Ultima ora
Publicat: vineri, 25 august 2017

Samsung prezintă noul phablet Galaxy Note8

 Samsung Electronics Co., Ltd., prezintă Galaxy Note8, phablet-ul de ultimă generaţie creat special pentru cei care își propun să realizeze lucruri importante. Cu Galaxy Note8, utilizatorii se vor bucura de un Infinity Display mai mare, care poate fi ţinut confortabil în mână, S Pen, care personalizează și mai mult comunicarea, şi cea mai bună cameră din istoria Samsung, pentru fotografii uluitoare. Galaxy Note8 a fost creat special pentru cei care se bazează pe tehnologie în viața de zi cu zi.

Utilizatorii din România care fac precomandă pentru noul Galaxy Note8 la partenerii Samsung vor primi cadou un dispozitiv Samsung DeX. Acesta aduce experiența desktop direct pe smartphone prin conectarea telefonului la un monitor, tastatură și mouse. Cu Samsung DeX, utilizatorii pot edita documente, rula prezentări, se pot juca, se pot conecta cu prietenii și pot vedea conținutul pe un ecran mai mare fără niciun efort. Cu Galaxy Note8 și DeX, utilizatorii se bucură de mai multă ușurință de utilizare datorită interfeței îmbunătățite care facilitează accesul la aplicații și susține multi tasking-ul și care extinde posibilitățile de productivitate și divertisment.

„Apreciem pasiunea neîncetată a comunităţii Note. A fost o sursă de inspiraţie constantă pentru noi şi am proiectat noul Note pentru utilizatori”, a spus DJ Koh, preşedinte Mobile Communications Business, Samsung Electronics. „De la ecranul Infinity Display, la S Pen-ul îmbunătăţit şi cea mai performantă cameră duală de la Samsung, Galaxy Note8 îi ajută pe oameni să facă lucruri pe care nu le credeau posibile.”

Samsung a lansat primul model din seria Note în 2011. De atunci, a apărut o comunitate de entuziaşti, datorită afinităţii pentru ecranul mai mare, tipic Note, şi S Pen-ului. Conform unei cercetări de piaţă1 realizată de Samsung, 85% dintre utilizatorii de Note spun că se mândresc cu dispozitivul lor şi îl recomandă prietenilor, iar 75% dintre aceştia spun că este cel mai bun telefon pe care l-au avut.

Realizezi mai multe datorită Infinity Display

Galaxy Note8 are cel mai mare ecran disponibil pe un dispozitiv Note, dar carcasa îngustă îl face confortabil şi uşor de ţinut în mână. Ecranul de 6,3 inci Quad HD+ Super AMOLED Infinity îţi dă posibilitatea să vezi mai mult şi să derulezi mai puţin. Poți urmări filme, poți citi și desena pe smartphone-ul cu adevărat multi-tasking.

Utilizatorii de Note au avut mereu posibilitatea să realizeze mai multe task-uri datorită funcției Multi Window. Odată cu Galaxy Note8, noua aplicaţie App Pair îţi dă posibilitatea să creezi perechi de aplicaţii la alegere pe panoul Edge şi să porneşti două aplicaţii simultan. Poţi viziona un videoclip în timp ce le trimiţi mesaje prietenilor tăi sau în timp ce formezi un număr de telefon, cu agenda în faţa ta2.

 Un nou mod de comunicare cu S Pen

S Pen-ul a fost unul dintre elementele definitorii ale seriei Note încă de la lansare. S Pen-ul noului Galaxy Note8 este îmbunătăţit şi permite noi modalităţi de scriere, desen şi interacţiune cu telefonul şi prietenii. Are un vârf mai subţire, sensibilitatea3 la presiune a fost îmbunătăţită şi dispune de caracteristici care le permit utilizatorilor să se exprime în moduri inedite.

Când comunicăm prin mesaje nu este suficient, aşa că Live Message te lasă să-ţi expui personalitatea unică şi să împărtăşeşti poveştile tale. Cu Galaxy Note8 poţi partaja texte animate sau desene printr-o platformă care este compatibilă cu GIF-uri animate4 (AGIF). Este o metodă nouă de comunicare cu ajutorul S Pen-ului – prin conexiuni vii şi emoţionale, care dau viaţă mesajelor.

Always on Display le permite utilizatorilor de Galaxy să acceseze notificările fără să deblocheze telefonul. Şi, odată cu Galaxy Note8, este şi mai performantă. Screen off memo permite scrierea a până la 100 de pagini de notiţe, aplicaţie care se activează atunci când scoţi S Pen-ul, să fixezi notiţele pe Always On Display şi să editezi direct din aceasta.

Totodată, funcția Translate a S Pen-ului poate traduce cuvinte individuale sau fraze întregi în 71 de limbi şi poate converti unităţi de măsură şi valută.

Poze mai bune cu cea mai performantă cameră din seria Note

Pentru majoritatea utilizatorilor, unul dintre lucrurile pe care le caută atunci când achiziţionează un telefon este camera. Samsung a stabilit un nou standard de calitate pentru camerele de smartphone şi, cu noul Galaxy Note8, lansăm cea mai performantă cameră de telefon mobil de până acum.

Galaxy Note8 este primul smartphone din portofoliul Samsung echipat cu două camere principale de 12MP, cu stabilizare optică a imaginii (OIS) disponibilă atât pentru obiectivul wide, cât și pentru teleobiectiv. Chiar dacă explorezi un oraş nou sau alergi prin propria curte, OIS ajută la realizarea unor imagini mai clare.

Pentru fotografierea avansată, caracteristica Live Focus controlează focalizarea câmpului vizual prin ajustarea efectului bokeh în modul de previzualizare şi după ce realizezi fotografia.

În modul Dual Capture, ambele camere principale vor realiza fotografii simultan şi vor permite stocarea ambelor imagini; o fotografie de aproape, realizată cu teleobiectiv şi o fotografie cu unghi larg, care captează întregul fundal.

Obiectivul wide are senzor Dual Pixel cu Auto Focus rapid, ca să poţi realiza fotografii mai clare, chiar şi în medii slab iluminate. Galaxy Note8 este echipat cu cea mai bună cameră frontală cu Auto Focus Smart, cu o rezoluție de 8MP, pentru selfie-uri mai clare şi conversaţii video.

 

O Galaxie de caracteristici şi servicii

Galaxy Note8 continuă moştenirea Galaxy – o colecţie de caracteristici unice şi capabilităţi care, împreună, au redefinit experienţa telefoanelor mobile:

  • Rezistenţă la apă şi praf: Acum patru ani, Samsung a lansat primul dispozitiv Galaxy rezistent la apă. Astăzi, poţi lua dispozitivul aproape oriunde vrei, cu rezistenţa la apă şi praf (IP685) a dispozitivului şi a S Pen-ului. Poţi scrie şi când ecranul este ud.
  • Încărcare wireless rapidă: Acum doi ani, am lansat primul dispozitiv Galaxy cu încărcare wireless. Galaxy Note8 este compatibil cu cele mai avansate capabilităţi de încărcare wireless, ca să poţi încărca telefonul rapid şi ușor6, fără să ai nevoie de cabluri şi porturi USB.
  • Securitate: Galaxy Note8 oferă o serie de opţiuni de autentificare biometrice – inclusiv scanarea amprentelor şi a irisului. Samsung Knox7 asigură cea mai bună securitate a componentelor hardware şi software prin Secure Folder, care îţi păstrează separat informaţiile personale şi profesionale.
  • Performanţă: Cu 6GB Ram, un procesor de 10nm şi memorie ce poate fi extinsă (până la 256GB), poți naviga, face streaming, te poți juca şi executa mai multe sarcini simultan.
  • Experienţe mobile inovatoare: Samsung DeX aduce experienţa desktop chiar pe telefon. Îţi poţi ţine fişierele pe dispozitiv, poţi lucra din mers şi folosi Samsung DeX când ai nevoie de un ecran mai mare. Galaxy Note8 include Bixby8, un mod mai inteligent de a-ţi folosi telefonul; învaţă de la tine, se îmbunătăţeşte în timp şi te ajută să finalizezi sarcini mai multe.

 

Performanţă mobilă, productivitate şi securitate pentru business

Galaxy Note8 duce inovaţia în business la următorul nivel prin caracteristici avansate, care îmbunătăţesc performanţa, productivitatea şi securitatea pentru o gamă largă de industrii, simplificând modul de lucru:

  • S Pen îmbunătăţit pentru business: S Pen le permite profesioniştilor să facă ce alte smartphone-uri nu pot, precum scrierea de notiţe în Screen off memo sau adnotarea documentelor şi a fotografiilor.
  • Autentificare fără contact fizic: Prin Galaxy Note8, profesioniştii îşi pot proteja datele prin scanarea irisului – de exemplu, cei din domeniul medical, construcţii sau serviciu public, care se pot afla în situaţia în care trebuie să-şi deblocheze telefonul fără să îl atingă.
  • Capabilităţi DeX îmbunătăţite: Galaxy Note8 este compatibil cu Samsung DeX, pentru cei care au nevoie să-şi extindă experienţa mobilă către desktop – chiar dacă sunt pe teren, la birou sau acasă.

 

Angajament  continuu pentru siguranţă

Samsung continuă să îşi ţină promisiunea de a inova în ceea ce priveşte siguranţa bateriilor. Bateria Galaxy Note8 a trecut prin sistemul de verificare în 8 puncte – cel mai riguros din industrie.

„Am colaborat strâns cu Samsung pentru a realiza un progres consistent în ştiinţa calităţii smartphone-urilor şi evaluarea siguranţei. Ca rezultat, Galaxy Note8 a completat cu succes o serie riguroasă de protocoale de teste a compatibilităţii şi siguranţei dispozitivelor şi bateriilor. Vrem să ne menţinem relaţia strategică cu Samsung, pentru a garanta siguranţa dispozitivelor pentru toţi utilizatorii”, a spus Sajeev Jesudas, President, UL International.

Galaxy Note8 va fi disponibil din mijlocul lunii septembrie şi va fi prezentat în gama de culori Midnight Black, Orchid Grey, Maple Gold şi Deepsea Blue9.

Pentru mai multe informaţii despre Galaxy Note8, vizitaţi http://www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/galaxy or www.samsung.com/galaxy.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>