Ultimele titluri
Ultima Oră

UE a aprobat instituirea controalelor sistematice la frontierele externe

Consiliul Afaceri Generale al UE a aprobat marți modificarea codului frontierelor Schengen, astfel încât vor fi introduse controale obligatorii pentru toate persoanele care trec frontierele externe ale acestui spațiu de liberă circulație, inclusiv pentru cetățenii europeni din statele membre Schengen, care în prezent sunt scutiți de aceste controale, transmite agenția EFE.

Măsura se va aplica la toate frontierele — terestre, aeriene și maritime — și va obliga statele care fac parte din Schengen să controleze sistematic toate persoanele care trec frontiera externă atât la intrare, cât și la ieșire.

Comisia Europeană a propus cu un an în urmă instituirea acestor controale, în cadrul măsurilor de prevenire a riscurilor teroriste și de sporire a securității publice.

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns luna trecută la un acord pe această temă, iar decizia a fost validată marți de statele membre în cadrul Consiliului Afaceri Generale al UE.

Noua reglementare prevede și posibilitatea instituirii unor excepții, atunci când controalele pot afecta semnificativ fluxurile la frontierele terestre sau maritime.

Această revizuire a codului frontierelor Schengen va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al UE.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: http://ultima-ora.ro/?p=76400

Posted by on Mar 7 2017. Filed under Breaking News. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-01-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:20 si 11:00 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Cârța, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Cozmeni, Dănești, Frumoasa, Leliceni, Mădăraș, Mihăileni, Păuleni-Ciuc, Racu, Sâncrăieni, Sândominic, Sânmartin, Sânsimion, Sântimbru, Siculeni, Tomești, Tușnad;Județul Covasna: Întorsura Buzăului, Barcani, Sita Buzăului, Valea Mare; Se vor […]

24 ianuarie 2018, 13:37
 

VNV
Soare
0°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 0°C
Presiunea: 1040 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 7 km/h VNV
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:43
Apus: 17:14
Prognoza 25 ianuarie 2018
Zi
 

SV
Predominant însorit
-1°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NE
Predominant senin
-8°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 
O creație Gabfire themes