Ultima ora
Publicat: marți, 11 aprilie 2017

Succes feminin românesc la MARATONUL de la POLUL NORD 2017!

De profesie asistent farmacie la CATENASimona Dumitrescu, membru Catena Racing Team, a reuşit o performanţă remarcabilă la ediţia 2017 a celebrei competiţii. Ea a cucerit locul II la singurul maraton din lume (42.195km), desfășurat integral pe calota glaciară, în condiţii  extreme de vânt şi temperaturi negative, cuprinse între -15°C și -30°C.
       ”Sunt foarte mândră că steagurile României şi Catena Racing Team au fluturat în cel mai nordic loc al Planetei, la exact 90° latitudine nordică, deasupra lumii!” – a declarat imediat după cursă Simona Dumitrescu. „Mulţumesc tuturor colegilor şi prietenilor care m-au susţinut de atâta timp, mulţumesc pentru gândurile frumoase, urările şi încurajările primite de pretutuindeni, din partea atâtor oameni, mulţumesc pentru încrederea acordată şi îndeplinirea acestui vis!”.
 
         
 
       Pentru colegi, prieteni, fani, dar şi pentru reprezentanţii mass – media, vă anunţăm că Simona Dumitrescu va sosi în ţară, miercuri 12 aprilie 2017, ora 17,35 pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti (zbor nr. LH 1420, Lufthansa, Frankfurt – Bucureşti).
 
         Remarcabil este faptul că Simona Dumitrescu a devansat-o pe campioana la maraton Kit Ching Yiu (Hong Kong), multiplă campioană naţională, participantă la C.M.de Atletism (Beijing 2015) şi la J.O.de la Rio de Janeiro 2016 (loc 39, cu Record National – 2h36’11”)
 
          Iată clasamentul Women’s Marathon la The North Pole Marathon 2017:
            1. Frederique Laurent (FRA) 6:21.03 hrs
            2. Simona Dumitrescu (ROM) 6:35.41 hrs
            3. Kit Ching Yiu (HKG) 6:37.18 hrs
            4. Heidi Makilammi (FIN) 7:51.59 hrs
            5. Jimena Taracena (MEX) 7:57.22 hrs
            6. Sandra Bianchini (ITA) 8:34.10 hrs
            7. Amanda Younge (IRL) 8:58.14 hrs
            8. Emma Davis (GBR) 9:16.59 hrs
            9. Rachel Fielden (GBR) 9:16.59 hrs
            10. Regina O’Reilly (IRL) 10:32.03 hrs
            11. Roxy Paine (USA) 11:00.22 hrs
            12. Cristina Loth (USA) 12:15.53 hrs
            13. Lisa Richardson (USA) 12:15.53 hrs
 
         Despre Catena Racing Team
         Palmaresul obţinut de cei peste 600 membri Catena Racing Team (preşedinte Dr. Radu George) în perioada 2014 – 2016 este unul impresionant: 171 de Podiumuri (45 Medalii de Aur, 69 Medalii de Argint, 57 Medalii de Bronz) şi numeroase Premii şi Diplome Speciale pentru Cea mai numeroasă şi Cea mai inimoasă echipă. La toate acestea se adaugă organizarea a 4 ediții ale Campionatului National de Fotbal și 3 ediţii ale Campionatului Naţional de Handbal Feminin ”Prinde Aripi”, dar şi trofeele şi podiumurile cucerite de echipa naţională de fotbal CRT în 2015 (Locul I – Medical&Pharma Football Cup şi Romanian Corporate Sports, Football – ediţia de toamnă, Locul III – Christmas Charity Cup) şi în 2016 (Locul I – Medical&Pharma Football Cup, Locul  II – Romanian Corporate Sports 2016 – Football – ediţia de primăvară şi Christmas Charity Cup, Locul  III – Romanian Corporate Sports 2016 – Football – ediţia de toamnă).
         Numai în anul 2016 membrii CRT au cucerit aproape 100 de podiumuri (27 locuri I, 38 locuri II, 32 locuri III) în 41 de competiţii, la categoriile individual, echipe (Duatlon, Triatlon, Semimaraton, Maraton) şi cu Echipa Naţională de Fotbal. Şi varietatea disciplinelor sportive la care au concurat este impresionantă: MTB, alergare (cross, Semimaraton, Maraton, alergare montană beach run), Duatlon, Triatlon, tenis de camp, tenis de masa, fotbal, tir sportiv.
         În 2017, au fost cucerite deja 4 podiumuri la importante competiţii, precum WinterTriatlon Izvorani 2017, Semimaraton Intersport Braşov 2017, Bucharest 10k&Family Run 2017, Wizz Air Cluj Napoca International Marathon 2017.
Participarea Simonei Dumitrescu la această competiţie a fost susţinută de CATENA – farmacia inimii şi CATENA RACING TEAM.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>