Ultima ora
Publicat: marți, 27 iunie 2017

SUA: Decretul anti-imigrație al lui Trump poate fi pus parțial în aplicare, conform unei decizii a Curții Supreme

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni punerea parțială în aplicare a extrem de controversatului decret anti-imigrație al președintelui Donald Trump, în așteptarea examinării lui la toamnă, transmite AFP.

Decretul care interzice intrarea în SUA a cetățenilor din șase țări majoritar musulmane — Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen — se aplică de acum oricărei persoane care „nu a stabilit o relație de bună credință cu o persoană sau o entitate din SUA”.

Practic, orice cetățean din cele șase țări care va fi total necunoscut autorităților americane nu va primi acces pe teritoriul SUA, conform deciziei celor nouă judecători ai Curții Supreme.

„Acceptăm parțial recursurile (privind decretul) și acceptăm să suspendăm parțial (deciziile care au blocat aplicarea sa)”, au rezumat judecătorii decizia lor extrem de așteptată.

Hotărârea a fost anunțată în ultima zi a sesiunii anuale a Curții Supreme, instituție care în SUA are ultimul cuvânt în legătură cu toate subiectele care necesită o interpretare a Constituției.

Această decizie de luni a Înaltei Curți este o victorie relativă, însă cu toate acestea notabilă, pentru Donald Trump, al cărui celebru decret a fost suspendat de mai mulți judecători, în primă instanță și în apel.

Nu doar că magistrații Curții Supreme acceptă ca decretul să fie pus în aplicare parțial, dar îi oferă președintelui american o șansă de a obține o victorie judiciară finală care ar anula toate înfrângerile suferite în justiție până acum în acest dosar.

Va fi nevoie probabil de mai multe zile pentru ca măsurile prevăzute de decret să fie puse în aplicare pe deplin de către poliția americană la frontiere.

Decretul inițial, care a fost atât de controversat, prevedea închiderea temporară a frontierelor SUA pentru cetățenii din cele șase țări majoritar musulmane, precum și pentru toți refugiații.

Faimosul decret a avut două variante, care au fost blocate de tribunale în februarie și martie. Deciziile de suspendare a măsurii au fost denunțate de Donald Trump drept simptomatice pentru o ‘justiție politizată’.

Președintele își apără inițiativa, cea mai criticată dintre măsurile sale, dând asigurări că ea răspunde unei probleme de securitate națională legate de venirea în țară a unor indivizi potențial periculoși.

CITEȘTE ȘI:

Trump salută decizia Curții Supreme de a permite punerea parțială în aplicare a decretului anti-imigrație

Sursa: AGERPRES

 

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>