Ultima ora
Publicat: miercuri, 06 decembrie 2017

UE a anunțat lista neagră a paradisurilor fiscale

Miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marți o listă neagră a paradisurilor fiscale, care cuprinde 17 jurisdicții din afara UE care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate, a anunțat reprezentantul Franței, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

Lista cuprinde: Samoa Americană, Bahrain, Barbados, Grenada, Guam, Coreea de Sud, Macao, Insulele Marshall, Mongolia, Namibia, Palau, Panama, Saint Lucia, Samoa, Trinidad și Tobago, Tunisia și Emiratele Arabe Unite, au declarat oficiali ai UE.

Ministrul francez Finanțe, Bruno Le Maire, a informat că alte 47 de jurisdicții sunt incluse într-o listă „gri”, cu țări care s-au angajat să își îmbunătățească practicile în materie de fiscalitate.

Țările de pe lista neagră pot pierde accesul la fondurile europene. Alte posibile contramăsuri vor fi anunțate în săptămânile următoare, a precizat Bruno Le Maire.

Această listă era așteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la ‘LuxLeaks’ la finele lui 2014, ‘Panama Papers’ în luna aprilie 2016 și ‘Paradise Papers’ în luna noiembrie 2017.

În cazul statelor care au decis să respecte solicitările UE, țările dezvoltate au la dispoziție perioada de până la finele lui 2018 pentru a adopta reformele cerute iar țările în curs de dezvoltare pot face același lucru până la finele lui 2019. În ceea ce privește eventualele paradisuri fiscale din Caraibe, devastate de uraganele din luna septembrie, ele vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în primăvara lui 2018, pentru a furniza informații.

În orice caz, lista neagră a paradisurilor fiscale ar urma să fie actualizată în mod regulat, au declarat mai multe surse europene.

Vineri, un înalt funcționar european a indicat că lista neagră a UE va cuprinde cel puțin 10 țări. Comparativ, lista neagră elaborată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) conține un singur nume: Trinidad-Tobago.

În acest moment, fiecare țară membră UE are propria sa listă a jurisdicțiilor pe care le consideră mai puțin cooperante în materie de fiscalitate. Criteriile pentru definirea unui paradis fiscal variază foarte mult în rândul statelor membre UE. O eventuală listă neagră a UE ar avea o greutate mai mare, iar jurisdicțiile incluse pe această listă ar pute fi supuse unor sancțiuni dacă nu cooperează.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>