Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 07 octombrie 2017

Sectorul 6: Amenzi de aproape 200.000 de lei, aplicate celor care nu au respectat normele de bun simţ și curăţenie în comunitate

În luna septembrie 2017, pentru nerespectarea prevederilor HCGMB nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, agenţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au aplicat sancţiuni în valoare de 193.350 de lei.

În urma controalelor din teren, 146 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate persoanelor care nu au păstrat curăţenia trotuarelor, a arterelor de circulaţie, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi altor locuri publice.

Totodată, 61 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate posesorilor de animale de companie care, în timpul plimbărilor pe domeniul public, n-au deţinut asupra lor materialele necesare (făraş, mătură, pungă) pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010 nerespectarea condiţiilor menţionate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei pentru persoane juridice şi de la 200 lei la 500 lei pentru persoane fizice.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>