Ultima ora
Publicat: luni, 10 aprilie 2017

Țările din sudul UE, reuniune pentru a-și demonstra „unitatea” în perioada post-Brexit

Madridul găzduiește luni un summit al țărilor sudice din Uniunea Europeană decise să-și demonstreze dorința de aprofundare a Uniunii, reuniune ce intervine la puțin timp după declanșarea Brexitului, comentează AFP.

Summitul va reuni la Palatul Pardo, în apropiere de capitala spaniolă, șefi de stat și de guvern din Spania, Franța, Italia, Portugalia, Malta, Cipru și Grecia pentru a treia oară începând din septembrie în 2016.

Cei șapte se vor întâlni pentru un „prânz de lucru” și își vor încheia reuniunea în jurul orei locale 17:00 (15:00 GMT).

Această întâlnire oferă țărilor respective oportunitatea de a „lansa un mesaj de unitate și de angajament în favoarea proiectului de integrare europeană într-un moment decisiv în istoria UE”, subliniază într-un comunicat guvernul spaniol.

„Europa trebuie să continue să lucreze pentru a prelua în propriile mâini subiecte care preocupă majoritatea cetățenilor și vizează consolidarea proiectului său de integrare”, mai indică textul.

Viitorul UE după ieșirea Marii Britanii va fi pe ordinea de zi, conform comunicatului citat, la fel ca și imigrația, politica economică și sociala și politica de apărare. În același text se mai spune că „voce singulară” a acestor șapte state sudice nu aduce prejudicii unității celor 27 de state membre ale UE. Ele se pronunță pentru „convergența economică și socială” și pentru o politică favorabilă „creșterii și ocupării forței de muncă”.

Această temă se va afla în centrul „declarației comune” a celor șapte state, ce intervine cu mai puțin de două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța în 23 aprilie, în contextul în care candidata de extrema dreaptă Marine Le Pen pledează pentru un program de ieșire din zona euro.

Majoritatea oaspeților conservatorului Mariano Rajoy — care declarase în trecut că victoria Marinei Le Pen ar fi o „catastrofă” — sunt lideri de stânga (președintele francez François Hollande, prim-ministrul italian Paolo Gentiloni, premierii grec Alexis Tsipras, portughez Antonio Costa și maltez Joseph Muscat), cu excepția președintelui cipriot Nicos Anastasiades.

Siria, potrivit unei surse diplomatice franceze, se va afla, de asemenea, pe ordinea de zi a summitului de la Madrid.

Aliații regimului sirian (Rusia, Iran, Hezbollah) au amenințat duminică cu represalii pe cei care vor „agresa” Siria, în urma loviturilor americane cu rachete vineri asupra unei baze aeriene a armatei siriene în centrul țării.

Situația din Grecia ar putea fi și ea abordată, în condițiile în care Atena a anunțat vineri că acceptă cerințele de reformă ale creditorilor săi, în speranța de a primi un nou credit permițându-i să evite pericolul de intrare în incapacitate de plată.

Creditorii Greciei, FMI și zona euro, sunt împărțiți cu privire la problema datoriei Greciei. Fondul Monetar Internațional (FMI) cere o scădere substanțială a datoriei grecești, exclusă de Berlin, și măsuri suplimentare de austeritate.

Acest al treilea summit ‘Med 7’ intervine înainte de Consiliul European din 29 aprilie la Bruxelles, în cadrul căruia UE urmează să decidă asupra principalelor principii de negociere cu privire la Brexit.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>