Ultima ora
Publicat: vineri, 05 mai 2017

“VeteRUN”, crosul veteranilor de război – ediţia a II-a

Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, organizează duminică, 7 mai, a doua ediţie a “VeteRUN”, crosul veteranilor de război.

Competiția este o mişcare populară prin care cetățenii, alături de militari ai Armatei României, își vor arăta respectul şi preţuirea pentru veteranii de război, răniţii, invalizii şi urmaşii celor decedaţi ca urmare a participării la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Crosul veteranilor de război se va desfăşura în Bucureşti, între orele 10.00 şi 12.00, pe traseul Parcul Herăstrău (parcarea pavilionului H), şos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Piaţa Victoriei – Bulevardul  Aviatorilor – Bulevardul Constantin Prezan – şos. Kiseleff. Constituirea grupelor de participanţi se va face în parcarea Parcului Herăstrău (în zona pavilionului H), undeva fi organizată și o expoziție de tehnică militară.

La întrecerea sportivă vor lua parte copii legitimați la Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua”, elevi de la Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, militari care au participat la misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri şi adulți care doresc să-i onoreze pe veteranii de război.

Înscrierea şi distribuirea kitului de concurs (tricou și număr de concurs) continuă pânăsâmbătă, 6 mai, ora 20.00, la Palatul Cercului Militar Naţional din str. Constantin Mille nr. 1.

Adulţii vor alerga în cadrul probei CROSUL ADULŢILOR de la ora 10.00, iar adolescenţii, la CROSUL ADOLESCENŢILOR, de la ora 10.05. În cadrul probei  CROSUL COPIILOR, copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani vor alerga de la ora 10.10, iar cei cu vârste între 7 şi 10 ani, de la 10.15. Nu există taxe de participare.

Vor fi premiaţi participanții care se clasează pe primele trei locuri la categoria lor de vârstă şi de gen. Dintre câștigătorii adulți (18 – 50 ani) va fi tras la sorţi câştigătorul unui Premiu special– un salt cu paraşuta în tandem, oferit de Asociaţia Club Sportiv TNT Brothers.

Premiul pentru copii constă în diplomă, medalie și vete-raniţă (cu articole sportive). Câștigătorii adolescenți vor primi suplimentar o invitaţie la unul dintre concertele lunii mai organizate de Berăria H și vor putea aplica la Programul „Militar pentru o zi”,  care se desfăşoară într-una dintre unităţile Armatei României implicate în program.

Premiul pentru adulţi constă în diplomă, medalie, o invitaţie pentru două persoane la unul dintre concertele lunii mai organizate de Berăria H şi o invitaţie, tot pentru două persoane, la una dintre piesele de teatru ale Centrului Cultural al Municipiului Bucureşti – ARCUB. Totodată, adulţii premiaţi vor putea aplica la Programul „Militar pentru o zi”.

În acest an, în premieră, se vor acorda: Premiul pentru cel mai vârstnic alergător şiPremiul pentru cea mai vârstnică alergătoare.

La festivitatea de premiere vor participa sportivi de renume ai Clubului sportiv  al Armatei „Steaua”, precum Ana Maria Popescu (Brânză), Marian Drăgulescu, Sandra Izbașa, Alina Dumitru, Roxana Cogianu, Anișoara Stanciu și Viorel Lucaci.

Parteneri în organizarea evenimentului sunt Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” şi Berăria H. Crosul este organizat cu sprijinul Romtehnica, Primăriei Municipiului București, Turbomecanica, Cumpăna, Redis Nutriție, BSDA, Albalact, Bijuteria Stil, Best Foods, Centrului Medical Regina Maria, World Class, Aztec Inflatables și al Asociației militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități.

Detalii privind regulamentul, distanțele traseelor şi programul complet al evenimentului pot fi obţinute accesând site-ul www.veterun.armataromaniei.ro.

Pentru desfășurarea crosului veteranilor de război se vor institui restricţii rutiere duminică, 7 mai, între orele 9.00 și 13.00, gradual, pe traseul de alergare şi străzile care acced în acesta, astfel: Parc Herăstrău (parcarea pavilionul H), şos. Kiseleff (locală), întoarcere înainte de Piaţa Presei, şos. Kiseleff (axa centrală), Arcul de Triumf – şos. Kiseleff (închidere totală), Piaţa Victoriei (fără afectarea trafic rutier), Bulevardul Aviatorilor (trotuar și banda I a sensului de circulație dinspre Piața Charles de Gaulle spre Piața Victoriei), Bulevardul Constantin Prezan (închidere totală), şos. Kiseleff (locală),  Parc Herăstrău Pavilionul H.

De asemenea, nu va fi posibilă parcarea în zonele menționate, precum și în parcările de la Berăria H și Clubul BOA (Parcul Herăstrău).

La capătul arterelor închise circulaţiei vor fi instalate garduri de protecţie.

Rute alternative:

  • Piaţa Presei Libere – Bulevardul Kiseleff (pe locală) – Piaţa Arcul de Triumf – Bulevardul Alexandru Averescu – Bulevardul Ion Mihalache – Str. Buzești;
  • Bulevardul Ion Mihalache – Bulevardul Banul Manta – Șos. Nicolae Titulescu – Piața Victoriei – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare;
  • Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Bulevardul Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bulevardul Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Evenimentul se va desfăşura sub supravegherea Brigăzii Rutiere şi a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

Personalul de supraveghere şi control va fi dotat cu echipament de protecţie menit să asigure avertizarea participanţilor la trafic cu privire la desfăşurarea manifestării.

            Ministerul Apărării Naționale mulțumește pentru sprijin și înțelegere cetățenilor Capitalei și în mod special, participanților la trafic.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>