Ultima ora
Publicat: joi, 22 iunie 2017

Soluții românești pentru distrugerea asteroizilor și eliminarea deșertului Sahara

Inventatorii români pot salva lumea de un posibil asteroid care se îndreaptă spre Pământ, pot umezi Sahara sau pot oferi soluții pentru rezistența caselor în fața cutremurelor și inundațiilor. Astfel de concepte au fost prezentate marți în cadrul unei expoziții la care au participat inventatori de la 15 ani la 60, fiecare cu soluții recunoscute la Geneva.

Încă de la intrarea în spațiul expozițional amenajat într-una din sălile Palatului Parlamentului se poate simți aerul curat. În primul stand din partea dreaptă a sălii, o fată cu părul vopsit de un roșu aprins, având pe cap cu o bentiță cu urechi desenează, pentru că unde sunt invenții, este și artă.

Căutând să dau de sursa aerului curat ajung la un stand unde mai multe aparate stau unul peste celălalt și dinspre care se simt adieri, deși nu sunt ventilatoare. Aici îl găsesc pe Bănculescu Dumitru, în vârstă de 66 de ani care a inventat Convertorul electrocinetic care purifică aerul.

‘În Convertorul electrocinetic se realizează plasmă rece. În mediul acesta plasmatic se creează și un efect mecano-electric prin care aerul este deplasat. Aparatele nu conțin filtre, motoare. Ele sunt statice. Aerul este tras și împins în față fiind purificat la un nivel pe care nu-l realizează niciun alt purificator din lumea aceasta. Noi distrugem totul și lăsăm aerul perfect curat. Nu avem concurență în lume și cu toate acestea nu am putut să ne dezvoltăm din motive care nu țin de noi. Când Athenee Palace a fost invadat de mucegai, noi am scos mucegaiul cu aceste aparate. Avem și aparate mari industriale de purificat aerul’, îmi spune Bănculescu.

El mă asigură că un aparat proiectat în intersecții ar curăța aerul poluat în zonă.

‘Avem și un aparat proiectat pentru intersecții, precum Piața Romană și Universitate care pot trage aerul poluat. Acesta este depoluat, încărcat cu ozon și băgat în canalizare de unde iese aer curat. Noi am verificat, avem o realizare în miniatură’, a mai arătat inventatorul.

Vizavi de el pășeșc în domeniul SF dar realizabil, conform inventatorilor români, la standul unde există machete de nave spațiale și aparate care pot ajuta omenirea în cazul unui eveniment asemănător celui prin care dinozaurii au dispărut. Grupul de cercetători români au descoperit cum putem să călătorim în spațiu cu resurse minime de energie sau să facem atmosferă pe Marte.

‘Acesta este un tun contra asteroizilor. Este format din două oglinzi parabolice, una mare și una mică având același focar. Oglinzile sunt puse față în față. Aceasta captează energia de la soare, o concentrează în focar, care este același ca al oglinzii mici și oglinda mică reversează și creează o rază de lumină de foarte mare intensitate. Dacă este concentrată pe un asteroid, vaporizează local și deviază. Asteroidul care a distrus dinozaurii acum 60 milioane de ani avea 37 de kilometri. Nu era mare. E foarte posibil ca din întuneric să apară altul. O altă aplicație a acestei idei este curățarea deșeurilor spațiale care sunt în jurul pământului. În așa ceva ar trebui să investească o confederație de state. Acest dispozitiv poate fi folosit și pentru teraformarea planetei Marte. Trimițând raza spre planeta Marte poți vaporiza solul și să obții o atmosferă. Vrem să eliminăm deșertul din Sahara creând o rețea de canale, trimițând raza, prin care să dăm drumul la apa alcalină să circule’, spune Sandu Constantin, de la Institutul Naționale de Cercetare-Dezvoltare motoare cu turbină — COMOTI, unul dintre cei patru inventatori care au realizat aceste machete.

În ceea ce privește miniatura navei spațiale el spune că ‘aceasta se deplasează în colul de lumină generat de tunul contra asteroizilor’.

‘Primește energia din acea rază de lumină, o concentrează în oglinda mică și o introduce în dispozitivul de admisie a navei unde este utilizată pentru propulsie. Este și un sistem de celule fotovoltaice care preia lumina concentrată venită de la acest sistem și o transformă în energie electrică deși nava se află la o mare distanță de soare. E ca la troleibuz. Navele primesc energie de la aceste raze de lumină. Aceste invenții sunt rezultatul unui colectiv format din Valentin Silvestru, Dan Brașoveanu și Octavian Anghel’, mi-a explicat inventatorul.

Mai departe, ajung la niște fete de 15 ani, Liana Maria Ivașcu și Daria Mihaela Florea, care cresc cristale în laborator, iar apoi le atașează la diverse accesorii.

‘Acestea sunt niște cristale pe care le-am crescut noi dintr-o substanță, printr-un procedeu chimic. Ele sunt destul de sensibile, trebuie ținute în anumite condiții de temperatură, paharul trebuie spălat într-un anumit mod dar am reușit să le creștem, am reușit să le atașăm de bijuterii și astfel am creat inele, cercei, lanțuri, pe care le purtăm și noi’, povestesc cele două fete.

În apropierea lor dăm de Andrei Flavian Ghioca, un tânăr de 18 ani care ‘meșterește’ la o mașină ce pare de jucărie, iar pe masa din fața lui stă conectat la un laptop. Se pare că ‘mașinuța’ este un robot ce poate detecta scurgerile de gaze.

‘Acesta este un robot capabil să detecteze gaz. El cercetează o cameră și în momentul în care detectează o pierdere de gaz se oprește în locul în care a ajuns prin printr-un semnal sonor anunță că este un pericol. Poate fi controlat atât manual, cât și autonom, adică merge singur să inspecteze fiecare colț’, spune Andrei.

Din când în când, unii expozanți se plimbă pe o trotinetă electrică sau pe o bicicletă care arată puțin diferit față de cele din parcuri. Îmi spune despre ce este vorba Alexandru Vasiliu, business development manager la e-TWOW.

‘Trotinetele electrice sunt produse în România. Specificațiile sunt cele mai bune de pe piață, la ora actuală. Vorbim aici de autonomii cuprinse între 30-40 kilometri, viteze între 26-32 km/oră, au sub 11 kilograme. Le fabricăm la Craiova, avem service-uri și piesele asigurate pe tot teritoriul României prin parteneri și așa mai departe. În ceea ce privește bicicleta, tot ce ține de a fi o bicicletă au fost componente cumpărate. Noi ne-am ocupat de partea electrică. A fost nevoie de așa ceva pentru un proiect de ecoturism în Delta Dunării. Trebuia să încapă într-o barcă și să meargă pe nisip, macadam și așa mai departe. De aceea are forma asta puțin mai ciudată’, susține Vasiliu, care invită pe toți cei care trec pe la standul său ‘să dea o tură’.

Aflăm de la George Poteraș, în vârstă de 61 de ani, director științific la Institutul Național de Cercetare pentru Protecția Mediului, că pot exista centrale electrice verzi de producere curentului. Se pare că o singură centrală poate produce atât energie eoliană, cât și fotovoltaică sau din maree.

‘Avem un model de obținere a energiei regenerabile din 3 surse: cea a valurilor, eoliană și solară. Energia valurilor o obținem practic poziționând acest model pe coaste. El funcționează permanent, indiferent de zi sau noapte. Dacă nu merg toate trei în același timp, cel puțin una din cele 3 surse funcționează. El a fost gândit ca un complex care poate fi amplasat pe coasta mării, a unor oceane. Dimensiunile pot fi considerabile astfel încât puterea instalată să fie destul de mare, de genul unei uzine de producere a curentului electric. Credem că poate ajunge la nivelul unui complex care scoate energie pe bază de cărbune’, conchide Poteraș.

Pentru că Aeroclubul României cumpără parașute din Bulgaria, un cercetător român a decis să facă una care să intre pe piață anul viitor.

‘Este un proiect de cercetare pe care l-am făcut în colaborare cu Aeroclubul României. Este o capotă pentru antrenament. Acum Aeroclubul cumpără tot ce este capotă din Bulgaria și s-au gândit cum putem realiza o variantă mai ieftină și mai personalizată pentru elevii români. Acesta este doar un prototip, dar s-ar putea să intrăm pe piață anul viitor’, a spus Adrian Saliștean (40 ani) care lucrează în departamentul de textile pentru Cercetare Aeronautică — Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie și care mi-a arătat o parașută de salvare pentru parapantă premiată la Geneva în 2012.

Alexandru Ghilduș, profesor universitar și președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici din România, are la standul său trei invenții, respectiv toalete pentru care are medalii de aur la Geneva, un dispozitiv de făcut sport la birou stând pe scaun și o soluție de construcție a caselor pentru ca acestea să devină imune la cutremure și inundații.

‘Aceasta este o invenție brevetată și câștigătoare a unei medalii de aur la Geneva în acest an. Sistemul propune creșterea gradului de igienă în spațiul public și acasă. Permite o acționare facilă, cu acționare mecanică sau automată, doar prin senzori, fără atingerea obiectului sub nicio formă. Pentru spațiul public unde acolo impactul de natură psihologică ne face să avem mari rețineri în utilizarea toaletelor publice, îi ofer utilizatorului propria lui interfață, o hârtie numai a lui. El o extrage dintr-un dispozitiv care se amplasează pe toaletele existente și o așează pe colac fără să atingă nimic, cu excepția hârtiei, iar la final apa antrenează hârtia la canalizare’, explică Ghilduș.

Munca la birou nu prea dă posibilitatea de a face mișcare în același timp. Din acest motiv, el a venit cu o soluție ingenioasă.

‘Am fabricat în număr mic și intenționez să cresc numărul. Este ideea ca la birou cei care stau 8 ore la birou să facă mișcare. Mișcarea este gen bicicletă, dar în plan orizontal. Este extrem de simplă, acționarea este relativ ușoară, fără eforturi prea mari. Nu faci musculatură, ci îți întreții starea prin acționarea picioarelor. Dacă l-ai utiliza 8 ore continuu poți să parcurgi echivalentul a 10 kilometri’, potrivit prezentării făcute de inventator.

Cea de-a treia invenție a sa de la stand este pornită dintr-o nevoie urgentă.

‘Am venit cu această variantă de construcție a unei case rezistentă la cutremur 100%. Urmează să facem testările la scară reală. Este un sistem hopa-mitică, deci orice i-ai face el rămâne în poziție. Este un sistem cu balans. Am o greutate centrală, dispare fundația, niște costuri infernale la construcția unei case. Este o calotă sferică cu greutatea concentrată în mijloc și cu o structură extrem de simplă. Zonele în care există pericol de seism sau inundații pot fi dotate cu astfel de case care sunt extraordinar de ușor de construit’, arată cercetătorul.

Invențiile românești prezentate în acest an la Salonul de la Geneva — Elveția (29 martie — 2 aprilie 2017), cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, au fost premiate de către membrii Juriului Internațional cu 34 de medalii de aur și 8 medalii de argint, cărora li s-au adăugat și 10 distincții speciale, potrivit Ministerului Cercetării și Inovării (MCI).

În standul României realizat sub egida Ministerului Cercetării și Inovării, care a asigurat selecția invențiilor și plata participării acestora la Salon, au fost prezentate 40 de invenții. Alte 8 invenții românești au fost prezentate pe costuri proprii.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>