Ultima ora
Publicat: luni, 24 aprilie 2017

Top 20 companii din IT pentru care să lucrezi

eMAG, Amazon și Adobe sunt companiile care ocupă podiumul în studiul realizat de Andreia Pătroiu, fondator al Talent Browse, împreună cu revista Biz.

Studiul Top 20 companii din IT pentru care să lucrezi a acordat în mod special atenție companiilor ce au pus accentul pe impactul pe care îl au angajații în companie și pe piața locală, companii în care angajații simt că li se recunoaște munca. „Dacă acum zece ani companiile se diferențiau prin adăugarea unor beneficii speciale, precum abonamente medicale pentru întreaga familie sau scheme de pensie privată, au trecut, în timp, la beneficii din ce în ce mai complexe și adaptate nevoilor angajaților, parcă urmărind scala lui Maslow: sedii tot mai moderne și mai colorate, bonusuri de angajare, gadgeturi, pe­treceri tematice, acces la cursuri și conferințe internaționale și chiar susținerea inițiativelor și proiectelor personale în cadrul companiei”, spune Andreia Pătroiu.

La Ubisoft România, din cultura companiei fac parte programe de wellbeing și work & life balance (programe sportive, biciclete Ubikes, competiții sportive de baschet și fotbal, participări la triatlon, maraton, diversificarea programelor și extinderea spațiului dedicat sălii de fitness din incinta studioului, workshop-uri de nutriție, programe dedicate), în timp ce la Deutsche Bank Gobal Technology România se desfășoară și cursuri de fotografie și teatru, lecții de pian, seminarii despre parenting, design, gătit, relații interpersonale, nutriție, stil.

TOP 20 COMPANII DIN IT PENTRU CARE SĂ LUCREZI

  1. eMAG
  2. Amazon
  3. Adobe
  4. Bitdefender
  5. Electronic Arts
  6. ING Software Development Center
  7. Endava
  8. Luxoft
  9. Gameloft
  10. Microsoft
  11. Ixia
  12. Oracle
  13. Deutsche Bank
  14. Ubisoft
  15. Sparkware
  16. NXP Semiconductors
  17. SAP
  18. Amber Studio
  19. Fortech
  20. Vodafone Shared Services

 

Integral pe angajatorulmeu.ro

Foto: Revista Biz

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>