Ultima ora
Publicat: duminică, 29 septembrie 2013

Siderat de weekend: Experienţa germană – George LUCIAN

Dimineaţă frumoasă de octombrie. Aeroportul Băneasa. Un drum infernal început la ora 6 pentru a fi siguri că prindem avionul de Dortmund. Cu nervi şi stres, ajungem într-un final exact în clipa în care se anunţă checking-ul pentru cursa de ora 11 şi 15 minute.

Figuri acre şi cuvinte dure aruncate de angajaţii aeroportului parcă pentru a ne determina să credem că suntem infractori de ultimă speţă. Or fi prins o zi mai proastă, îmi spun eu şi cu rucsacul în spate plecăm spre duty-free. Obişnuitul Becks înainte de zbor. Parcă nu mai are acelaşi gust. Ultimele telefoane către casă şi… la îmbarcare.

Cursa seamănă a personal. Figuri ciudate. Moace de ţărani căpătuiţi peste noapte, cărora le lipseşte doar paporniţa. Că în rest prezintă de toate: duhoare, băutură, glume nesărate şi multă nesimţire. Privesc la Bogdan, colegul de la PROSPORT care merge şi el la Dortmund. Din priviri înţeleg: ăştia ‘s românii.Cu chiu cu vai găsim locuri unul lângă altul. Undeva pe aripă. Experienţa de zbor spune că zona respectivă e cea mai vulnerabilă.Ne decidem să riscăm. Şi după cuplarea centurilor de siguranţă privim sideraţi la comportamentul oilor de România care ar face orice, mai puţin ce îi roagă echipajul de zbor.

Într-un final decolăm şi ne trezim pe la aproape 10 kilometri în aer în doar câteva zeci de secunde. Mă afund în scaun cu player-ul urlandu-mi în urechi. Colegul e pe net. Verifică ultimele detalii ale unui drum lung, dar frumos. Avem multe de făcut. Undeva în dreapta noastră se derulează imagini incredibile. Norii devin o mare albă şi pufoasă, iar geamul începe să îngheţe un pic.

Trei ore de zbor şi anunţul inerent: prepairing for landing. Dortmund-ul e dedesubt, în ceaţă. Doar turnul radio tv al oraşului sparge semeţ plafonul de nori pe care noi ne pregătim să îl trecem, în sens invers însă. Sunt doar patru grade şi mici rafale de vânt ce îţi îngheaţă respiraţia, ne anunţă pilotul italian al aeronavei.

„ooooooo” exclam eu pe pista aeroportului. Într-adevăr aerul e mult mai tare ca în vară când am aterizat aici. Şi mult mai curat. Totul miroase altfel. Urmează checking-ul şi recuperarea bagajelor. Zâmbete amabile peste tot. Dar şi prima înjurătură a lui Bogdan: bagajul lui e puţin deteriorat… a la România.

Vine şi expresul ce ne va duce în civilizaţie. O distanţă comparabilă cu cea dintre locul unde stau eu în Bucureşti şi Băneasa. Zâmbesc în sinea mea şi nu cred că o vom parcurge în cele 20 de minute anunţate. Motorul autobuzului toarce constant undeva la 100 de kilometri pe oră. Şi-n exact în timpul anunţat coborâm în Hauptanbahnhof, gara oraşului.

Eu cel puţin sunt puţin contrariat. Bogdan zâmbeşte cu subînţeles. Germanii sunt renumiţi pentru exactitate, precizie care să nu le dea prea mari bătăi de cap. Spre deosebire de Paris, Madrid, sau idiotul de Bucureşti, oraşul german este construit pe o reţea de străzi bine pusă la punct, cu un centru precum o centură în jurul gării mari.

„Nu ai cum să te rătăceşti aici, îmi spune colegul şi prietenul meu. Toate liniile de metrou uşor duc la gară şi pleacă de la gară. Dacă simţi că nu mai ştii unde te afli cobori la hauptbahnhof (gara n. a.) şi de acolo pleci în direcţia dorită”. Metroul uşor din Dortmund foloseşte fosta reţea de transport în comun de suprafaţă coborâtă în subteran tocmai pentru eficientizarea şi fluidizarea traficului rutier.

Gara oraşului e un furnicar. Agitaţie permanentă fie că e dimineaţă, fie că e seară. La precizie de secundă trenurile ies şi intră din incintă. Oameni care circulă permanent dovedind că, în ciuda ratei mări a şomajului, oraşul ştie să supravieţuiască frumos. S-a reorientat imediat după ce exploatările miniere din zona Ruhr au fost închise. Portul şi dezvoltarea domeniului hitech asigură existenţa aşezării pentru care fotbalul şi berea reprezintă un ideal în viaţă.

Puţin derutaţi încercăm să dăm de capătul sistemului de eliberare a tichetelor de metrou. Lipsesc barele pentru accesul pe peron, nicio casă de eliberare cartele. Ci doar nişte cutii înalte precum automatele de dulciuri cafea şi ţigări. Un panou electronicizat ne invită să îl explorăm: în germană. Asta până ne prindem de faza că ştie să vorbească şi pe limba lui Shakespeare. Dar tot întortocheat se dovedeşte a fi.

De noi se apropie încet un individ înalt, solid îmbrăcat în pardesiu şi cu un diplomat în mână. Zâmbitor ne întreabă în germană ceva. Bogdan, cunoscător cât de cât al limbii lui Goethe, se încurcă puţin, eu îmi zic: am încurcat-o. Înveselit şi mai tare neamţul o dă pe engleză şi deodată se face lumină: vrea să ne ajute să cumpărăm tichete de metrou. Răsuflăm şi noi uşuraţi şi ne lăsăm îndrumaţi în folosirea sistemului. Băgăm fişele în aparat şi uraaaa, avem cartela în mână. Mulţumim frumos, zâmbind, aşa cum am fost învăţaţi în cei şapte ani de acasă şi coborâm pe peron, uitând evident să „compostăm” biletul. Puţin speriaţi ne uităm în stânga şi în dreapta aşteptând să fim luaţi de guler de zdrahonii de controlori. Dar nici urmă de ei.

Sideraţi, numărăm cele trei staţii până la Schutzenstrasse. În nici 10 minute ajungem la destinaţie şi încercăm să ne orientăm în spaţiu. Cam greu într-o lume pline de cuvinte în care consoanele predomină. Norocul nostru că mai dibuim pe ici pe colo înţelesul lor. Le mai calchiem puţin şi într-un final ne trezim în mijlocul străzii căutate, în faţa hotelului.

Mă opresc adulmecând în jur şi scrutând zarea neînţelegând nişte lucruri. Lipsesc maşinile parcate aiurea pe trotuar, lipsesc zgomotele asurzitoare ale claxoanelor când semaforul trece pe verde. Nu se aud înjurături. E ceva nou. Aproape că a trecut neobservat faptul că nu am văzut decât un singur gigant auto de genul jeep-urilor. Ceva nu e în regulă. Ori nemţii sunt săracii Europei şi nu îşi permit luxul românilor. Ori sunt destul de realişti şi ştiu în ce să investească. La prima variantă renunţ, pentru că ei sunt peste noi ca valoare: atât economică, cât şi mentală. Valoarea pentru ei se raportează la alte dimensiuni.
Alles Gute!

noiembrie 2009

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>