Ultima ora
Publicat: luni, 25 martie 2013

Subvenţiile pentru agricultură vor fi acordate conform actualului sistem până în 2020

Ministerul Agriculturii informează că România a reuşit să obţină o prelungire a aplicării SAPS până în anul 2020, care se va acorda împreună cu celelalte scheme de plată propuse de noua reformă: înverzirea, tinerii fermieri, fermele micii şi sprijinul cuplat de producţie (de genul celui acordat în prezent la ovine).

Saptamana trecuta a avut loc, la Bruxelles, cea de-a 3232-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene – Agricultura si Pescuit. Delegatia Romaniei a fost condusa de Achim Irimescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Scopul intalnirii l-a constituit adoptarea mandatului Consiliului privind Pachetul legislativ pentru reforma PAC, in vederea demararii trialogului cu Parlamentul European si Comisia Europeana in 11 aprilie.

Astfel, Consiliul a supus atentiei ministrilor acele elemente cu caracter politic, esentiale in vederea atingerii unui acord intre statele membre UE, precum: sistemul de plata pe suprafata, flexibilitatea intre piloni, schema de inverzire, schema pentru sprijin cuplat, cotele de zahar.

Pentru Romania au fost de maxim interes urmatoarele puncte: posibilitatea mentinerii SAPS ca plata tranzitorie premergator trecerii la SPS, o alocare mai importanta pentru sprijinul cuplat, posibilitatea revizuirii deciziei de transfer de fonduri intre piloni, flexibilizarea si o mai buna adaptare a cerintelor de inverzire la specificul national, prelungirea regimului de cote la zahar, marirea sprijinului pentru infrastructura zonelor forestiere.

Desi negocierile s-au concretizat cu o crestere a sprijinului cuplat de la 10% la 12% din anvelopa financiara nationala pentru platile directe, Romania va continua sa-si sustina pozitia initiala, de extindere a procentului pana la 15%, procent propus si de catre Parlamentul European.

O flexibilitate mai mare de revizuire a deciziei statului membru in ceea ce priveste transferul dintre piloni reprezinta, de asemenea, un mare castig al negocierilor.

La plata pentru inverzire – subiect cu pronuntat caracter politic, s-a reusit reducerea procentului destinat zonelor de interes ecologic de la 7% la 5% si, cresterea acestuia pana la 7% abia in anul 2018 si doar in urma unei evaluari a Comisiei, care sa ia in considerare impactul asupra mediului, veniturile fermierilor si productia agricola.

De asemenea, pozitiile ferme ale statelor membre au determinat reducerea procentului sanctiunii pentru inverzire de la peste 100%, cum a fost propus initial de catre Comisia Europeana, la 25% din plata efectuata. Totodata, prin excluderea criteriilor de inverzire din cerintele de baza aferente unor masuri de dezvoltare rurala cu plata pe suprafata, la calculul pierderii de venit nu se va deduce plata pentru inverzire.

Sistemul cotelor de zahar a fost prelungit pana in anul 2017. Pentru infrastructura zonelor forestiere s-a obtinut o crestere a intensitatii sprijinului de 25 puncte procentuale, de la 75% la 100%.

Cel mai important punct obtinut de catre Romania il reprezinta introducerea unei noi prevederi care sa permita compensarea diferentei nivelului de plati directe in comparatie cu statele membre aflate peste media UE. Propunerea apartine Romaniei si reprezinta o solutie agreata de Consiliu si Comisie referitor atat la asigurarea unei convergente externe mai echitabile intre statele membre UE, cat si in vederea sprijinirii financiare a fermierilor in mod proportional conditiilor noii reforme.(SURSA: RECOLTA.EU)

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>