Ultima ora
Publicat: vineri, 21 februarie 2014

Standard&Poor's: Ucraina ar putea intra în încetare de plăți

Ucraina ar putea intra în încetare de plăți după acutizarea crizei politice din țară, avertizează Agenția Standard & Poor’s (S&P), care a retrogradat vineri ratingul guvernului de la Kiev pentru a doua oară în trei săptămâni, la nivelul „CCC”.

S&P a menţinut perspectiva negativă asupra ratingului Ucrainei, acuzând un risc ridicat ca guvernul condus de preşedintele Victor Ianukovici să nu îşi poată onora obligaţiile financiare, relatează Bloomberg.

„Considerăm acum că este probabil ca Ucraina să intre în încetare de plăţi fără o schimbare a situaţiei în bine, la care nu ne aşteptăm”, scriu analiştii S&P.

Pe 28 ianuarie, după demisia premierului Mikola Azarov şi suspendarea liniei de finanţare de 15 miliarde de dolari oferită de Rusia la finele anului trecut pentru a-l determina pe Ianukovici să se retragă dintr-un acord de liber schimb cu UE şi să rămână în sfera de influenţă a Moscovei, agenția a coborât din nou ratingul guvernului ucreainean, la nivelul ”CCC+”.

Ajutorul financiar a fost reluat marţi cu o tranşă de 2 miliarde de dolari, plătită cu scurt timp înainte ca forţele de ordine loiale guvernului să încerce să elibereze Piaţa Independenţei din Kiev, epicentrul protestelor, dând naştere violenţelor care au continuat până joi inclusiv.

Decizia din noiembrie a preşedintelui a fost urmată de trei luni de proteste pro-Vest şi împotriva administraţiei Ianukovici, care au ecaladat începând de marţi în ciocniri violente între protestatari şi forţele de ordine. Violenţele de la Kiev şi din alte oraşe mari din Ucraina s-au soldat începând de marţi noapte cu cel puţin 77 de morţi şi peste 1.000 de răniţi, potrivit presei internaţionale.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>