Ultima ora
Publicat: luni, 04 martie 2013

Terasele din Centrul Vechi vor putea rămâne deschise până la 4 dimineața

Potrivit unei dispoziţii emise, luni, de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, terasele din Centrul Istoric vor putea funcţiona, din 15 martie, până la ora 4.00, muzica şi spectacolele până la ora 22.00, iar organizarea de nunţi şi botezuri este interzisă.

De asemenea, terasele sezoniere din Centrul Istoric pot funcţiona pe domeniul public sau privat al municipiului şi pe terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice pe o perioadă de timp determinată, cuprinsă în intervalul 15 martie – 15 noiembrie al fiecărui an.

Potrivit dispoziţiei, terasele sezoniere pot fi amplasate numai în locurile pentru care se obţine aviz de la Direcţia Generală Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). Amplasamentele vor fi aprobate în ordinea primirii solicitărilor, spaţiul alocat terasei neputând depăşi lungimea faţadei localului. La avizare, trebuie să se urmărească, pe cât posibil, ca terasele învecinate să aibă lăţimi egale.

Poate fi avizată amplasarea teraselor pe trotuare care au lăţimea minimă de trei metri, cu obligaţia de a se păstra un spaţiu liber pentru circulaţia pietonilor, înspre carosabil, cu lăţimea minimă de 1,50 metri, precum şi pe partea carosabilă a străzilor exclusiv pietonale, cu condiţia de a păstra o zonă liberă cu lăţimea de patru metri, pentru intervenţiile de urgenţă.

Pentru delimitarea teraselor, pot fi folosiţi parapeţi mobili, realizaţi exclusiv din lemn şi/sau metal cu înălţimea maximă de un metru, şi/sau aranjamente florale verzi, care trebuie întreţinute. Sunt interzise, conform dispoziţiei, jardinierele de plastic şi a plantelor decorative artificiale. Totodată, se interzic construirea platformelor, utilizarea covoarelor din materiale plastice, mobilierul pliant sau din plastic.

Mobilierul, care va fi, de asemenea, avizat de Direcţia Dezvoltare Urbană, va fi compus din seturi identice, cu o structură din lemn, răchită sau metal, în concordanţă cu arhitectura clădirilor şi restul elementelor care alcătuiesc terasa, evitându-se culorle stridente. Umbrelele teraselor din Centrul Vechi nu trebuie să aibă alte culori decât cele din cromatica alb-beige, iar amplasarea de cortine de protecţie împotriva vântului şi ploii pe terase este interzisă, se mai precizează în dispoziţia dată de Oprescu.

De asemenea, nu pot fi amplasate pe terasă piese de mobilier pentru pregătirea produselor sau spălarea veselei, vitrine sau standuri de prezentare a produselor şi nici televizoare, plasme sau video-proiectoare. Singura publicitate permisă este cea pentru local şi pentru firma contractată pentru amenajarea terasei, cu respectarea paletei cromatice şi achitarea taxei de publicitate.

Muzica şi spectacolele live organizate pe terase se vor termina la ora 22.00, potrivit unei alte prevederi din dispoziţie.

Organizarea de evenimente festive private, precum nunţi şi botezuri, pe terasele din Centrul Istoric este interzisă.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>