Ultima ora
Publicat: marți, 21 ianuarie 2014

Siderat de România: Sosirea apocalipsei

Săptămâna a început cum nu se poate mai prost în România. Dezastre şi tragedii plus continuarea sarabandei numită Antena 3. Am asistat siderat la nonşalanţa debordantă cu grave accese de jemanfişism marca Ponta într-un interviu acordat duşmanilor cu ghilimelele de rigoare din cadrul B1TV, un dialog din care nu am sesizat ceva nou, altceva decât clasica placă a discursului politicianului dâmboviţean. Pierdere de timp…

A venit apoi lovitura neaşteptat de aşteptată a raportului MCV, documentul care practic va da OK-ul pentru Schengen, spaţiu pentru care tehnic am primit aprobarea de a intra dar unde avem încă interzis din cauza unor imberbi şi mişei ce se cred mici dumnezei. Draftul intrat în posesia tembeliziunilor şi despre care am pomenit şi noi cei de la Ultima Oră succint fără a face prea multe valuri a declanşat apocalipsa pentru politicieni, în special pentru cei ce îşi duc traiul departe de lumea dezlănţuită la adăpost de orice griji financiare sau justiţiare.

Încă o dată UE cea pe care prostimea o urăşte de moarte, la comanda trusturilor de televiziune aservite anumitor interese, atunci când se ia de măgăriile comise de aleşii trimişi la mişto în Parlament, le-a servit o lecţie de democraţie localnicilor mult prea hrăpăreţi la vederea coşului plin cu privilegii. Le-a dat precum odinioară o făcea şi tovarăşa învăţătoare cu linia peste degetele murdare şi le-a atras atenţia că nu au voie. Mai mult ca sigur că obraznicii se vor fi adunat pe maidan şi sincer nu vreau să încerc să reproduc cuvintele ce le-or fi trecut pe la gură în clipele imediat loviturii primite.

Între timp pe ecranele TV a început un adevărat pelerinaj despre care nu ştiu dacă are binecuvântarea distinsei noastre biserici ortodoxe. Zeci de părerologi au stat la coadă mai ceva ca la ouăle de pe vremea răposatului pentru a-şi da cu tesla în dotările proprii. Pentru că nu au făcut altceva decât circ. Nimic nou sub soare. S-au căutat vinovaţii pentru eşec, au propovăduit despre nenorocirea care paşte România făcându-l invidios chiar şi pe pastorul convertit la jurnalism Mihai Gâdea.

Vinovaţii au fost identificaţi, fiecare a încercat să dea soluţii şi a picat o altă bombă: accidentul aviatic în urma căruia a decedat sex-simbolul aviaţiei române: Adrian Iovan. Despre morţi numai de bine. Nu despre el vreau să scriu ci despre „profesionalismul” de care au dat dovadă corifeii presei de tembeliziune, temă pe care am avut ieri o vie dispută cu un vajnic reprezentant al MAPN, agramat dar extrem de părerolog când a venit vorba de politică şi ziaristică. De parcă trebuia o confirmare a celor spuse dragului maistru militar, isprava unui profesionist în ale transmisiei în direct a venit ca o mănuşa. Total în contradicţie cu normele deontologice (de parcă toate top modelele alea ce apar pe sticlă ar şti ce sunt alea) o distinsă tembeliziune prin vocea reporterul său a comis-o în stilul PROTV de la începuturi: şi-a dat cu presupusul pentru a fi primii care transmit informaţia afirmând că pilotul Iovan a murit când ăla încă, probabil, mai respira. Ce Mama Omida? Uitaţi-vă la tembeliziuni. Astea vă ghicesc în la ora actuală viitorul!

Toate acestea puse cap la cap creionează ceea ce pot numi Săptămâna Neagră. Pentru că, dacă ne luăm după superstiţii, ceea ce este stârnit într-o zi de luni va ţine până duminică. Aşa că ne ţinem cu mâinile de scaun şi zguduiţi bine de avalanşa apocaliptică a informaţiilor privim sideraţi spectacolul mediatic.

Surprize… Surprize…

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>