Ultima ora
Publicat: marți, 01 august 2017

Vicepreședintele COSR, Alexandru Dedu, după argintul la FOTE: „Ultimele patru-cinci generații pot menține România în elita mondială încă 10-15 ani”

Naționala feminină de junioare, medaliată cu argint la FOTE 2017 (Festivalul Olimpic al Tineretului European) a revenit aseară în țară. Tricolorele au fost așteptate cu flori pe aeroportul Otopeni de președintele Federației Române de Handbal. Vicepreședinte al COSR, Alexandru Dedu le-a ținut în miez de noapte un discurs motivațional micilor handbaliste pe care le visează campioane olimpice în 2024.

„Sunt bucuros de acest rezultat, dar în special de modul de exprimare al acestei generații. Am sentimentul că multe dintre ele vor fi în 2024 la Olimpiadă. Le-am spus fetelor că acest rezultat la obligă. Se apropie Campionatul European, nu vom mai beneficia de elementul surpriză și trebuie să se bată cu toate forțele pentru medalii. Handbalul feminin este pe un drum bun, ultimele patru-cinci generații pot menține România în elita mondială încă 10-15 ani”, a precizat președintele FRH Alexandru Dedu.

Este prima medalie obținută de România (în cele 16 ediții desfășurate începând cu 1991) la jocurile de echipă la aceste Jocurile Olimpice în miniatură destinate sportivilor europeni sub 18 ani. În semifinale, tricolorele au învins Rusia (campioana mondială en-titre la junioare), dar au pierdut finala cu țara gazdă Ungaria (23-30), echipă pe care au învins-o în faza grupelor cu 23-20. „Ne bucurăm că am putut să scriem istorie și să aducem prima medalie la sporturile de echipă la FOTE. Este o medalie foarte importantă pentru că ne dă un moral bun pentru Campionatul European. Atmosfera este una bună, suntem puternice și vrem să dovedim că putem mai mult. Ne dorim aurul în Slovacia” – a declarat portarul Diana Ciucă.

Portarul Diana Ciucă a fost remarcată deja de Jaume Fort (antrenorul cu portarii al loturilor naționale) datorită inteligenței și maturității sale în joc. La doar 16 ani, Diana era premiată în primăvară  de Martin Ambros cu câteva antrenamente cu echipa de senioare.

Pivotul Daniela Marin, unul dintre pilonii naționalei de junioare, speră să calce pe urmele Oanei Manea și să intre în curând în atenția selecționerul Martin Ambros, cel care le-a vizitat de altfel pe tricolore la Gyor în vestiar. În primăvară, ea a fost aleasă cea mai bună jucătoare a primei ediții a Trofeului Carpați Junioare de la Râmnicu Vâlcea. „Această medalie ne oferă mai multă putere și încredere pentru următorul pas. Ne-a motivat și prezența lui Martin Ambros acolo. Am apreciat că a venit înainte de meci la noi în vestiar și ne-a urat succes. Visez să joc în curând la echipa națională, modelul meu în handbal este Oana Manea. Mai am mult însă de muncit și trebuie să continuăm ca echipă pe același drum ca la FOTE”, a punctat pivotul Daniela Marin.

Selecționerul Ion Ivan este mândru de elevele sale și speră ca România să cucerească o medalie strălucitoare la Campionatul European din Slovacia (10-20 august). „Este o echipă care promite, o să vedeți niște jucătoare care acum sunt interesante, dar în câțiva ani vor fi decisive pentru naționala de senioare. Nu mergem la Europene să facem turism sportiv, obiectivul nostru este să obținem rezultate pe termen lung.  Sper din tot sufletul ca România să își dea seama de ce potențial are această generație și să fie mândră de aceste fete!”, a concluzionat Ion Ivan.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>