Ultima ora
Publicat: miercuri, 19 aprilie 2017

Și-a dat cu tesla-n … : PSD și-a respins în Parlament programul de construcție a peste 500 de creșe

Parlamentarii coaliției de guvernare PSD-ALDE, susținuți și de UDMR, au respins miercuri propunerea legislativă prin care Guvernul ar fi obligat ca, începând din 2017, într-o perioadă de 4 ani, să finanțeze cu 175 milioane de euro, din fonduri bugetare, construcția a 554 de creșe în toată țara.

Profit.ro a relatat că Guvernul Grindeanu și parlamentarii coaliției de guvernare PSD-ALDE nu mai susțin această propunere legislativă. Comisia de specialitate a votat un raport de respingere a proiectului, deși acesta fusese promovat în legislatura trecută cu sprijinul majorității PSD-UNPR.

Proiectul a fost respins miercuri de și de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, deși fusese adoptat în iunie anul trecut de senatori. Opoziția a calificat atitudinea coaliției guevrnamentale drept una pur electorală, pentru că a susținut anumite proiecte înainte de alegeri, iar acum, având propriul guvern, este nevoită să le respingă, argumentând neasigurarea surselor de finanțare în proiect.De altfel, doar parlamentarii opoziției au fost cei care au votat în favoarea proiectului.

Parlamentarii PSD și din fostul UNPR au inițiat și susținut în legislatura trecută propunerea legislativă prin care creșele ar fi trebuit construite în fiecare localitate cu peste 10.000 de locuitori, prețul unei singure creșe fiind estimat la 1,4 milioane lei.

Majoritatea senatorilor și deputaților PSD susțineau, în proiectul de lege, derularea Programului Național “Creșe pentru Copiii României”, argumentând că locurile în creșe și grădinițe sunt insuficiente, iar părinții care doresc să revină în câmpul muncii după concediul legal de creștere a copilului sunt nevoiți să apeleze la serviciile neprofesionalizate și nefiscalizate furnizate de bone sau la creșe particulare mai scumpe.

Articol integral pe profit.ro

 

Reacția PSD

Partidul Social Democrat face precizarea prin intermediul unui comunicat de presă că votul exprimat, miercuri, de majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaților, prin care a fost  respins proiectul de lege privind construcția a 554 de creșe a fost motivat de faptul că Guvernul României a aprobat deja o finanțare mult mai amplă pentru realizarea unor obiective similare.

Astfel, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 6/2017, s-au alocat fonduri pentru construcția a 2.500 de creșe și grădinițe, la nivelul întregii țări.

Conform OUG 6/2017, art. III, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se instituie etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală, (…), în cadrul căreia se va asigura finanţarea a 9.500 obiective de investiţii noi introduse în program, (…), din care 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar care necesită efectuarea de lucrări de realizare/extindere/reabilitare/ modernizare/dotare în vederea obţinerii autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional, pentru care se asigură finanţarea multianuală, conform prevederilor legale, până la finalizarea acestora.”

Spre deosebire de cele 2.500 de creșe și grădinițe aprobate deja prin PNDL II, proiectul de lege respins miercuri de Camera Deputaților prevedea construcția a doar 554 de creșe, care ar fi fost repartizate exclusiv în orașele cu peste 10.000 de locuitori, ceea ce ar fi constituit un dezavantaj pentru celelalte categorii de localități.

Nu în ultimul rând, unul din obiectivele instituirii PNDL a fost ca toate proiectele de dezvoltare locală să fie coordonate în mod unitar și coerent de către o singură autoritate publică, respectiv prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, astfel încât să se elimine suprapunerile din programele existente anterior, care își propuneau să finanțeze obiective asemănătoare sau fără a ține seama de investițiile derulate de către alte ministere sau autorități publice.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>