Ultima ora
Publicat: miercuri, 28 iunie 2017

Sfârşit de săptămână cu filme pentru copii la Amara

Poveştile copilăriei, atât cele citite cât şi cele văzute, ne urmăresc toată viaţa. Căci filmul a luat, de-a lungul timpului, locul povestitorului ce creează lumi fantastice şi trezeşte imaginaţia celor mici.

Din acest motiv, Primăria Amara şi Asociaţia CineCultura invită copii, părinţii şi bunicii să petreacă câteva ore vizionând unele dintre cele mai frumoase filme româneşti pentru copii, care au încântat generaţii întregi de spectatori.

 Proiecţiile vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 iulie a.c., la Grădina de Vară din Amara, de la ora 21.00.

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care îşi continuă seria evenimentelor cultural-educative.

Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul” la AMARA este următorul:

Vineri, 30 iunie, ora 21.00:
AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
Durata: 68 min.

Sâmbătă, 1 iulie, ora 21.00:
VERONICA SE ÎNTOARCE
Regia: Elisabeta Bostan;
Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate;
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Florian Pitiş, Dem Rădulescu
Durata: 84 min.

Duminică, 2 iulie, ora 21.00:
DUMBRAVA MINUNATĂ
Scenariul: Draga Olteanu Matei;
Regia: Gheorghe Naghi;
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă
Durata: 75 minute

Website: www.caravanafilm.ro

 

 

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>