Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Tăriceanu şi-a susţinut soluţiile pentru situaţia "nefirească şi absurdă" din PNL

Publicat: sâmbătă, 23 februarie 2013

Amendamentele propuse la Statutul partidului de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, printre care alegerea uninonimală a Biroului Permanent Național și desemnarea candidatului PNL la președinție printr-un scrutin intern, sunt menite să redea curajul cu care s-a făcut remarcat partidul la începutul anilor 90.

„Trebuie să ne demonstrăm că în PNL funcționează regulile liberale și de competiție. PNL a fost singurul partid care în anii 90 a avut curajul să vorbească despre NATO și UE, a fost un partid al propunerilor curajoase și vrem să rămânem un partid al reformelor benefice pentru România. O formulă deschisă de vot uninominal va da fiecărui participant la congres posibilitatea de a fi ales”, a spus Tăriceanu, vineri la Congresul Extraordinar PNL.

Liderul PNL a spus că situația actuală din partid este nefirească și absurdă, iar amendamentele pe care le propune au rolul de a reda imaginea clară a unui partid liberal și democratic.

Tăriceanu a subliniat faptul că ține foarte mult la propunerea de desemnare a candidatului PNL pentru funcţia de preşedinte al României prin votul tuturor membrilor PNL.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=150

Publicat de la data feb. 23 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 august 2018, 11:28
 

NE
Soare
26°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 30°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 53%
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 6:23
Apus: 20:15
Prognoza 20 august 2018
Zi
 

ENE
Parţial însorit
31°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Predominant senin
18°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22 Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.901 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team