Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

SUA CRITICĂ DIN NOU modificările aduse Codului Penal de Parlamentul României

Publicat: sâmbătă, 21 decembrie 2013

Ambasadorul american în cadrul OSCE, Daniel Baer, se referă la situația din România într-o scrisoare către conducerea organizației, el evocând în context modificările aduse Codului Penal în Parlament. „Statele Unite sunt preocupate de recenta aprobare de catre Parlamentul român a unor propuneri de amendamente la Codul Penal, prin care care aleşii vor capata imunitate în faţa anchetelor pentru corupţie şi investigaţiilor privind conflictul de interese”, se arată în scrisoarea publicată de ziare.com. „Observăm ca aceste amendamente au fost trecute fără consultări publice şi dezbateri, şi fără a oferi autorităţilor judiciare ori societăţii civile posibilitatea să intervină. Dacă vor fi promulgate, aceste amendamente vor reduce transparenţa şi vor slăbi domnia legii, îngreunând anchetele privind corupţia conduse de Direcţia Naţională Anticorupţie şi alte autorităţi. Facem un apel către Parlamentul României şi celelalte instituţii guvernamentale să reconsidere această măsură şi să se asigure că legislaţia română respectă angajamentele ţării către OSCE privind domnia legii şi buna guvernare”, scrie Daniel Baer Consiliului Permanent al OSCE.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=20369

Publicat de la data dec. 21 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 iulie 2018, 19:22
 

VNV
Soare
30°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 29°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 28%
Vânt: 11 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:46
Apus: 20:57
Prognoza 17 iulie 2018
Zi
 

VSV
Înnourat
31°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

V
Predominant senin
18°C
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 114.784 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team