Ultima ora
Publicat: luni, 05 iunie 2017

Vanghele Gogu şi armonica sa binecuvântată

           Există cântece a căror interpretare îţi scrijeleşte emoţiile definitiv, până la identificare. I se poate părea ascultătorului că piesa este scrisă doar pentru el. Îşi regăseşte stările, sentimentele, emoţiile, în cuvintele şi linia melodică ale unui artist despre care, până atunci, nu ştia că există. Vorbim despre forţa uriaşă a artei, cea care ne face pe toţi mai frumoşi. Unul dintre aceste cântece a fost pentru mine ,,Ninsoarea de adio”, pe versurile poetului Adrian Păunescu, compus şi interpretat de Vanghele Gogu. Ştiam despre acesta, doar că este membru al Cenaclului ,,Flacăra”, în cadrul căruia incendia spectatorii cu fragmente de folclor armânesc. Poezia lui Adrian Păunescu, acordată sonor pe ritmuri de armonică avea un impact fabulos. Impactul era vizibil asupra unui public foarte numeros care reacţiona dezlănţuit în aplauze prelungite.

             Vanghele Gogu, un artist ascuns la umbra modestiei

           Îl văzusem doar la televizor, cu ani în urmă. L-am revăzut pe scene alături de vechii săi colegi minunaţi, din fenomenul folk. Vorbesc acum despre Andrei Păunescu, Magda Puşkaş, Emeric Imre, Vasile Mardare. Se vedea clar că este un artist născut, nu făcut, că aparţine scenei prin destin. Când cântă, Vanghele Gogu transmite o ardere de sine mistuitoare, un fel de a-şi transfera fiinţa în muzică. Uneori, închide ochii şi atunci, pare foarte, foarte departe, transpus în istoria veche a strămoşilor săi, însoţit doar de armonică. Revine în prezent, trezit de aplauzele mulţimii. Pare că nici nu înţelege prea bine cum de cântecele sale de viaţă şi de iubire, cântate în aromână, declanşează emoţii intense, bucurie rară şi admiraţie dezlănţuită în sufletele celor care, de-abia dacă înţeleg câteva cuvinte din mesajul său artistic. Aici este vorba despre har. Publicul nu poate fi înşelat, simte acut dăruirea interpretului, o încorporează în fiinţa sa şi o întoarce cu bucurie şi trăire autentică.

               Vanghele Gogu este absolvent al Facultăţii de Drept. Meseria căreia i se livrează în fiecare zi şi noapte serveşte alte cauze. Prin urmare, în domnia sa sunt cel puţin două identităţi complementare. Două personalităţi, două semne distincte, cum caracterizează şi semnul zodiacal ,,Peşti”, sub care este născut. Pare însă născut, sub semnul unei mari iubiri şi determinări. Iubire de neam, de rădăcini, de trecut, de tradiţii, de valori păstrate şi valorificate splendid de către eşantionul etnic căruia îi aparţine. Aromânii, cu care nu am ceva comun în sânge, au un fel de a fi demn şi vertical care pune în lumină frumuseţea solidarităţii umane.

             Continuitate, istorie şi o armonică imperială

            Am vorbit de câteva ori cu Vanghele Gogu şi mi s-a părut că nu este conştient de valoarea sa artistică, de ceea ce transmite publicului. Cântă firesc, precum păsările cerului. Precum copacii care fac frunze şi flori. E un fel de a respira. Are un dar mare de la ocrotitorii săi de sus şi de demult, armonica, cea căreia uzual i se spune ,,acordeon”. A venit de departe către întâlnirea cu destinul numit Adrian Păunescu. Poetul despre care spune că i-a marcat definitiv traiectoria vieţii. Într-o istorie recentă, Vanghele Gogu este un vlah care se trage dintr-un străbunic născut în Grecia, un bunic plecat în Bulgaria şi un tată care a ales, determinat de hăţişurile istoriei, să se stabilească în Dobrogea. Este admirabil că sângele care străbate prin generaţii poartă ciclic, aceleaşi prenume. Străbunicul se numea Stere Gogu, bunicul-Vanghele Gogu, tatăl-Stere Gogu, artistul despre care vorbim este Vanghele iar fiul acestuia, Stere. Admirabil omagiu onomasic, semn de recunoaştere a trecerii prin lume, cu respect şi neuitare pentru rădăcini.

                    Armonica despre care vorbeam este un instrument specific al muzicii aromânilor. Vanghele Gogu cântă la o armonică, ,,imperială” cum o numeşte, fabricată în 1938, la Koln, în Germania. Ne putem imagina cât de mult a râs, a plâns şi a trăit la cote paroxistice, instrumentul acesta prin care astăzi, Vanghele Gogu ne face să fim fericiţi.

             Poezia inegalabilă a domnului Păunescu, ,,Ninsoarea de adio” capătă valenţe inegalabile, însoţite de armonică.

                  Ninsoarea de adio

                 Există şi interpreţi care rămân în memoria colectivă cu un singur cântec. O melodie care i-a făcut celebri şi cam atât. Cred că Vanghele Gogu, dacă îşi pune la lucru mintea şi sufletul, va mai compune câteva cântece la fel de memorabile şi expresive. Am văzut în parcursul a 20 de ani, reacţia publicului la piesa ,,Ninsoarea de adio”. De aceea, îmi permit să scriu, ştiind că impactul puternic este general. Poezia domnului Adrian Păunescu este tragică, dureroasă, dezvăluie o suferinţă cumplită, durerea unei despărţiri. Sigur că fiecare dintre noi proiectăm propriile trăiri, propriile experienţe, atunci când ne regăsim într-o poezie sau într-un cântec.

            ,,Ninsoarea de adio” mi-a inoculat gustul prăbuşirii demne. Vibraţia armonicii a imprimat cuvintelor, un fel de veselie nefirească. Festinul despărţirii. Un fel de ,,nu-i nimic”, cântăm cu patimă despre toate acestea şi despre câte vor mai fi să fie. Mi se părea că despărţirea poate fi un noroc, dacă descătuşează asemenea trăiri. Aflam cât de mult putem suferi, pe ritmuri paradoxale de dans şi de armonică. Parcă sângele însuşi dansa în vene, pe lătratul câinelui de undeva. Cei care au trăit ştiu. Cei care nu ştiu pot asculta ,,Ninsoarea de adio”. În cântecul lui Vanghele Gogu aud că deasupra oricărui dezastru, sfâşie nobil armonica bucuriei că iubirea irepetabilă chiar a fost. ,,De ocnă-i viscolul ce-mi arde rana/ Şi-acult de sub zăpezi Siciliana”. ,,Şi ai să vezi şi tu ce tragic este/ să nu ai de la mine nicio veste.” Să fim fericiţi că am trăit, astfel, cu scrâşnet devenit vers şi cântec, dureri care ne-au ajutat să devenim cei care suntem. Un cântec compus de Vanghele Gogu, preluat şi interpretat de folkişti de marcă, acompaniaţi de chitară, precum Magda Puşkaş sau Vali Moldovan. Ca un argument al faptului că emoţiile puternice ne străbat aproape pe toţi şi că puterea artei chiar asta înseamnă. Recunoaşterea valorii celuilalt şi supravieţuirea frumoasă prin artă, cântec şi emoţie pură.

              Un destin artistic numit ,,Vanghele Gogu”

                    E greu să îl intervievezi pe Vanghele Gogu pentru că nu prea vorbeşte despre sine. Din puţinele discuţii ştiu că are un respect până la cer pentru rapsodul popular Căşărică Iancu, cel care l-a învăţat, când avea doar 11 ani, să iubească armonica, cu dăruire şi credinţă, ca pe o fiinţă vie. De asemenea, are o lumină aparte în privire, atunci când evocă în amintire, întâlnirea cu poetul Adrian Păunescu, cel care l-a integrat între membrii Cenaclului ,,Flacăra”. Pe atunci, Vanghele Gogu, care cânta împreună cu sora lui, era adolescent. Binecuvântată adolescenţă, binecuvântată armonică, destin adiat de îngeri puternici de-a stânga şi de-a dreapta.

                 Interpretul, capturat de viaţa cotidiană şi, poate, de o necesară pauză spre a renaşte, a încetat spectacolele, timp de vreo zece ani. A revenit în forţă şi cred că acea absenţă (lungă, ce-i drept!) a fost doar spre a-şi limpezi vocaţia şi aspiraţiile. Vanghele Gogu are înscris în destin cântecul, folclorul străbunilor, poezia memorabilă. Poate că şi aceste rânduri îl vor determina să editeze, totuşi, un album aşteptat îndelung de către admiratorii săi. Şi să creadă că dacă Dumnezeu i-a dat semn, i-a dat pentru a fi artist, pe scenă şi în viaţă. Este singurul lucru care rămâne. Singurul care contează.

 

Clara Mărgineanu

Displaying 3 Comments
Have Your Say
  1. Betty spune:

    Chiar dacă Gogu a compus această melodie prima care a cântat si a lansat acest cântec in cenaclul Totusi Iubirea am fost eu. Din păcate mulți au uitat acest lucru si i-Si asumă anumite merite. Păcat….acum câtiva ani un ziar renumit din romania a publicat un cd pe care era si această melodie interpretată în original de mine’,ziar care mi-a cerut acordul si nu a binevoit sa-mi plătească nici în ziua de azi suma pentru care ne-am inteles….no comment

  2. Betty spune:

    Atunci cand am lansat aceasta melodie stadionul din braila era plin, este intradevar melodia compusa de Gogu Vanghele pe versurile marelui poet Adrian Paunescu dar….din pacate nimeni nu mai zice nimic de mine…nu ca as avea pretentii fereasca Dumnezeu dar ar trebui sa cautati originile acestei melodii…Am cantat in Cenaclul Totusi Iubirea si pe toate scenele din tara din pacate din cauza sanatatii de trei ani nu mai pot canta. Acum cativa ani unul dintre ziarele din romania a publicat un cd cu cenaclul Totusi Iubirea si mi-a cerut acceptul pentru a aparea pe acest cd, ziar care nici in ziua de astazi nu si-a achitat datoria baneasca fata de mine…(asa se lucreaza in romania). Mult succes in continuare si nu uitati si de cei care au facut parte din cenaclu…pacat sunt multi de care nimeni nu mai aminteste si sunt multe melodii ale lor cantate de alti membrii ai cenaclului.

    • Liviu Stefanache spune:

      Nu uităm! Beatris Cristea(Constanța),Adriana Margalina(Rm. Vâlcea),Macarie Enache…si lista poate continua!

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>