Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Salutați sacoul de pe scaun al domnului Dragnea!

Mi-l imaginez pe domnul Dragnea punându-și sacoul pe un scaun, iar el, instalându-se după o perdea, pândește cu undița privirii – că tot e pescar – adâncimea plecăciunilor care se fac, în absență, la trecerea pe lângă augustul său veșmânt, a celor testați spre a deveni miniștri. O plecăciune pe jumătate ar înjumătăți șansele trecerii pe listă, iar una absentă l-ar șterge cu totul pe pretendent. Sunt, zice-se, și persoane care au făcut plecăciuni până sub betelia nădragilor săi aflați pe purtător. Domnul Dragnea, de azi, e singurul bărbat al țării. Icoană făcătoare de minuni, sfântul care îngenunchează balaurul, aducătorul de aghiasmă. Nimeni și nimic nu i se mai poate împotrivi. A reușit tot.
Speranțele puse în sasul din Deal au murit și ele, pe măsură ce statuia acestuia se înmuia progresiv, uitându-se în preajmă. Ce a văzut? O oaste pricăjită, alcătuită în parte din hahalere, gen unul care, având trei membri de partid, pe doi îi propunea premieri. Aritmetica parlamentară m-a determinat, a zis Iohannis, să mai dau o șansă… Normal că aritmetica parlamentară, alcătuită  80 la sută din oameni care au iscălit cu penița sângelui lor supunere necondiționată față de Dumnezeul pesedist e de luat în seamă. Cu ce alternative să iasă la bătaie? A semnat imediat pentru acea femeie și ar fi semnat și dacă era mama lui Dragnea sau soacră-sa. Oastea parlamentară a lui Dragnea, dacă primește ordin de luptă, mâine schimbă constituția și ne face republică sovietică.
Puterea lui Dragnea abia acum începe, iar uriașa bășcălie pe care a încercat-o – nu că a pus o femeie, asta e de bine – i-a dat certitudinea că poate încerca mai mult. Adică orice îi trece prin scăfârlie.
Acum ”CEx”-ul face cabinetul, sortează miniștri. Te apucă râsul. Pe unii, zice el ”i-am lăsat să scrie”. Mamă ce libertate a permis! Adică unii au avut voie – dar vor plăti, firește – să scrie scrisori, să exprime opinii care nici măcar nu erau injurioase, ci chemau la înțelepciune și calm. De acum, gata!
Atenție, domnilor viitori miniștri! Când treceți pe lângă sacoul aruncat pe un scaun al domnului Dragnea, faceți o plecăciune. El nu e acolo, dar vă vede. Și e nasol dacă nu faceți plecăciunea întreagă.

Lucian Avramescu

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=89752

Publicat de la data Ian 18 2018. Categorii COLȚUL OPINIILOR, Editorial.

Zona comentariilor

Meteo în țară

28 mai 2018, 2:16
 

N
Senin
17°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:37
Apus: 20:50
Prognoza 29 mai 2018
Zi
 

ENE
Înnourat
28°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

NE
Parţial înnourat
14°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 27-05-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:00 si 21:15 In zona : Județul Cluj: Turda, Câmpia Turzii, Apahida, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Iara, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Moldovenești, Mociu, Călărași, Cămărașu, Căianu, Cătina, Suatu, Petreștii de Jos, Geaca, Săndulești, Tureni, Pălatca, Aiton, […]

Loto

Horoscop

  • 99.655 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team