Ultima ora
Publicat: marți, 31 decembrie 2013

Samsung, soluții inovatoare de display-uri pentru companii, la CES 2014

Samsung Electronics va lansa o serie nouă de ecrane comerciale de mari dimensiuni (LFDs) la CES 2014, în Las Vegas. Compania va prezenta o varietate de soluții inovatoare LFD pentru hoteluri, companii și retaileri, care sunt concepute pentru a oferi experiențe vizuale deosebite și diferențiate pentru clienți. Pentru a demonstra beneficiile display-urilor sale în fiecare dintre aceste circumstanțe, standul Samsung de la CES va cuprinde diferite medii virtuale destinate să reproducă un „paradis al hotelurilor” de ultimă generație, inclusiv un perete video pentru lobby-uri, o nouă soluție TV pentru hoteluri și soluții de afișare pentru centre de afaceri precum Samsung Interactive White Board si cel mai mare ecran LED LFD de 95 de inci. 

Samsung continuă să caute în mod activ noi piețe pentru ecranele noastre inovatoare B2B, inclusiv pentu hoteluri, centre de conferințe și mall-uri”, a declarat Jeong-Hwan Kim, Senior Vice President la divizia Visual Displays a Samsung Electronics. „În anul următor, vom continua să adăugăm soluții LFD mai inovatoare și mai diferențiate pe piață.”

Pentru a satisface cererea tot mai mare de ecrane avansate în industria hotelieră, Samsung oferă soluții inovatoare de afișare, atât pentru lobby-uri, cât și pentru camere. Concepute pentru a demonstra „Redescoperirea lobby-ului din hotel”, produsele Samsung vor prezenta informații video clare, în culori vii, pe un perete video destinat unui lobby, inclusiv informații meteorologice și ratele de schimb valutar, care necesită actualizări în timp real.

Samsung va prezenta, de asemenea, o nouă soluție TV pentru hoteluri, care poate schimba televizoarele din camere în portaluri de informații distractive și utile. Folosind această soluție, hotelurile pot adăuga cu ușurință conținut – inclusiv filme și jocuri, precum și informații cu privire la atracțiile turistice locale – pentru a îmbunătăți experiența de vizionare și satisfacție ale oaspeților. 

Mai mult, Samsung va introduce „Smart View”, o funcție inovatoare, care le permite oaspeților să vizualizeze conținutul de pe smartphone-urile și tabletele lor pe ecranul TV din camera de hotel. Această nouă caracteristică permite oaspeților să se bucure de conținutul de pe dispozitivele lor mobile, inclusiv filme și emisiuni de televiziune, pe un ecran mai mare.

Pentru centrele de afaceri si hoteluri, Samsung va introduce soluția Interactive White Board (IWB), oferind tehnologii de atingere și multi-screen. Samsung IWB este un avizier electronic care combină atât hardware, cât și software și face posibilă crearea de ecrane de mari dimensiuni, care pot fi operate de pe un singur PC. Prezența ecranului senzitiv permite utilizarea IWB în scopuri educaționale și de afaceri. De asemenea, pentru a îmbunătăți și mai mult gradul de utilizare al IWB și a gamei de LFD-uri, Samsung va prezenta o nouă funcție ce le permite utilizatorilor să facă ajustări de ecran cu ușurință, precum și funcția pointer – proiectată pentru a înlocui tradiționale pointere laser.

În plus, Samsung va prezenta cel mai mare LED LFD (Model: ME95C) de 95 de inci, acum produs în masă, cu un afișaj de 2,1 metri, care scoate în evidență calitatea clară a imaginii oferite de noul produs , precum și alte caracteristici. 

Samsung Electronics și-a menținut poziția de lider pe piața LFD-urilor pentru al cincilea an consecutiv, avand 26,4% din volumul vânzărilor în al treilea trimestru al anului 2013. Compania și-a consolidat, de asemenea, poziția sa în piața de display-uri B2B, considerată un nou motor de creștere, prin majorarea cotei de piață de la 19% în 2012 la 26% în 2013.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>