Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară: Trezoreria mai are 2,2 miliarde euro din privatizări

Trezoreria statului mai are 2,2 miliarde euro disponibili din privatizări, din cele aproape 7 miliarde euro, iar banii aceștia nu pot rezolva până în 2020 investiții de 10 miliarde euro, cât și-a propus statul român, a declarat, marți, Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, într-o conferință de specialitate.

„În ultimele zile am avut întâlniri cu Coaliția pentru Dezvoltarea României, Coaliția pentru Modernizarea României, BERD, să discutăm la nivel global necesitatea fie a continuării listărilor de către Guvern, fie a înființării Fondului suveran. Observațiile și propunerile pe care toți acești parteneri ai noștri ni le-au dat ne arată că nu e numai un punct dintr-un program de guvernare. Este o necesitate absolută pentru statul român, pentru dezvoltarea României. Din toți banii din privatizări, aproape 7 miliarde de euro, conform raportului BNR, astăzi în conturi mai erau 2,2 miliarde euro disponibili la nivelul Trezoreriei statului cu care în niciun caz nu poți rezolva până în 2020 investiții de 10 miliarde euro, cât și-a propus statul român”, a spus Ursache.

El a precizat că un Fond suveran activ în piața de capital al rezolva problema.

„Noi, în calitatea noastră de reglementator și de supraveghetor al pieței, spunem că ne dorim un fond suveran, dar unul care să fie activ în piața de capital, nu unul care să funcționeze doar în baza Legii 31 ca o societate comercială care administrează doar niște pachete de acțiuni. Asta făceau până acum și ministerele”, a mai arătat oficialul ASF.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=77558

Publicat de la data mart. 28 2017. Categorii Economic, FINANTE - BANCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 iunie 2018, 10:27
 

NNE
Soare
19°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 42%
Vânt: 11 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 3
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 25 iunie 2018
Zi
 

ESE
Înnourat
27°C
Vânt: 4 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 8
Noapte
 

NE
Predominant senin
15°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 8
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 108.311 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team