Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

SAR și ANOSR se opun reducerii pedepsei pentru comercializarea lucrărilor de diplomă

Societatea Academică din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România au transmis Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat poziția celor două organizații cu privire la Proiectul de Lege a Prevenției supus dezbaterii publice pe pagina web a instituției.

Una dintre cele 333 de modificări propuse în cadru proiectului legislativ vizează înlocuirea cu avertisment a amenzii de la 5.000 lei la 50.000 lei pentru „comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat”, interzisă în momentul față prin art. 143, alin. (5) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

SAR și ANOSR consideră că această propunere este inadecvată și trebuie retrasă de urgență, întrucât conduce la legalizarea fraudei academice și contribuie la încurajarea comportamentelor care încalcă normele de etică și integritate academică. În contextul actual în care sistemul educațional românesc se confruntă cu val fără precedent de cazuri de plagiat descoperite, care reprezintă cel mai probabil doar o mică parte a acestui fenomen, considerăm că orice măsură de acest fel riscă să destabilizeze suplimentar situația. Lucrările de diplomă reprezintă o forma de evaluare a studenților care oferă o garanție pentru un număr minimal de competențe și aptitudini dobândite în urma finalizării unui ciclu de studii. Acest document face dovada unui nivel corespunzător de calificare, care reflectă capacitatea absolvenților de integrare a cunoștințelor obținute pe parcursul facultății şi de adaptare a acestora la progresul cognitiv din domeniul respectiv. Pentru ca această formă de evaluare să-și atingă obiectivul, actorii din sistemul de învățământ superior ar trebui să se concentreze asupra identificării de mecanisme care să prevină și să combată orice forme care încurajează impostura academică (plagiat, copiat, comercializarea lucrărilor de diplomă etc.).

Din punctul nostru de vedere, legislația în acest domeniu trebuie menținută, iar autoritățile publice trebuie să se ocupe de implementarea și respectarea ei. Remarcăm cu îngrijorare faptul că deși în România funcționează zeci de site-uri care comercializează lucrări de diplomă pentru toate nivelurile de studiu, până acum nicio autoritate publică nu a sancționat cu amendă contravențională vreuna dintre aceste firme.

De asemenea, constatăm cu regret faptul că Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat susține prin intermediul acestei propuneri diferite firme și site-uri care își desfășoară activitatea la limita legii, comercializând lucrări de diplomă, deși la această oră, Legea Educației Naționale interzice în mod explicit această activitate.

Ne manifestăm totuși speranța că inițiatorii acestui proiect legislativ nu au avut intenția de a periclita standardele de etică și integritate academică, iar punctul 49 nu se va mai regăsi în forma finală a documentului. Din perspectiva noastră, măsurile care vizează activitatea în mediul universitar, ar trebui luate în urma dezbaterilor publice și consultării comunității academice, deoarece principalele consecințe ale unei astfel de măsuri vor fi resimțite în primul rând de către actorii din acest mediu.

Sursa: România Curată

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=79846

Publicat de la data mai 3 2017. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2018, 0:58
 

NNE
Senin
24°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 23°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 46%
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
31°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Nori intermitenti
19°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:00 si 21:00 In zona : Județul Hunedoara: Râu de Mori, Sântămăria-Orlea, Sălașu de Sus, Densuș, Totești, Răchitova, Sarmizegetusa, Lunca Cernii de Jos, General Berthelot, Toplița, Bunila;Județul Hunedoara: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Caraş-Severin: : […]

Loto

Horoscop

  • 106.899 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team