Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Traian Băsescu: Oferta educațională a universităților moderne trebuie să fie adaptată cerințelor pieții muncii

Publicat: duminică, 29 septembrie 2013

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis duminică, 29 septembrie a.c., un mesaj cu ocazia deschiderii noului an universitar.

Vă prezentăm acest mesaj:

„Doresc să adresez salutul meu călduros studenților și profesorilor la inaugurarea unui nou an universitar. Cu siguranță, pentru unii dintre dumneavoastră va fi începutul unei experiențe formative, iar, pentru ceilalți, momentul încununării unor eforturi pe care le faceți încă din primii ani de studii, pregătindu-vă pentru carierele pe care doriți să le îmbrățișați.

România are nevoie de resurse umane bine pregătite, de o tânără generație căreia spiritul de elită și competitivitatea să îi ghideze evoluția viitoare. Globalizarea economică și culturală ne obligă zilnic la un efort educațional suplimentar. Numai universitățile pentru care excelența este o stare firească și care își asumă misiunea universalistă pot realiza cu succes acest efort. Rezultatul depinde de succesul universităților de a forma o gândire care respectă bogăția de tradiții și diversitatea de idei caracteristice lumii contemporane.

Cu tradiție sau mai tinere, mici sau mari, universitățile românești pot deveni poli regionali de dezvoltare, de aceea consider că acest lucru se poate realiza prin adaptarea ofertei educaționale în raport cu cererile reale de pe piața muncii actuale, dar, mai ales, viitoare. Oferta educațională a universităților moderne trebuie să fie adaptată cerințelor pieții muncii. De aceea, universitățile moderne au și obligația față de societate de a intui dezvoltările viitoare și de a forma tineri încrezători în puterea lor de a schimba România, tineri care să-și asume curajos acest salt în viitor.

O parte dintre universitățile noastre sunt și centre de cercetare cu viitor. Viitor bun, care poate fi atins prin accesarea fondurilor europene destinate României și, mai ales, prin câștigarea de fonduri din programul Horizon 2020. Este o responsabilitate socială majoră a universităților axate pe cercetare din România să atragă aceste fonduri și să le concentreze în structuri puternice de cercetare și inovare. Avem un astfel de exemplu de succes, proiectul «Extreme Light Infrastructure» – ELI, cel mai important proiect de cercetare din istoria României, o uriașă oportunitate de a așeza țara noastră pe harta cercetării mondiale. Sunt convins că universitățile din România vor fructifica acest proiect, depunând eforturi susținute pentru orientarea tinerilor către studiul științelor exacte.

Am încredere că împreună trăim într-o comunitate de idealuri și de valori care ne inspiră alegerile și acțiunile. Împreună avem așteptări mari de la o Românie a cărei voce trebuie să conteze, tot mai mult, în lume și este șansa voastră, a tinerilor studenți, și răspunderea dumneavoastră, a profesorilor, să faceți această voce cât mai bine auzită. Vă doresc mult succes!”.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=15336

Publicat de la data sept. 29 2013. Categorii STUDENT NEWS.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

15 decembrie 2018, 5:31
 

ENE
Rafale
-1°C
29 km/h
Perceput de temperatură: -11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 29 km/h ENE
Rafale de vânt: 29 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:45
Apus: 16:36
Prognoza 16 decembrie 2018
Zi
 

NE
Precipitaţii
6°C
Vânt: 18 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 0
Noapte
 

NE
Ploaie
2°C
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 0
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Avertizare meteorologica
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 14-12-2018 Ora : 11 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 19 – 16 decembrie, ora 18Fenomene vizate: ninsori, lapoviță, ploi și poleiZone afectate: conform textului […]

Loto

Horoscop

  • 160.990 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team