Ultima ora
Publicat: luni, 20 februarie 2017

Tu știi ce conţine laptele praf?

Multe dintre proaspetele mămici nu se informează şi nu ştiu care sunt riscurile alimentaţiei bebeluşilor cu lapte praf.

Ditta Depner, educator prenatal: „Laptele praf conţine o listă de E-uri! Dacă vă uitaţi e un fel de oră de chimie!”

Maltodextrina se obţine din amidon din cereale sau cartofi şi este folosită uneori în preparatele destinate culturiştilor, pentru a menţine un nivel ridicat al glucozei în sânge.

Astfel, pe etichetă, printre primele ingrediente apare maltodextrina, substanţă cunoscută în industria alimentară ca aditiv şi care are un indice glicemic de două ori mai mare decât zahărul. Deşi majoritatea formulelor sunt produse din lapte de vacă, acest lucru nu este scris. În schimb, găsim ingrediente precum zerul sau lactoza.

Dr. Niculina Jianu, medic pediatru: „Laptele praf conţine proteine animale. E făcut din lapte de vacă şi sigur că au încercat producătorii să hidrolizeze proteinele, să le adauge fel de fel de lucuri pentru floră ca să nu se constipe copilul sau să aibă o floră adecvată, dar cu toate încercările acestea cel mai de preţ şi mai bun este laptele de mamă.”

Dr. Mihaela Niţă, medic pediatru, consultant în alăptare certificat internaţional: „Capacitatea stomacului este forţată de o cantitate mai mare de lapte praf şi ăsta este un mecanism ulterior pentru dezvoltarea afecţiunilor precum obezitate.”

În compoziţia laptelui praf sunt şi emulgatorii, însă fără niciun rol nutritiv. Aceştia doar ajută la mixarea substanţelor folosite. Altă substanţă care se regăseşte în multe formule de lapte praf este amidonul, care poate duce la alergie şi intoleranţă alimentară.

Semne de întrebare ridică şi uleiurile vegetale. Pe majoritatea etichetelor nu se specifică dacă sunt rafinate sau presate la rece.

Compoziţia laptelui praf conţine şi vitamine şi minerale precum fierul, calciul sau magneziul. Atenţie însă! Acestea sunt obţinute artificial.

Tot mai multe studii vorbesc despre efectele nocive ale aluminiului, care poate creşte riscul de boli gastrointestinale şi probleme renale. Unele formule de lapte praf se vând în cutii care conţin acest material. Astfel, chiar dacă ambalajul este sigilat, produsul nu este steril, aşa cum este laptele matern. De aici şi recomandarea de a steriliza biberoanele şi tetinele, dar şi de a fierbe apa folosită.

Sursa: Digi24

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>