Ultima ora
Publicat: luni, 02 septembrie 2013

Siderat de România:Cât de liberi mai suntem? – George LUCIAN

În decembrie 1989 ne doream o Românie curată,atât la propriu cât şi la figurat, în care tot ce ni se interzise cu bună ştiinţă de către vechiul regim era acum la liber. Oameni cu piepturi dezgolite se avântau în faţa gloanţelor cu speranţa că minciuna, neadevărul şi mai ales cenzura aveau să dispară.

În acele zile ale lui decembrie si ale primelor luni din 1990, presa centrală a cunoscut perioada sa de glorie. Brusc, descătuşaţi, jurnaliştii au început să scrie în spiritul dictat de conştiinţa proprie. Cititorii făceau coadă la chioşcurile de ziare pentru a-şi arvuni câte un exemplar din milioanele (reţineţi: milioane!) tipărite şi difuzate în întreaga ţară. Cuprinşi de o morbidă sete de informaţie, avizi după tot ce se întâmpla în lume, cititorii autohtoni luau drept bună credinţă ceea ce li se dădea la micul dejun. Mai ales că, presa relata de fiecare dată şi ceea ce se petrecea, martori fiind chiar ei. Deci, un pic de încredere exista.

Apoi a urmat coborâşul accentuat, generat de trezirea din beţie, atât consumatorii, dar mai ales jurnaliştii conştientizând că există în Univers şi alte forţe cărora nu le pot face faţă: politica, sfera economică etc. Şi a reapărut cenzura. Cei huliţi şi arătaţi cu degetul în timpul revoltei din decembrie, au devenit din nou extrem de căutaţi şi bine văzuţi în breaslă. Sub presiunea politicului, dar mai ales a efectului economic, directorii de diverse publicaţii au intrat în fatidicul joc al trunchierii adevărului. Simţind mireasma putregaiului cum cuprinde, încet şi sigur, publicaţie după publicaţie, cititorul a renunţat la a mai cumpăra ziare „cu braţul”. Multe au sucombat, altele au trecut sub comanda si protecţia celor puternici şi cu diverse interese ascunse.

Şi am ajuns în plin mileniu trei să ne amăgim cu iluzia unei realităţi comandate. Imaginea unui vis spulberat, în care libertatea câştigată cu sânge în 1989, includem aici şi drepturile la informare şi liberă exprimare, de fapt nici nu există. Aceiaşi gulgutieri, fabricanţi de gogoşi umflate cu minciuni, atât de iubiţi de vechii politruci PCR, fac la ora actuală pe moraliştii şi parteneri ai democraţiei. Aceiaşi cenzori şcoliţi la „Ştefan Gheorghiu” trag sforile şi creionează false principii şi valori. Ba, mai mult decât atât, generează, din nou, precum pe vremea defunctului Ceauşescu, premisele unei realităţi care nu este de fapt cea reală: minimalizând importanţa evenimentelor majore, în detrimentul altora cu mult mai minore.

A trebuit ca şleahta de redactori-şefi, directori, şefi şi şefuţi din marea mlaştină a presei centrale să facă o deplasare plătită de un „mare investitor”, a trebuit ca nişte nemernici să plătească cu bani strânşi de pe urma siluirii naturii nişte berbeci impotenţi intelectual, dar cu priză la tembela rumegătoare de informaţie, pentru ca totul să fie denaturat.

Un singur lucru nu au reuşit căutătorii prin măruntaiele Terrei să corupă, crezând că poate nu e aşa de importantă: Social Media. Ea este singura care mai respiră liber. Ea este singura care mai ia atitudine. E numită de corifeii si idiotocraţii care apar în fiecare zi la tembelizor, precum traseistele pe centură, forţă socială nedemnă de a fi luată în calcul, ori vândută ungurilor (de parcă ungurii ar lua aurul de la Roşia Montană, ori ar exploata gazele de şist). Din păcate, componenţii acestei reţele nu au forţa de a schimba lucrurile. Şi asta pentru că la vârf deciziile se iau de către un grup de neaveniţi, puşi pe orice, dar numai pe ceea ce trebuie să facă nu.

Ştiţi care e paradoxul?

De la Bucureşti nu se vede cât de mult au suferit cei din Copşa Mică si natura din zonă de pe urma aerului nociv emanat de industria locală. Abia acum pare a mai fi apărut o rază de speranţă de înverzire a mediului înconjurător. De la Bucureşti nu se vede verdele Dortmund-lui şi cât de curat respiră această fostă zonă minieră din bazinul Ruhr-ului, atât de cenuşie în deceniul opt al secolului trecut.

Din capitala ţării se vede doar căruţa cu saci plini de bani a „investitorilor strategici” găsiţi de parveniţii clasei politice actuale. Bani care vor distruge natura, care vor polua mediul ucigând pe vecie visul de a respira verde şi curat. Iar când în cârdăşie mai intră şi „libera” presă, ne rămâne sincera întrebare: mai suntem liberi, aşa cum visam până nu demult? Eu, unul, cred că nu. Mulţi dintre noi sunt şi vor rămâne prizonierii propriei ignoranţe şi prostii.

Somnul raţiunii naşte monştri! Iar monştrii sunt, ca niciodată, tot mai reali. Nu uitaţi acest aspect!

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>