Secretarul-General ONU avertizează împotriva atacării Siriei

Secretarul-General ONU Ban Ki-moon a declarat că o acțiune militară împotriva Siriei ar putea duce la o agravare a violențelor interreligioase din această țară, avertizând că atacarea acestei țări ar putea avea „consecințe serioase și tragice”.

Ban Ki-moon a prezentat o pledoarie impresionantă împotriva atacării Siriei, cu ocazia summit-ului G20, cerând puterilor lumii să depășească diferențele de opinie cu privire la conflictul sirian și să acționeze în vederea ajutorării populației.

Aproximativ o treime din populația Siriei, de 20,8 milioane de locuitori, a plecat din această țară sau a fost nevoită să își părăsească locuințele în cei trei ani ai rebeliunii împotriva președintelui Bashar al-Assad, conform datelor prezentate de agenția ONU pentru refugiați.

„Este o criză umanitară de proporții fără precedent în istoria recentă”, a afirmat Ban.

„În vreme ce unii părăsesc țara, alții vin să lupte”, a declarat Ban, subliniind necesitatea „evitării unei militarizări și mai mari a conflictului și a revitalizării căutării unei soluții politice”.

Liderii G20, divizați în problema intervenției militare în Siria

Liderii celor mai importante 20 de state ale lumii s-au întâlnit în orașul St Petersburg nu au reușit să își depășească diferențele de opinii cu privire la oportunitatea unei intervenții militare în Siria, Vladimir Putin fiind principalul oponent față de intervenția americană.

Prima zi a summit-ului a fost umbrită de conflict, președintele Obama încercând să obțină sprijin internațional pentru o campanie militară împotriva Siriei.

„G20 a încheiat acum sesiunea de prânz, cu ocazia căreia diviziunea privind Siria a fost confirmată”, a anunțat premierul italian Enrico Letta, într-un comentariu postat pe Twitter.

Rusia, aliatul Siriei, a condus opoziția împotriva unei intervenții militare americane împotriva administrației siriene.

La New York, ambasadorul american la ONU Samantha Power a precizat că administrația Obama a renunțat la ideea de a obține aprobarea Consiliului de Securitate ONU pentru atac.

„Nu există o cale viabilă în acest Consiliu de Securitate”, a afirmat diplomatul american.

În afară de a convinge Kremlinul, Obama mai are o sarcină dificilă, deoarece China, alt membru al Consiliului de Securitate cu drept de veto, și-a exprimat deja serioasa îngrijorare privind acțiuni militare unilaterale.

O soluție politică este singura cale de a pune capăt crizei din Siria, a declarat joi un înalt oficial chinez, avertizând că puterile lumii ar trebui să fie „deosebit de prudente”.

Secretarul-General ONU Ban Ki-moon le-a precizat liderilor prezenți la summit că orice intervenție militară trebuie să aibă sprijinul Consiliului de Securitate.

Papa Francisc s-a alăturat celor care doresc o soluție pașnică, avertizând împotriva unei „unei inutile soluții militare”.

Președintele UE Herman van Rompuy a declarat că, deși atacul chimic din Siria reprezintă o „crimă împotriva umanității”, nu poate fi vorba de o soluție militară pentru conflictul sirian.

Cancelarul german Angela Merkel a exclus în nenumărate rânduri participarea țării sale la o intervenție americană împotriva Sirie, în vreme ce parlamentul britanic a respins, de asemeni, această idee.

Franța s-a declarat dispusă de a susține o intervenție americană.

Libanul condamnă o eventuală intervenție americană în Siria

 

Ministrul libanez de Externe și ambasadorul iranian la Beirut au subliniat opoziția Libanului față de orice acțiune militară împotriva Siriei.

În cadrul unei întâlniri cu ambasadorul iranian la Beirut, Ghazanfar Roknabadi, Ministrul libanez de Externe Adnan Mansour și-a exprimat speranța că administrația americană va adopta o politică rațională și logică în ceea ce privește criza din Siria, ținând cont de puternica opoziție internațională față de o eventuală atacare a acestei țări.

Diplomatul iranian i-a transmis lui Mansour un mesaj din partea șefului diplomației iraniene, Mohammad Javad Zarif, cu privire la situația din regiune.

Mansour și Roknabadi au discutat și despre cele mai recente probleme din Liban și din alte părți din regiune, în lumina amenințărilor lansate de Statele Unite la adresa Siriei.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.