USL trăiește periculos (II) – C.F. POPESCU
Sau, pentru început, din nou despre realitatea din spatele știrilor.
O primă realitate este aceea că încă mai putem spera. Mai sunt oameni în țara aceasta care sfințesc locul. Vorbim despre modestia, bunul-simț, firescul salvatorilor benevoli ai victimelor dezastrului aviatic recent petrecut în Munții Apuseni, încheiat cu moartea a două persoane despre care nu vom ști niciodată cu certitudine dacă putea fi evitată.
A doua realitate este însă cutremurătoare.
Din informații disparate, una neoficială, dar provenind de la un cunoscător și alta oficială, provenind de la Statul Major al Aviației, rezultă două lucruri. Cel dintâi. MAPN ar fi știut prin dotările sale specifice după câteva minute localizarea aproape exactă a aeronavei care a aterizat forțat. Al doilea, oficial. MAPN-ului nu i s-a cerut să intervină.
Dacă înalți comandanți din MAPN constată că știu exact despre ce este vorba, în vreme ce structurile civile rătăcesc pe coclauri și așa, trec ore după ore, interpretarea noastră este aceasta.
Politizarea instituțiilor a atins cote atât de grotești, încât entitatea politică aflată în punctul A, nu comunică cu entitatea politică (alta) aflată în punctul B, (deși, culmea aberației, sunt aliați, adică se presupune că au încredere unii în alții, adică ar trebuie să-și fie loiali unii altora), ca să obțină oarece imagine politică adică, oarece aparență, adică nimic. Altfel spus. Dacă MAPN a constatat în circa 30 de minute că operațiunile de căutare și salvare sunt greșit puse în aplicare, cine a împiedicat un cap al MAPN să sune un alt cap politic al Ministerului Transporturilor din care ROMATSA face parte și un alt cap de la STS să le spună trei lucruri.” Noi știm exact despre ce este vorba”. Și” Ca să respectăm protocolul, solicitați-ne intervenția, altminteri nu putem interveni”? Sau să le transmită, pur și simplu, datele corecte?
Dacă toate acestea sunt adevărate, trebuie să dispară și capete din MAPN, să nu le mai vedem niciodată și să nu mai auzim niciodată de ele!
O a treia realitate este dezgustătoare. Apar informații, luări de poziții contradictorii (acest fenomen, conform teoriei și practicii, este primul semn al declanșării operațiunii de manipulare/intoxicare a publicului. Manipularea, evident, nu are scopul să aducă adevărul, ci acela de a semăna confuzie cognitivă). Ba, de la bun început, medicul care a dat primele repere ale localizării de pe telefonul lui nu s-a priceput să citească ce era afișat pe ecran, ba, din partea unei surse cunoscătoare dar care se pronunță înaintea rezultatului anchetei, cum că pilotul ar fi fost vinovat, ba că unul din salvatori are dosare penale, adică, domnilor, mai încet cu laudele la adresa caracterului lui curat, căci iată, nu este deloc chiar așa, ba că tânăra studentă nu avea ce să caute în avion și așteptăm bomboana de pe coliva abjecției pe care, deocamdată, nu o spunem.
În atari condiții, ca să avem credința că aflăm adevărul necontrafăcut de raționamente bizare politice în clarificarea acestei tragedii, probabil că ar fi util să fie aplicat raționamentul D-sale domnului Bogdan Chireac, care estimează că numai un audit din exterior ar putea stabili adevărul și ar putea formula concluzii în care publicul să și creadă. Atunci, de exemplu, ar putea fi rugat un consilier onorific al primului ministru, Generalul Wesley Clark, nimeni altul decât fostul comandant al trupelor NATO care au bombardat Belgrad, să faciliteze acest audit.
Cea mai mare amenințare la adresa bunelor intenții declarate de USL este aceea a dispariției încrederii, odată cu care, căderea în prăpastie se va fi conturat.
USL-ului i s-a dat șah. Realitatea pe care nu a gestionat-o de aproape doi ani de zile, i-a dat șah. El trebuie să dovedească prin fapte că nu este parte componentă a șerpăriei transpartinice. Și nu poate face acest lucru decât într-un singur fel.
SĂ DEPOLITIZEZE URGENT STATUL!
Să redea fiecare domeniu de activitate specialiștilor domeniului. Aceștia să fie primii care să spună ce și cum trebuie făcut. Și să fie ascultați întocmai. Aceștia să-și aleagă, conform criteriilor domeniului șefii profesionali și nu să ne aflăm în situația coșmarescă în care toți oamenii serioși din țara asta să depindă de bunul plac, de amatorismul fudul și agresiv și de ignoranța plină de sine ale unor doamne și domni care s-au ivit nu se știe de unde.
USL ARE DATORIA SĂ CONFIȘTE ȚARA DIN MÂNA ȘMECHERILOR ȘI SĂ O REDEA CETĂȚENILOR EI!
În tot acest timp, în loc ca USL să pună în aplicare o strategie (se vede treaba că nu o are; și s-ar putea să nu o aibă pentru că, de fapt, ar putea fi membru cu drepturi depline al șerpăriei transpartinice și nu pentru că nu poate gândi), conducătorii săi se contrazic subtil, ba chiar se ceartă pe tot felul de nuanțe fără miză, nu știu și nu fac nimic să iasă din cușca aiuritoare a reglementărilor referendumului fără vreo legătură cu ce se întâmplă în Europa în această chestiune, se pândesc reciproc cu vigilență maximă în chestiunea alegerilor europarlamentare și, în acest timp, atenția publicului fiind distrasă, își plasează și unii și alții credincioșii în tot felul de poziții, ca să-și dovedească onorabilitatea.
Singura, nesemnificativa diferență, este că onorabilitatea trebuie probată față de majoritatea covârșitoare care a votat USL.
USL a pornit cu două proiecte așa zicând fundamentale. Revizuirea Constituției și regionalizarea.
Constituția trebuie fără doar și poate revizuită. În primul rând, în capitolele referitoare la prerogativele președintelui, căci din motive care ne scapă, România, cu executivul ei bicefal consfințit constituțional, nu era nici” republică prezidențială”, nici” republică parlamentară”. Pe scurt, nu se știa prea bine ce era și ce este. Disfuncție care s-a făcut simțită încă din mandatul Emil Constantinescu când, pentru ca primul ministru Victor Ciorbea să-și dea demisia, a fost nevoie de montarea unui întreg circ (actor principal PD) și când, ceva mai târziu, cu ocazia demisiei domnului Radu Vasile, s-a intrat în blocaj constituțional. Trebuie, firește, modificată și în ce privește diferențierea clară a atribuțiilor celor două Camere.
Ar mai rămâne faimosul referendum necesar aprobării noii Constituții, un hop ce pare de netrecut în condițiile date. Nu are nici o relevanță faptul că aceste condiții au fost impuse. Nu trebuiau acceptate și atât. Sau nu mai suntem stat suveran și nu ni se spune măcar atâta lucru?
În fine, nu vom aborda problematica regionalizării pentru că, pur și simplu, nu am înțeles nimic. Întâi de toate, nu înțelegem premisa. Dacă trebuie să mut în bucătărie aragazul dintr-un colț în celălalt, este neapărat nevoie să dărâm toată casa și să o reconstruiesc cu aragazul în noul amplasament?
Așadar. Dacă USL vrea să se salveze cât mai are timp, ar trebui să găsească soluția, fie ea și radicală, pentru a ieși din blocaj. Totodată, ar trebui să conștientizeze că dacă USL dispare lamentabil, fiecare parte componentă dispare la fel de lamentabil.
Cine își imaginează că mai sunt posibile aranjamente sau combinații (căci alianțe serioase, adică în slujba comunității nu pot fi numite), tip Alianța DA sau – repetarea celei mai mari erori comise de PSD vreodată, alianța la guvernare cu PDL – se înșală amarnic. Nimeni nu mai dorește combinații și toată lumea s-a lămurit cum devine chestiunea cu bordelurile politice (măcar bordelul ad literam este o relație de prestare servicii mai onestă decât bordelul politic, acesta din urmă operând numai pe baza șmecherelii, adică a înșelătoriei). Toată lumea așteaptă strategii, onestitate și respectarea cu adevărat a jurămintelor de credință.
Iar strategia fundamentală trebuie să se construiască în jurul acestei unice idei-forță. DEPOLITIZAREA. Adică eliminarea fenomenului numit” clientelă politică”. Adică stabilirea momentului zero din care instituțiile să-și recapete autonomia profesională și, prin aceasta, demnitatea profesională. Și de-abia atunci, vom putea spune că începem să avem ordine socială, adică reguli, adică previzibilitate. Și dacă le vom avea, vom putea începe să vorbim și despre echitate socială și despre stat de drept și despre egalitatea șanselor.
Până atunci, trăim în continuare o realitate bezmetică, arbitrară, coșmarescă, umilitoare și fără orizont.
Și nimeni pe lumea aceasta nu are dreptul să ne ceară să suportăm o asemenea existență!