigur, până când se va găsi un suflet la fel de sensibil și în lumea producătorilor, a adevăraților finanțatori de artă care, la rându-le, să traducă financiar ceea ce el a tradus cinematografic dintr-o literatură demnă de tradus.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>