Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Tudorel Toader: Voi trimite proiectul de modificare a legilor Justiției după ce se va exprima toată lumea

Publicat: vineri, 25 august 2017

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat vineri că va trimite la CSM proiectul de modificare a legilor Justiției după ce va primi puncte de vedere de la „toată lumea” – organizațiile profesionale ale magistraților și societatea civilă.

„Cunosc așteptarea de la CSM, de la DNA, de la DIICOT, de la societatea civilă în general. Voi trimite proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiției după ce se va exprima toată lumea, toată societatea, toate organizațiile profesionale. Și, în al doilea rând, după ce se vor exprima puncte de vedere, opinii, critici, cu privire la toate problemele pe care miercuri le-am enunțat. De ce procedez astfel? În primul rând pentru că legile Justiției sunt legile care într-un fel sau altul ne interesează și ne vizează într-un fel sau altul”, a declarat vineri Tudorel Toader.

Tudorel Toader a spus că nu se află în concediu, iar joi a fost în instanțe și penitenciare din țară, însă va vedea „cine și ce puncte de vedere a exprimat”.

„Aștept puncte de vedere cu privire la toate problemele pe care le-am enunțat. Să spună autoritățile statului judiciare, în principal, societatea în general, cu privire la fiecare dintre problemele enunțate. De exemplu, știți dezbaterile, criticile din spațiul public din ultimul an dacă, de exemplu, e bine sau nu ca un procuror, un judecător să se pensioneze azi și să se reangajeze prin votul CSM peste o lună. Eu am propus abrogarea acestei prevederi. Să vedem dacă societatea românească vrea ca magistrații să se pensioneze azi, să se reîncadreze mâine, să cumuleze pensia cu salariul și mai mult să redevină magistrați prin altă procedură decât prin votul CSM. Să spună societatea, lumea de profil juridic sau nu dacă e bine sau nu ca un procuror, un judecător să dea un examen-două, să dobândească grad profesional superior, să muncească la judecătorie și să ia salariu de înaltă curte sau curte de apel sau tribunal. Să spună societatea dacă este corect sau nu ca un magistrat care stă cu chirie într-unul din multele apartamente ale Ministerului Justiției, să plătească 50 lei sau 90 lei chirie pe lună și să-i rămână apartamentul toată viața după pensionare și moștenitorilor lui, în timp ce tinerii magistrați stau cu chirie”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a adăugat că a văzut luările de poziție din spațiul public „focusate” pe 2-3 probleme, însă nu a văzut luări de poziție cu privire la toate problemele din proiectul de lege.

Toader a răspuns unor critici exprimate de asociațiile profesionale ale magistraților, susținând că proiectul de lege nu reprezintă „un experiment judiciar”.

„Nu facem experimente judiciare. Într-un stat de drept nu facem experimente pe cetățeni să vezi — o fi bine sau nu. Proiectele de lege au făcut acest du-te vino între CSM și Ministerul Justiției, acum intră în a treia etapă. Cu privire la organizarea și funcționarea CSM, am preluat majoritatea propunerilor venite de la CSM, la Legea 317. Și asta este una dintre cele trei legi și nimeni nu poate să spună că nu le-a văzut. Cele trei legi au plecat de la CSM, au venit la MJ, s-au dus înapoi la CSM, au venit la MJ, le trimit iar la CSM. Este adevărat că eu ca ministru al Justiției puteam foarte simplu ca propunerile de modificare pe care le-am formulat să le inserez în proiectul de lege, să le trimit la CSM, dumneavoastră, societatea nici să nu cunoască acest lucru, după care să aflați conținutul, să vă vedeți în fața unui fapt împlinit. Asta e tehnica, asta e regula. Așa ați văzut de fiecare dată. Ai proiectul de lege, avizare, modificări, îl pui pe circuit și îl trimiți la Guvern și Parlament. Eu am preferat în această situație, dată fiind importanța fundamentală a legilor justiție, o formulă care, chiar în detrimentul curgerii unui interval suplimentar de timp, să interpun o procedură suplimentară. Adică, propunerile pe care le-am făcut, 30-40 câte sunt, am preferat să vin în fața dumneavoastră, să le prezint, să le pun în dezbatere publică”, a adăugat Tudose.

Ministrul Justiției a precizat că, după ce va vedea toate punctele de vedere, va trimite proiectul la CSM, nu însă și la DNA, DIICOT sau Ministrul Public.

„Avizul CSM este consultativ. CSM reprezintă atât judecătorii, cât și procurorii. Nu trimit proiectul de lege și la DNA, Ministerul Public și DIICOT. Probabil afirmația că nu cunoașteau anumite chestiuni se referă la cele prezentate de mine miercuri. Iată le cunosc dintr-o dezbatere publică, le vor cunoaște când trimit proiectul și una e aviz consultativ și nu uitați este o propunere de modificări a pachetului de legi, propunere cu care mă duc în Guvern. Guvernul poate să spună aici scoatem un paragraf, după care pleacă la Parlament și intră în procedura de legiferare, unde iarăși, sigur, vor fi multe modificări. MJ nu decide, ci propune, Guvernul nu decide, Guvernul aprobă, Parlamentul decide”, a declarat Toader.

Ministrul Justiției a negat că ar fi fost convocat de urgență la Guvern, susținând că a fost invitat la o „discuție”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=84617

Publicat de la data aug. 25 2017. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

14 decembrie 2018, 1:48
 

SV
Ceaţă
-5°C
0 km/h
Perceput de temperatură: -2°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 95%
Vânt: 0 km/h SV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:44
Apus: 16:36
Prognoza 15 decembrie 2018
Zi
 

NE
Ploaie cu zăpadă
2°C
Vânt: 18 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 0
Noapte
 

ENE
Rafale
2°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 0
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2018 Ora : 17 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 17:45 si 20:00 In zona : Județul Arad: Nădlac, Secusigiu, Semlac, Șeitin, Peregu Mare;Județul Bihor: Oradea, Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Sânmartin, Tileagd, Tinca, Diosig, Oșorhei, Brusturi, Nojorid, Ceica, Șimian, Sălard, Holod, Biharia, Sântandrei, Chișlaz, Ineu, Sârbi, Hidișelu de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2018 Ora : 17 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 17:45 si 22:00 In zona : Județul Argeş: Costești, Buzoești, Leordeni, Ungheni, Suseni, Căteasca, Rătești, Recea, Rociu, Negrași, Mozăceni, Oarja, Teiu;Județul Dâmboviţa: Găești, Titu, Potlogi, Corbii Mari, Dragodana, Răcari, Petrești, Lungulețu, Mătăsaru, Gura Șuții, Ciocănești, Odobești, Tărtășești, Braniștea, Uliești, […]

Loto

Horoscop

  • 160.719 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team